Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1962-1963

Dramă în trei acte de  Martin Andersen Nexö
Traducerea:  Mara Nicolau şi Moni Ghelerter

Singura piesă de teatru a scriitorului danez Martin Andersen Nexo, „Cei din Daangard” tratează problematica ţărănească, abordată înainte în unele din nuvelele şi povestirile sale. Deşi în piesă pot fi identificate anumite elemente naturaliste spre care duce cu gândul intriga de familie prezentată, influenţa socialistă este vizibilă, piesa putând lesne fi afiliată literaturii proletare. În centrul creaţiei stă  viaţa ţărănimii daneze, iar lupta ei împotriva condiţiilor grele de existenţă este creionată de conflictul dintre Doamna Bohn şi Per-Cerşetorul. Locuitorii de la ferma Daangard au intuiţia schimbărilor care se produc. Totuşi, Doamna Bohn luptă pentru dreptul de stăpână pe care îl consideră „veşnic şi legitim”. În final, ea înţelege că nu mai există cale de scăpare şi ia hotărârea care duce la finalul dramei: îşi ucide fiul, apoi se sinucide.

Dramă şi comedie în trei acte (şase tablouri)  de Paul Everac

Abordând cu mijloacele realismului socialist problema raportului individ-societate, piesa „Costache și viața interioară” se constituie într-o comedie de idei cu valoare programatică: autorul critică atitudinea individualistă de izolare față de oamenii din jur, egocentrismul (cu toate justificările lui), romanțiozitatea ieftină, superficialitatea și infatuarea. Piesa ia în discuție cazul soților Romulus și Felicia Mălureanu, care nu reușesc să stabilească niciun contact sufletesc cu colegii de muncă de la hidrocentrala Runcu III, dar nici între ei doi. Odată cu terminarea șantierului și cu plecarea muncitorilor, școala s-a închis și Felicia se găsește într-o pauză de activitate forțată, de unde izvorăște plictiseala și iritarea ei zilnică. Romulus reacționează impropriu, enervat de pretențiile soției, juste, dar imposibil de satisfăcut. Ironia scriitorului se îndreaptă asupra modului în care înțeleg eroii să își rezolve problemele, complăcându-se în izolare și autocompătimire. Ei își exteriorizează trăirile adresându-se măgarului Costache în serii paralele de tânguiri sterile. Adevărata rezolvare a problemelor lor se va găsi când cei doi se vor lipsi de măgarul cu rang de confident și se vor adresa interlocutorilor reali, oamenii din jurul lor.

Comedie în trei acte (nouă tablouri) de Fehér Klára
Traducerea:  Maria Coroianu şi Magda Cadar

Care este rolul bărbatului şi al femeii în căsnicie? Cum se pot înpleti profesia şi familia? Cum pot fi rezolvate problemele de zi cu zi? Iată câteva dintre întrebările pe care le ridică această piesă. Inspirată din viaţa unei familii în care mai persistă judecăţi anacronice, „Măria Sa… Bărbatul” dezbate problema egalităţii dintre bărbat şi femeie. Comedia ţinteşte acei borbaţi care nu recunosc emanciparea femeii şi continuă să se considere o „coroană a creaţiunii” (titlul original al piesei). Scriitoarea maghiară satirizează pe „Măria Sa… Bărbatul” care aprobă drepturile femeii doar în declaraţii de principii, caz ilustrat de Akos, care nu se împacă deloc cu faptul că soţia îi este şef. Cea mai mare parte a conţinutului ideatic al piesei este exprimat de Eva, secretara lui Akos. Ea ştie ce sunt ispitele şi îndoielile, dar şi ce înseamnă să fii cinstit în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, este cu atât mai veridică hotărârea ei finală de a-l ajuta pe Akos să-şi regăsească liniştea şi fericirea în sânul familiei, alături de soţie şi copil.

