Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1973-1974

Piesă în două acte de Vincenzo di Mattia
Traducerea:  Angela Ioan

După mărturisirile dramaturgului însuşi, „a şasea putere”, după publicistică şi cinematograf, este ştiinţa. Ideea de la care porneşte spectacolul, şi care s-a bucurat de o largă circulaţie în literatura occidentală este că, uneori, mijloacele ştiinţifice sunt folosite în scopuri dăunătoare, altele decât cele pentru care au fost create. Nucleul dramatic al piesei rezidă în conflictul dintre responsabilitatea morală şi tentaţia de a dobândi putere cât mai mare asupra semenilor. Un om de succes, deprins să îşi vadă realizate cele mai ambiţioase proiecte, se trezeşte neputincios şi situaţia dureroasă de a-şi vedea unicul fiu condamnat la moarte pentru omor premeditat. El nu se poate obişnui cu ideea că puterea sa are limite. Astfel se naşte planul său diabolic: el apelează la ştiinţă cu ajutorul căreia creează un vinovat, inoculându-i, ca un virus, ideea vinovăţiei. Finalul încărcat de sensuri apropie piesa de teatrul de idei, transformând-o într-o meditaţie despre preţul independenţei şi al libertăţii umane.

Recital George Bacovia

Conștient de originalitatea și modernitatea liricii bacoviene, de valoarea sa de reper esențial în cultura română, actorul Octavian Uleu mărturisește în caietul-program al spectacolului emoția vie resimțită la lectura mereu reluată pe parcursul unui sfert de veac, a operei poetului. „Adept al sobrietății care emană din creația autorului „Plumbului”, constrângându-ne la o anumită interpretare bazată pe gravitate și reculegere”, actorul a dat glas poeziei fără adjuvantul altei arte, cu excepția unui foarte discret fundal sonor. Recitalul a cuprins 31 de poezii din volumele „Plumb”, „Scântei galbene”, „Cu voi” și „Comedii în fond”.

Spectacol café-théatre
Recital Octavian Goga

Tradiţia café-théâtre-ului orădean a continuat în stagiunea 1973-1974 cu recitalul susţinut de Anca Miere-Chirilă, „Bolnăvit de doruri multe”, alcătuit ca un colaj de texte din poezia de dragoste şi cea socială a lui Octavian Goga.

Comedie tragică în două părţi de Paul Everac
Premieră absolută

Arhitectul Jinga, personajul central al piesei „Cititorul de contor”, este un răsfăţat al succesului: marile realizări de ordin profesional au fost dublate de iubirea dezinteresată a unei frumoase eleve, bunăstarea casei s-a completat cu înţelegerea şi liniştea asigurate de o soţie docilă. Câte din aceste bunuri au fost câştigate pe căi cinstite? În ce măsură lupta cu viaţa, din care a ieşit mereu biruitor, a fost purtată cu mijloace oneste? Ce preţ va trebui să plătească pentru tot ce are? Iată întrebările pe care i le pune lui Jinga Cititotul de contor, personajul-simbol conceput de autor ca un glas al conştiinţei. Durata reală a ceea ce se întâmplă pe scenă este cea a unui proces de conştiinţă. Cititorul îl obligă pe Jinga la eforturi de memorie, graţie cărora evenimentele trecut sunt puse într-o lumină nouă, nu tocmai favorabilă eroului lor. Dincolo de aparenţe, Jinga se vede obligat să admită că multe din reuşitele lui se datorează unei abilităţi de a se adapta „cerinţelor epocii”. Silit să vadă lucrurile şi altfel decât îi place lui, Jinga înţelege că dragostea Clarei ar putea fi trecătoare, că docilitatea soţiei nu exclude o posibilă infidelitate, că independenţa copiilor ar putea avea urmări neplăcute, că magistrala concepută de el ar putea fi considerată peste timp drept „o mare eroare arhitectonică”. Cititorul de contor îl avertizează de la început că va trebui să plătească. Preţul pe care Jinga îl plăteşte este îndoiala, zbuciumul, prăbuşirea siguranţei de sine, înţelegând că pactul comod între conştiinţă şi compromis nu poate fi decât vremelnic.

Comedie de Carlo Goldoni
Traducerea:  Florian Potra

Teatrul lui Carlo Goldoni, de o bogăţie greu de egalat, oglindeşte toate mediile sociale, în decorurile cele mai diverse, într-o viziune plină de naturaleţe, spontaneitate şi prospeţime. „Gâlcevile din Chioggia” aduce în scenă lumea celor mulţi dintr-un sat de pescari de pe malul Adriaticii. După cum sugerează şi titlul, piesa este esenţialmente conflictuală, cearta fiind pornită de pescarul Toffolo, vinovat de a fi cochetat cu femei tinere. Deşi este logodită cu Titta-Nane, Lucietta acceptă de bună voie felia de dovleac pe care i-o oferă Toffolo.

