Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Participarea la Festivalul Internațional al Teatrelor Balcanice „Balkan Breeze” din Bursa, Turcia, cu spectacolul „Tartuffe” continuă să aibă ecouri pozitive în lumea teatrului. După entuziasmul cu care a fost primit și răsplătit spectacolul în cadrul festivalului turcesc, avem bucuria să anunțăm că actorul Richard Balint, interpretul rolului „Orgon”, și regizorul Vlad Trifaș (care a semnat, pe lângă regie, adaptarea și muzica originală a spectacolului), au fost premiați de către juriul Revistei New Theatre, care oferă la final de stagiune Premiile pentru Activitate și Realizări în teatru.

Revista New Theatre/Yeni Tiyatro este singura publicație din Turcia dedicată exclusiv teatrului, care monitorizează îndeaproape evenimentele teatrale importante din întreaga lume, iar la final de stagiune oferă Premiile pentru Activitate și Realizări. Anul acesta, evenimentul se află la cea de-a IX-a ediție și vizează atât producții teatrale turcești, cât și internaționale. În atenția juriului, format din personalități teatrale valoroase din Turcia, a intrat și spectacolul „Tartuffe” al Teatrului Regina Maria, iar printre câștigători se numără actorul Richard Balint, căruia i se acordă Premiul pentru cel mai bun actor internațional și regizorul Vlad Trifaș, căruia îi revine Premiul pentru cel mai bun regizor internațional. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc luni, 13 iunie, de la ora 18:30 (ora Turciei), la Centrul Cultural Caddebostan din Kadıköy.

Felicitări Richard Balint și Vlad Trifaș! Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă participarea Teatrului Regina Maria la Festivalul Internațional al Teatrelor Balcanice „Balkan Breeze” din Bursa, în special Institutului Cultural Român din Istanbul pentru tot sprijinul acordat.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP