Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Comedie de Mircea Bereş, după o idee de Oscar Wilde
Premieră pe ţară

„Fantoma cu bretele” porneşte de la o proză scurtă a lui Oscar Wilde şi păstrează în mare măsură verva, sclipirea şi umorul fin ce caracterizează scrierile celebrului autor englez. „Este vorba în piesă de un castel pe care ultimul descendent al unei ilustre familii aristocratice, lord Augustus Canterville, specilizat în tocat moşteniri, îl vinde unui american îmbogăţit prin comerţul cu bretele, Hiram Otis. Conform contractului, noul proprietar preia castelul cu întregul său inventar, viu sau mort, inclusiv o fantomă despre care există indicii că îşi face de cap prin încăperi îndată ce bate miezul nopţii (ora Greenwich), provocând unele neplăceri locatarilor. Structuri pragmatice, lipsite de prejudecăţi, nici americanul cumpărător şi nici membrii familiei sale nu sunt câtuşi de puţin impresionaţi de existenţa fantomei: domnul Otis îi va propune să facă reclamă bretelelor sale, doamna Otis (…) îi va produce omeneşti tulburări prin apariţia sa nocturnă într-o toaletă sumară, gemenii Washington şi Lincoln (cums e putea altfel?) îi vor juca dezagreabile farse, doar romantica domnişoară Virginia Otis va dovedi compasiune pentru necazurile bietei fantome (…). Comedia relevă în cele din urmă că fantoma nici măcar nu e o fantomă cinstită, ci proprietarul de drept al castelului, obligat de nişte încurcături să trăiască în clandestinitate.” (Dumitru Chirilă, Familia, iunie 1979)

Distribuţia:

Lord Augustus Canterville:  Jean Săndulescu
Lord Henry:  Nicolae Barosan
Lady Elinor:  Elisabeta Jar
Umney:  Alla Tăutu
Valetul:  Eugen Harizomenov, Grig Schiţcu
Ducele de Chesire:  Liviu Rozorea
Cecil Plimick:  Laurian Jivan
Hiram Otis:  Marcel Segărceanu
Washington:  Ileana Iurciuc
Lincoln:  Mariana Vasile
Lucreţia Otis:  Mariana Neagu
Virginia Otis:  Cristina Şchiopu
Sir Simon (Fantoma):  Marcel Popa

Regia artistică:  Mircea Cornişteanu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Florenţa Manea Szabo
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  14 iunie 1979

 

×

TOP