Spectacol muzical umoristic
Scheciuri de Valentin Silvestru, A.Kuklianski, A.Hait, Elisabeta Pop, Eugen Ţugulea, Dumitru Chirilă,  Viorel Horj, M.Maximilian, Grig Schiţcu

Subintitulat „Tentativă de spectacol revuistic… cu de toate”, „Hop și noi … într-o revistă” („Că la proză nu prea vine lumea…”) a grupat momente muzicale și coregrafice, texte și cuplete umoristice precum: „Sub același acoperiș”, „Radiografia”, „Prânz agitat”, „La o halbă”, „Fiul recunoscător”, „Oradea, orașul nostru drag”, „Cum s-a făcut Grigore covrigel”, „Interviul”, „Snobii la teatru”.

Piesă în trei acte de V.I.Popa

Situată la confluenţa dintre comedie şi dramă, «Muşcata din fereastră» înfăţişează două poveşti de dragoste în oglindă, plasate în decorul parcă imobil al provinciei moldoveneşti. Este un spaţiu plin de farmec şi poezie, o lume care trăieşte într-un imobilism istoric, cu destine identice de la o generaţie la alta. În tinereţe, preotul Ilie şi învăţătorul Grigore au îndrăgit-o amândoi pe Sofica. Ilie îi oferise fetei o glastră cu muşcate ca semn al dragostei sale, dar Sofica îl alesese pe rivalul său. Peste ani, povestea pare să se repete: fiica lui Grigore este simpatizată de Radu şi de Ionică. Acesta din urmă, timid, nu îndrăzneşte să îşi mărturisească sentimentele, oferindu-i în schimb fetei o muşcată. Din umbră, părintele Ilie protejează iubirea abia înfiripată dintre Olguţa şi Radu, ajutându-i să plece în taină, spre amarul părinţilor. În final, Grigore enunţă melancolic filosofia piesei : «Căci nu se schimbă nimic pe lume şi toate se întorc şi iacă aşa, ca într-un cerc fără capăt…»

Piesă în două părţi de Jean Giraudoux
Traducerea:  Dinu Albulescu

Piesa „Războiul Troiei nu va avea loc” este în primul rând o importantă dezbatere de idei, tonul ei major fiind o pledoarie împotriva războiului. Utilizând ficţiunea antică şi iluzia, piesa îşi propune să demistifice războiul, să distrugă legenda acestuia, să îl dezbrace de aparenţa de glorie şi eroism. Autorul demonstrează precaritatea argumentelor pe care se bazează întotdeauna războiul, intrând direct în miezul discuţiilor şi angoaselor Europei la acea dată. „Rar s-a scris împotriva războiului o pagină de scepticism mai uman şi de tristeţe mai cuprinzătoare”. (Mihail Sebastian, 1936) Cetatea Troiei este ameninţată de război. Regina grecilor, Elena, a fost răpită de troianul Paris şi grecii vor ataca Troia dacă regina lor nu e eliberată. Chiar şi în interiorul Troiei se confruntă două tabere. Partizanii războiului, conduşi de poetul oficial Demokos, incită pasiunile naţionale şi conflictul. Dimpotrivă, tabăra pacifiştilor caută cu orice preţ evitarea războiului. Reprezentantul lor cel mai ferm, Hector, fiul cel mare al regelui Priam, nu se dă înapoi de la nimic pentru a asigura pacea şi izbuteşte să îi determine pe troieni să închidă „porţile războiului”. Sosirea emisarilor greci complică lucrurile şi, cu toate că întrevederea dintre Hector şi Ulise se sfârşeşte cu premisele unei păci, interesele taberei războinice primează şi războiul Troiei nu va putea fi evitat.

Dramă în trei acte de Vasile Rebreanu şi Mircea Zaciu

„Singurătatea trăgătorului la ţintă” este o piesă despre tinereţe, despre răspundere, despre dragoste şi prietenie, despre părinţi, despre cinste. Eroii ei, studenţi în vacanţă într-o moară părăsită de la poalele muntelui, încep o joacă de-a adevărul. Întâlnirea lor din pădure declanşează nebănuite resorturi: tinerii se destăinuie, răspund la întrebările care îi chinuie, caută semnificaţii, descoperă adevărul. Când măştile cad, tinerii află cine sunt ei, dincolo de numele pe care le poartă, dincolo de cursuri şi seminarii, dincolo de şedinţele U.T.C., mai presus de dragoste şi ură, de ambiţii, de necazurile şi bucuriile trecătoare. „Singurătatea trăgătorului la ţintă” este singurătatea individului atunci când este pus faţă în faţă cu propriile fapte şi gânduri. În momentul confruntării cu sine şi cu cei din jur, cel care sacrifică totul, fără scrupule pentru a-şi atinge ţinta, nu poate fi decât un însingurat.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP