Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Extrase de presă

Autor text: Mircea Morariu
Preluat de pe contributors.ro

Ani buni la număr, cu siguranță mulți peste 30, m-am străduit să le explic succesivelor serii de studenți că veacul al XVII lea francez nu e nici, (sau nu e numai) Secolul clasic, nici Marele Secol, nici Secolul lui Ludovic al XIV lea. Că toate aceste etichete nu acoperă decât în parte complexitatea lui istorică, artistică, filosofică, estetică și literară și că îndată ce critica și istoria literară au descoperit frumusețile și deliciile barocului, unde mai pui că i-au mai găsit și prețiozității o parte bună (în opoziție cu ridicolul în care a eșuat), s-ar cam cuveni lăsate la o parte multe dintre afirmațiile din vechile manuale, produse ale universitarilor din tradiția de odinioară a Sorbonei și din vechea critică. În fond, regulile, ordinea, echilibrul au dominat numai o parte din veacul în cauză.

Autor text: Nona Rapotan
Preluat de pe bookhub.ro

Un cal intră într-un bar de David Grossman și Platon și ornitorincul intră într-un bar… Mic tratat de filosdotică de Thomas Cathcart și Daniel Klein, la ele mi-au fugit gândul când am auzit prima replică din momentul de final, cel în care Cyrano, cu toată lumea în jurul lui spune răspicat „Un om intră într-un bar…”. Și ce ieșire din scenă a urmat după această replică. Da, până la urmă, un om intră într-un bar din mai multe motive, dar mai ales dintr-o nevoie acută de povești. Cyrano e întruchiparea poveștii, e tot o poveste, e fibra ei cea mai rezistentă, care a trecut cu brio testul timpului. În această cheie este gândit întreg spectacolul, recent intrat în repetoriul Teatrului Regina Maria din Oradea. Dar ca să ajungi la „Un om intră într-un bar…” treci prin războaiele personale și ale lumii contemporane, treci peste infidelități, indecizii și grosolăniile naturii umane, treci prin tranșeele sufletului asediat din toate părțile de grobianism, fals elitism și impostură. Iar această suită de treceri se transformă într-o petrecere, cu alte cuvinte într-un spectacol, căci ce alt motiv îți trebuie ca să vii la teatru în anul de grație 2023?

Autor text: Răzvan Rocaș
Preluat de pe agenda.liternet.ro

Începutul stagiunii actuale (2022-2023) avea să-l aducă la Teatrul Regina Maria pe Gabriel Sandu în cadrul proiectului „a.LIVE”, o inițiativă implementată alături de Fundația Culturală FITO. Cunoscut pentru textele sale dramatice: Tatăl meu, preotul (montat la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Apollo 111), Uitasem (montat la POINT, București) sau Dușmănie v.0.2. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor (montat la Teatrelli) - pentru ultimele 2 semnând și regia spectacolelor - Gabriel Sandu propune publicului orădean o incursiune intimă și emoționantă în adâncul conceptului de pierdere, fie ea interpersonală sau intrapersonală. În ciuda unei teme atât de apăsătoare, Lux reușește să se păstreze într-un registru ingenuu, în care situațiile, personajele și conjuncturile se împletesc și formează o imagine plauzibilă asupra unor realități care de cele mai multe ori ajung să creeze mecanisme lăuntrice și în raport cu ceilalți mult mai profunde decât am putea concepe. Aceste resorturi devin mai apoi principalul mod în care izbutim să ne raportăm, să reacționăm și să acționăm în împrejurările sociale, dar sunt totodată și limitările pe care, voluntar sau involuntar, ni le impunem.

Autor text: Mircea Morariu
Preluat de pe: contributors.ro

Mimi Brănescu e de profesie actor. Mai degrabă de film decât de teatru sau de televiziune. E însă mai presus de toate, cel puțin în conștiința publicului, scenaristul sitcomului Las Fierbinți. Mimi Brănescu e și un autor industrios de piese de teatru. Piese care se susțin nu neapărat prin acțiune, ci prin replici. Savuroase, inteligente, care provoacă hohote de râs fără a fi nici măcar un singur moment vulgare. Publicul orădean a putut constata asta în urmă cu aproape doi ani în urmă atunci când însuși dramaturgul a descins la Teatrul Regina Maria din localitate în chip de regizor. A făcut-o spre a monta propria scriere numită Genul acuzativ. O poate constata și în actuala stagiune când la noua sală, Transilvania, lui Mimi Brănescu i se joacă Ultimii. Un fel de Acasă la tata și mai ales un fel de Viața la țară, altfel.

Autor text: Mircea Morariu
Preluat de pe amfiteatru.com

O nouă traducere făcută din perspectiva și în conformitate cu intențiile spectacolului (o semnează Elvira Rîmbu), un regizor cu o consistentă, onorantă și dătătoare de mari speranțe carte de vizită, regizor care, de altfel, nu se află la prima întâlnire cu textul gogolian (Petru Vutcărău), un decor spectaculos, dinamic, generator și de energii, și de numeroase spații care valorează inteligent și eficient mai toate posibilitățile cinetice și de expresie oferite de scena turnantă (Adrian Damian), decor îmbogățit de remarcabilul aport al light-design-ului (Bogdan Gheorghiu) și al creației video (Ioana Ilaș-Badale) de o mișcare scenică în sine eficient elaborată, cu miză clară pe spectaculozitate, mișcare din care se zămislesc imagini în care realismul se îmbină ori se sublimează în fantastic (András Lóránt), o distribuție numeroasă cu o reușită coordonare a momentelor de grup, cu câteva roluri bine realizate (Șerban Borda, Eugen Neag, Pavel Sîrghi), altele care ar fi avut șansa de a fi astfel în cazul în care le-ar fi fost găsită și mai ales păstrată matca (Răzvan Vicoveanu, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu).

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP