Folosim cookie-uri | We use cookies
×

de Luigi Pirandello
Traducerea: R.A.Locusteanu

Alexandru Colpacci, regizorul memorabilei piese care a constituit momentul de vârf al stagiunii 1978-1979, a definit spectacolul „Astă-seară se improvizează” ca o formă de „confesiune colectivă”. Într-adevăr, spectacolul le permite actorilor să arate pe scenă propria profesiune, printr-un joc halucinant în care teatrul este analizat în intimitatea sa. Chiar de la intrarea în sală, publicul descoperă actorii în faţa cortinei în timp ce se coafează, se machiază, într-un cuvânt – făcând tot ceea ce de obicei se întâmplă departe de ochii lumii. Astfel, prima parte a spectacolului introduce publicul în laboratorul de creaţie teatrală, îl face coautor la o întreagă serie de experimente. Spectacolul, departe de a fi produsul finit cu care suntem obişnuiţi, dar şi actorii şi regizorul, îşi tatonează încă drumul. Sunt încercate modalităţi ale teatrului psihologic, ale teatrului popular, ale spectacolului de circ, ale pantomimei, ale teatrului oniric, ale teatrului absurd. Tensiunile dintre actori şi regizorul Hinkfuss nasc întrebări precum: cine este autorul spectacolului? Ce primează în construcţia actoricească? Textul sau indicaţiile regizorale? Până unde şi cum trebuie să se producă fuziunea actorului cu personajul?

Partea a doua a piesei explorează modul în care actorii sunt total subordonaţi personajelor lor şi felul în care arta devine viaţă. Actorii îşi pierd identitatea proprie şi ajung să întruchipeze fidel membrii familiei La Croce sau grupul de ofiţeri. Este singura ipostază în care ei devin cu adevărat autentici. Astfel, spectactorului îi este prezentată drama Momminei, care este nevoită să se căsătorească, dar în noul angajament găseşte o moarte lentă, dar sigură, cauzată de gelozia morbidă a soţului, Rico Verri. Desigur, acest conflict e doar un pretext şi „improvizaţia” menţionată în titlu e doar o convenţie pentru a ilustra ingenios drumul sinuos de la forma preexistentă reprezentată de textul dramatic până la opera teatrală finită.

Distribuţia:

Regizorul Hinkfuss:  Liviu Rozorea
Bătrânul actor comic (Fluierici):  Nicolae Toma
Doamna Ignazia (actriţa de caracter):  Simona Constantinescu
Actriţa principală (Mommina):  Cristina Şchiopu
Actorul principal (Rico Verri):  Mircea Constantinescu
Totina:  Mariana Neagu
Dorina:  Mariana Vasile
Nene:  Ileana Iurciuc
Pomarici:  Laurian Jivan
Nardi:  Ion Abrudan
Sarelli:  Radu Vaida
Pometti:  Nicolae Barosan
Mangini:  Marcel Popa
Cântăreaţa:  Alla Tăutu
O doamnă:  Doina Urlăţeanu
Cântăreaţa de operă:  Anca Miere Chirilă
Consumatori:  Grig Schiţcu, Eugen Harizomenov, Ion Martin
Vânzătoarea de dulciuri:  Florenţa Manea
Un tânăr:  Dimitrios Stefanidis
Copiii:  Anca şi Lioara Bradu 

Versiunea scenică şi regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  arh.Dan Jitianu
Asistenţă scenografie:  Ligia Naghel, Dan Costinescu, Maria Haţeganu
Muzica şi versurile:  Nicu Alifantis 
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop

Regia tehnică:  Marioara Goina
Sufleor:  Dimitrios Stefanidis
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  2 noiembrie 1978

Spectacol distins cu:
-premiul A.T.M.  pentru scenografie, 1978, (Dan Jitianu)
-premiul pentru cea mai omogenă trupă
-premiul de interpretare feminină (Cristina Şchiopu)
-premiul de interpretare masculină (Liviu Rozorea) la Festivalul

 

×

TOP