Print
Category: Stagiunea 1980-1981

Piesă în patru părţi de Maxim Gorki
Traducerea: Emma Beniuc
Spectacol omagial la sărbătorirea a 25 de ani de teatru ai actorului Jean Săndulescu

„În piesa «Bătrânul» m-am străduit să arăt cât de respingător este omul cufundat în propriile sale necazuri; el a început să creadă că are dreptul să-i chinuiască pe alţii pentru faptul că, la rândul său, a fost, pe drept sau pe nedrept, chinuit.” (Maxim Gorki) Piesa are în centru doi ocnaşi care se raportează în mod diferit la suferinţa la care au fost condamnaţi pentru o vină reală sau imaginară. Mastakov crede că suferinţa este o necesitate morală de tip eroic; pentru el, chinurile aduc purificarea. De aceea, el se află într-o dilemă psihologică: să aleagă viaţa liberă – ce presupune fuga şi apoi teama permanentă de pedeapsă, sau să îşi accepte vina, să şi-o însuşească, dobândind astfel purificarea sufletească şi liniştea? El optează pentru evadare, îşi reconstruieşte viaţa sub o identitate falsă şi încearcă să îşi răscumpere liniştea sufletească prin muncă şi bunătate.

Bătrânul a rămas la ocnă, iar acum vine să judece cu severitate, crezând că suferinţele îndurate îi dau acest drept. E un om care nu îşi mai poate iubi semenii, pentru că aceştia l-au înrăit, pedepsindu-l şi privându-l de libertate. Bătrânul merge în casa lui Mastakov, convins că e stăpânul sufletului şi vieţii acestuia şi îl ameninţă cu denunţul şi cu distrugerea în numele pretinsei justiţii. Ros de remuşcări, Mastakov nu îi neagă acest drept. Lipsa de tărie şi credinţa că şi-a clădit viaţa pe un fals îl determină să se sinucidă.

Distribuţia:

Ivan Vasilievici Mastakov:  Eugen Ţugulea
Pavel, fiul lui vitreg:  Ion Abrudan
Tatiana, fiica lui vitregă:  Ileana Iurciuc
Zaharovna:  Alla Tăutu
Stepanîci:  Marcel Segărceanu
Sofia Markovna:  Simona Constantinescu
Haritonov:  Nicolae  Toma
Iakov, nepotul lui:  Nicolae Barosan
Nikita:  Ion Martin
Bătrânul:  Jean Săndulescu
Fata:  Mariana Neagu

Regia artistică:  Dan Alecsandrescu
Scenografia:  Traian Niţescu
Momente muzicale:  Florian Chelu
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Dimitrios Stefanidis
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  29 ianuarie 1981