Comedie în trei acte de  Lope de Vega
Traducerea:  Teodor Balş

În „Mofturile Belisei”, dramaturgul Lope de Vega realizează un superb portret al tipului „melindrosa” – fata răsfățată, ale cărei pretenții ating uneori grotescul. Indulgența cu care au tratat-o părinții mereu au transformat-o pe Belisa într-o ființă isterică, egoistă, iresponsabilă. Ea își ridiculizează pețitorii și îi respinge din motive arbitrare și contradictorii, găsește neajunsuri în tot ce o înconjoară și le face viața greu de suportat celor din preajma ei. Remediul imaginat de Lope de Vega pentru a realiza transformarea Belisei într-o persoană responsabilă este o serie de surprize și răsturnări de situații care o scot din lumea de vis în care toți din jur îi satisfăceau orice capriciu. Mai întâi, temperamentul ei infantil se confruntă cu emoțiile unei iubiri mature, apoi cu problemele sociale implicate de iubirea pentru sclavul ei, Felisardo. Concurența Celiei și intuiția că Felisardo nu e ceea ce pare o fac pe Belisa să piardă controlul situației. Într-adevăr, după o tentativă de ucidere a unui nobil, Felisardo a fugit împreună cu iubita lui, Celia, și a găsit o ascunzătoare sigură în casa Belisei, ca sclav. Ultima surpriză rezervată Belisei este descoperirea că și mama ei s-a îndrăgostit de Felisardo și intenționează să se căsătorească cu el. Revelarea adevăratei identități a lui Felisardo este însoțită de constatarea faptului că omul iubit îi este inaccesibil Belisei. Cu o nouă înțelepciune și o maturitate care o face să își accepte soarta, Belisa alege să își împartă viața cu Eliso.

Comedie în trei acte de Aurel Storin

Oscilând între farsă şi comedie lirică, „O felie de lună” ironizează concepţiile greşite ale unor părinţă care cred că singurele obligaţii pe care le au faţă de copii constau în satisfacerea nevoilor materiale. Inginerul Dumitru Popescu şi soţia sa, Constanţa, le-au oferit celor două fiice tot ce au dorit; au vrut să le dea chiar şi luna de pe cer, dar pentru viaţă nu le-au înarmat cu nimic: nici cu idealuri, nici cu o meserie, nici cu spirit critic. Rezultatul? Monica, fata cea mare, căsătorită prin voia mamei cu un eminent inginer, nu îşi înţelege soţul, se plictiseşte, îl înşeală şi apoi îl părăseşte. Şi Nuca, a doua fiică, ar fi avut aceeaşi soartă dacă… În casă îşi face apariţia un tânăr care îşi asumă mereu altă identitate: fiul inginerului Popescu, pictor, ziarist… Indiferent în ce postură e pus, Popescu dă fiecăruia o lecţie, schimbă ceva în felul de a gândi al celor cu care discută şi clatină ideile adânc înrădăcinate în conştiinţa lor. În special, îl convinge pe inginerul Popescu că de fapt nu le-a dat fetelor sale luna de pe cer, ci – în cel mai bun caz – o felie de lună. În final, după nenumărate confuzii şi qui-pro-quo-uri, se dovedeşte că tânărul este oţelarul Ionescu, care a pus la cale o farsă pentru a le dovedi părinţilor Nucăi – pe care o iubeşte şi de care este iubit – că nu numai un intelectual o poate face fericită. Piesa este uşoară, tinerească, veselă, cu replici vii şi plăcute, debordând de umor şi lirism de calitate. În plus, dincolo de aspectele de farsă, comedia subliniază importanţa muncii, a activităţii creatoare înţeleasă atât ca datorie civică, cât şi ca împlinire a vieţii, ca realizare pe plan uman şi personal.

Piesă în trei acte (nouă tablouri) de Ştefan Berciu

„Oameni şi umbre” face parte din genul poliţist, punând în mişcare tot arsenalul specific acestui tip de literatură: intriga bogată, neprevăzutul în acţiune, ingeniozitatea în dejucarea planurilor adversarului, personaje cu dublă sau triplă identitate şi altele. Subiectul piesei îl constituie descoperirea şi anihilarea unei reţele de spionaj de către organele speciale de stat. În acelaşi timp, piesa angajează o dezbatere asupra raporturilor dintre individ şi colectivitate pentru a explicita ce aşteptări şi pretenţii are societatea faţă de individ pentru a-l considera om. Oamenii din piesă – o profesoară, doi ofiţeri, o elevă şi alţii – sunt cei care muncesc cinstit, îşi iubesc ţara şi se angajează fără şovăire în apărarea ei. Umbrele sunt neoamenii care vin din trecut spre a tulbura echilibrul cotidian, fără patrie şi fără idealuri: un fost negustor, un fost avocat, fiul unui moşier.

Pe tot parcursul piesei, autorul foloseşte cu măiestrie tehnica surprizei. Fiecare tablou aduce în scenă personaje noi şi fapte noi, care par a-l îndepărta pe spectator de faptul principal. Totuşi, la final, toate firele acţiunii se adună şi se explică într-un mod cu totul neaşteptat.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP