În perioada 5-8 aprilie, Trupa Iosif Vulcan va juca în deplasare două dintre cele mai îndrăgite spectacole de către spectatorii orădeni: tragicomedia „O poveste foarte simplă” și musicalul de succes „Scripcarul pe acoperiș”.
Primii care se vor bucura de prezența actorilor Teatrului Regina Maria vor fi spectatorii din Reghin, care vor putea vedea vineri, 5 aprilie, de la ora 19:00, la Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară”, spectacolul „O poveste foarte simplă”. Povestea de dragoste dintre Dașa și Alioșa va cuceri cu siguranță inimile spectatorilor mari și mici deopotrivă.
Weekendul îl vom petrece la Târgu-Mureș, oraș care pentru mulți dintre actorii Trupei Iosif Vulcan înseamnă „acasă”, sau cel puțin locul în care și-au petrecut anii de studenție urmând cursurile Universității de Arte, așa că se vor bucura să își vadă în sală familia, vechii prieteni, colegii sau profesorii. Spectatorii târgumureșeni vor fi privilegiați, căci vor putea viziona atât spectacolul „O poveste foarte simplă”, care va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Studio a universității, cât și spectacolul „Scripcarul pe acoperiș”, care se va juca duminică, 7 aprilie, de la ora 18:00 la Sala Mare a Teatrului Național.
Aventura Trupei Iosif Vulcan se încheie luni, 8 aprilie, la Câmpia Turzii, unde, de la ora 18:00, personajele din spectacolul „O poveste foarte simplă” vor urca pe scena Palatului Cultural „Ionel Floașiu” să-i învețe pe cei prezenți câte ceva despre lucrurile cu adevărat importante.
Spectatorii orădeni vor avea și ei parte de o surpriză: pe lângă numeroasele spectacole care apar în programul lunii aprilie, cei dornici de teatru vor avea ocazia să vadă pe scena Teatrului Regina Maria un spectacol al Trupei Liviu Rebreanu (Teatrul Național Târgu-Mureș). Este vorba despre comedia „Dinte pentru dinte”, după „Zeul carnagiului” de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu, care va avea loc joi, 11 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Biletele se pot achiziționa fie de la Agenția Teatrului de marți până vineri între orele 12-18 sau sâmbăta între orele 10-13, fie online de pe www.biletmaster.ro.
Vă așteptăm cu drag să trăiți magia scenei!