Print
Category: Stagiunea 1956-1957

Comedie satirică în trei acte (opt tablouri) de Jean-Paul Sartre
Traducerea:  Aurel Baranga

Aşezată la răscrucea dintre teatru politic şi comedie, piesa „Clubul împuşcaţilor” îşi desfăşoară acţiunea în plin război rece. Geroges de Valera,  un escroc internaţional urmărit de poliţie, se dă drept ministru sovietic fugit în Occident „pentru a alege libertatea”. Dotat cu o sclipitoare inteligenţă, care-i permite să de două sute de lovituri nepedepsite, comite încă o ilegalitate pe care se axează întreaga acţiune a piesei: goleşte buzunarele întregii protipendade financiare pariziene. În paralel, el vinde informaţii redacţiei unui mare cotidian francez, „Soir à Paris”, al cărui tiraj scade neîncetat şi a cărui pagină dedicată mişcării anticomuniste este în criză de subiecte. Satira îi atinge pe creatorii minciunii politice, de la gazetari, consilieri, deputaţi, la inspectori şi poliţişti. Singurul personaj care rămâne ferit de verva satirică şi de râs este Veronique, fiica unui jurnalist conservator. Ea lucrează pentru un ziar progresist şi, sedusă de farmecul şi genialitatea lui George de Valera, va pleca împreună cu el, poate pentru a-l salva, poate pentru a-i împărtăşi soarta.

Distribuţia:

Jules Palotin:  Jean Săndulescu
Fifi:  Lulu Popescu
Sibilot:  Constantin Simionescu
Tavernier:  Ion Vîlcu 
Perigord:  Grig Schiţcu
Mouton:  Mişu Vladimir
Vagaboanda:  Lili Mihăilescu
Vagabondul:  Alexandru Fierăscu
George de Valera:  Dorel Urlăţeanu
Inspectorul Goblet:  Radu Reisel
Veronique:  Doina Urlăţeanu
Nerciat:  Valentin Avrigeanu
Lerminier:  Gheorghe V. Gheorghe
Charivet:  Septimiu Pop 
Bergerat:  Marcel Segărceanu
Baudoin:  Eugen Ţugulea
Chapuis:  Andrei Bursaci
Madame Bonnoni:  Ştefania Popescu
Demidoff:  Aurel Decu
Un agent:  Şerban Bogdan
Un alt agent:  Eugen Nagy
O invitată:  Alla Tăutu
Altă invitată:  Cristina Tacoi
A treia invitată:  Doina Ioja Vasiu
A patra invitată:  Eta Csoknyai
Gardianul I:  Vasile Zigre
Gardianul II:  Károly Albert
Un piccolo:  Gelu Ivaşcu
Un infirmier:  Balázs Dajka
Al doilea infirmier:  Mihai Culici

Regia artistică:  Corneliu Zdrehuş 
Decor:  Marga Ene Bogdan 
Costume:   Hortenzia  Mottl 
Conducerea muzicală:  Mihai Vasilescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Cornelia Brezeanu

Data premierei:  21 noiembrie 1956