Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Comedie eroico-populară de Alexandru Popescu şi Dimitrie Bălan, în premieră pe ţară

„La baza piesei lui Alexandru Popescu şi Dimitrie Bălan (ambii redactori la ziarul orădean Crişana) stă o intenţie nobilă şi anume aceea de a servi micilor spectatori o lecţie de istorie însufleţitoare, în care se îmbină farmecul mitului popular cu umorul ţărănesc […], principala idee fiind cea a dragostei faţă de glia născătoare, această dragoste reprezentând mobilul tuturor acţiunilor haiduceşti împotriva cotropirii. Haiducul, codrul şi ţara reprezintă o unitate indestructibilă şi autorii se folosesc de acest fapt întru reliefarea firului principal al piesei: comuniunea firească a neamului cu pământul patriei.

Textul este valoros, mai ales din punct de vedere ideatic, principala idee fiind cea a dragostei faţă de glia născătoare… Structura piesei, caracterizată printr-o rapidă alternanţă de planuri, impune o viziune regizorală dina¬mică, în care elementul preponderent este tensiunea.

Petru Diaconu şi-a axat concepţia regizorală tocmai pe această latură, elaborând o partitură policromă. Această partitură se întinde de la umorul folcloric până la patetismul baladelor. Spectacolul se caracterizează prin convieţuirea acestor două elemente, sudate armonios. […]

Scenografia lui Paul Fux – izbutită. Decorurile confecţionate din tablă ciocănită patinată, descind parcă din orizonturile mitice. Datorită maestrului de lumini Alexandru Barabás, deco¬rul realmente trăieşte, participând la acţiune. Păpuşile proiectate tot de Paul Fux, susţin inspirat mesajul piesei. […]

Distribuţia omogenă reliefează o bună sincronizare dintre mânuitori şi cei care «şi-au împrumutat» glasul personajelor de pânză. În spectacol au evoluat: Simion Tomescu (Gruia, Bătrânul – voce), Constantin Miskolczi (Blagoslovitul – voce Constantin Simionescu de la Teatrul de Stat), loan Moldovan (Buzdugan – voce Eugen Ţugulea, de la Teatrul de stat), Isabella Dombora (Voie Bună, Ileana – voce loan Oros), Mioara Diaconu (Osman), Matilda Vitcu (Voinicel), George Rocca (Ali-Chiorul). Textul de legătură a fost rostit de Eugen Ţugulea. O notă bună merită sonorizarea Magdei Cosmuţa şi ilustraţia muzicală a lui Timuş Alexandrescu (de la Radioteleviziunea Română), din care reţinem, în mod deosebit, cântecul haiducilor uşor de «prins» pentru micii spectatori.

«Haiducii», constituind cea dintâia premieră a noii stagiuni, este, se pare, primul moment promiţător din procesul de renaştere al micului teatru orădean.” (Al. Covaci, Familia, nr. 1/1969)

Distribuţia:

Gruia: Simion Tomescu
Buzdugan, Rapsod: Eugen Ţugulea (T.S.O.)   
Buzdugan, Osman: Ioan Moldovan
Blagoslovitul: Constantin Simionescu (T.S.O.), Constantin Miskolczi 
Voie-bună: Ioan Oros
Ileana: Isabella Dombora  
Voinicel: Matilda Vitcu
Bătrânul: Simion Tomescu, Marinaru-Ilicuţă Maria
Osman: Mioara Diaconu
Ali chiorul: George Rocca

Regia artistică: Petru Diaconu
Scenografia: Paul Fux
Ilustraţia muzicală: Alexandru Timuş (Radioteleviziunea Română)
Data premierei: 01.12.1968.

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP