Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1983-1984

Piesă în două părţi de Ileana Vulpescu
Versiunea scenică: Ileana Vulpescu şi George Bănică.
Piesa s-a jucat trei stagiuni.

Ştiu ce vreau de la lumea asta – corectitudine, acord cu propria conştiinţă, o viaţă simplă şi dreaptă” este fraza care rezumă crezul despre existenţă al doctoriţei Sânziana Hangan, eroina piesei ce are la bază „Arta conversaţiei” de Ileana Vulpescu, „roman de dragoste pe fundal de epocă”, după cum îl defineşte Leon Baconsky (Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. I, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007). Medic în vârstă de 40 de ani, înzestrată cu o frumuseţe calmă, cu o inteligenţă sclipitoare şi analitică, Sânziana Hangan eşuează în căsnicia cu scriitorul Alexandru Bujor, nepotrivită cu adevăratele ei idealuri şi întemeiată dintr-un elan tineresc necugetat. Fiicei Maria i se adaugă la o vreme după divorţ o surioară mai mică, Ana, rod voluntar al unei iubiri de o vară cu viitorul medic Pavel Vlas. Ignorându-şi ani în şir paternitatea, dar intuind realitatea, el soseşte la Sânziana pentru a-şi recunoaşte neîntârziat fiica. Această vizită are loc într-o după-amiază bucureşteană şi este cadrul şiragului de mărturisiri ale doctoriţei, prin care prind viaţă figurile care au marcat existenţa Sânzianei: Mama, profesorul Daniel Şerban (Nenea Dal), doctorul Murgu, doctorul Nini Naiculescu, doctorul Gheorghe Vladimirescu,

Feerie muzicală de Valentin Avrigeanu
Premieră absolută

„Coborând dintr-o poveste” este cea de-a cincea creaţie-basm a artistului Valentin Avrigeanu, după „Hoţii la miere”, „Poveste din pădurea aurie”, „Floare de nu-mă-uita” şi „În noaptea când se schimbă anul”.

În spectacolul versificat – feerie pentru copii se înfruntă Bunătatea, Cutezanţa înţelepciunii şi Dreptatea cu Lăcomia, Duşmănia şi Prostia pe care cei răi (Ghionoaia, Ciclopul, Voievodul Minte-Seacă) încearcă să le răspândească în lume pentru a o putea stăpâni. În lumea imaginată de ei ar domni numai frica, laşitatea, deznădejdea, ura. Din fericire, personajele pozitice luptă şi izbândesc în descoperirea şi reaşezarea Adevărului la locul cuvenit, astfel încât valoarea morală a spectacolului – pledoarie pentru cinste, dreptate, respect – este de necontestat.

Spectacol de divertisment pe texte de Karinthy Frigyes, George Mihalache, Viorel Cacoveanu

Spectacolul „Diverstisment ‘84”, prezentat înainte de închiderea stagiunii 1983-1984, a inclus numere de pantomimă, momente muzicale (Tangouri celebre, Cântece țigănești, etc.), diverse coregrafii și prezentarea unor pastile și schițe umoristice, precum: „Amicii” de Viorel Cacoveanu, „Prieten, prieten, dar referințele….”, „Consulțație la mare”, „Numai părinte să nu fii” de George Mihalache.

Piesă în trei acte de Dragomir Asenov
Traducerea: Elisabeta Pop
Premieră pe ţară

Piesa „Față-n față” își plasează acțiunea într-o mare uzină bulgară și surprinde diferite ipostaze profesionale și socio-umane ale conducătorilor ei, din perspectiva moralei comuniste. „Un (fost) director al unei întreprinderi importante, crescute sub ochii și sub conducerea lui, își petrece ultimele momente în biroul directorial ocupat mulți ani și care îi devenise o a doua casă. Destituit din funcție, lipsit de prerogativele directoriale, inginerul Spasov are ocazia să își cunoască mai bine colaboratorii, mai exact spus, acum îi vede în adevărata lor lumină, pentru că aceștia nu se mai văd obligați să fie lingușitori, ipocriți sau supuși. Inginera Nuneva l-a combătut vreme îndelungată, conflictul lor era deschis și notoriu, așa că ostilitatea ei nu constituie o surpriză; secretara Marinceva îi va face câteva observații se bun simț, nu pentru a-l jigni, cât pentru a-l face să înțeleagă mai bine situația și cauzele ce au generat-o; în schimb, adjunctul Lekov, cel care l-a adulat ani de-a rândul gâdilându-i orgoliul și întreținându-i convingerea că tot ce întreprinde se înscrie în sfera perfecțiunii, este primul care ridică piatra, trecând fără ezitare și fără remușcări, cu „arme și bagaje”, în slujba noului director, Petrunov. Acesta, la rândul său – tânăr, energic, dotat profesional – va încerca din primul moment consolidarea noii poziții, prin totala descalificare a predecesorului, punând la cale o anchetă din care să rezulte că Spasov nu are doar culpe profesional-organzatorice ci și de natură penală, adică ar fi adus întreprinderii premeditate și interesate prejudicii. Nuneva refuză cu demnitate aderarea la cabală, în schimb Lekov intră fără ezitare, angajându-se să « rezolve dosarul».” (Dumitru Chirilă, „Familia”, mai 1984).

Comedie de Tudor Popescu

Piesa „Jolly Joker” demontează mecanismul ipocriziei, al lașității și al compromisurilor ce falsifică existența și degradează umanitatea individului. În centrul argumentației se află fabrica „Aroma Carpaților”, care nu mai produce nimic rentabil, menținându-se pe linia de plutire prin manevrele lui Mincu, personajul principal al piesei. Acesta înțelege că repetatele brigăzi de pseudospecialiști veniți în control pot fi ușor distrase de la adevăratele scopuri și determinate chiar să se obstrucționeze reciproc. Pentru a le intra în voie, Mincu joacă parada supunerii, le întreține impresia utilității și caută să le cunoască slăbiciunile. El este singurul care rezistă în hățișul zilnic de absurdități, adoptând posturi histrionice, adecvate unui Jolly Joker. Caricatura sistemului și a reprezentanților săi capătă accente grotești, bufonada are chiar un contur oniric, demonstrând întrepătrunderea în profunzime dintre comedie și tragedie. La un alt nivel de interpretare, piesa se transformă într-o satiră crudă la adresa societății socialiste, marcată de lipsuri, dar și de relații denaturate și absurde între oameni. Fabrica în care toate merg anapoda, în care se minte, se fură și se ascunde realitatea când sosesc inspecțiile, devine o mare metaforă a României prinsă într-un angrenaj al mizeriei morale și materiale ce contrazice orice normalitate și bun-simț.

Comedie în două părţi de Tauno Yliruusi
Traducerea şi adaptarea: Mircea Rădulescu
Premieră pe ţară

„Miraculoasa carieră”, comedie cu valențe filosofice „aduce în discuție problema relativității libertății. Cuvântul „libertate” a fost folosit greșit de multe ori, atribuindu-i-se alt sens. Libertatea este ceva pur omenesc și personal.

S-ar putea ca, în închisoare sau la mănăstire, omul să se simtă mai liber și mai în siguranță decât în afara zidurilor. Sunt mulți cei care nu suportă așa-zisa libertate în care sunt nevoiți să hotărască singuri, să ia decizii, fiind siliți să opteze, să aleagă din numeroase posibilități și alternative. Așa ca Valto, de pildă, care își dobândește libertatea, adevărata, pentru el, libertate, în închisoare, unde posibilitățile de opțiune sunt reduse la minim.” (Tauno Yliruusi).

Teatru de poezie din versuri de Ana Blandiana
Scenariul: Elisabeta Pop şi Sergiu Savin

Sub genericul „Teatrul de poezie”, Teatrul de Stat Oradea a prezentat în stagiunea 1983-1984 spectacolul „Octombrie, noiembrie, decembrie”, dedicat Anei Blandiana, cu prezenţa şi participarea acesteia. Purtând titlul unuia din volumele autoarei, spectacolul a fost susţinut de actori ai teatrului gazdă şi de invitatele speciale Leopoldina Bălănuţă şi Larisa Stase-Mureşan.

Comedie în trei acte de Molière
Traducerea: Tudor Arghezi

Înscrisă pe coordonatele grotescului, comedia „Georges Dandin (Soțul păcălit)” este înrudită cu farsa în proză a lui Molière „La Jalousie du Barbouillé” și se axează pe povestea clasică a soțului înșelat, regăsibilă în numeroase scrieri ale literaturii universale (de exemplu în „Decameronul” de Boccaccio). Piesa a devenit celebră și datorită afirmației repetate „Tu ai vrut-o, Georges Dandin”, transformată în adevărat proverb prin ruperea de context. Georges Dandin, țăran bogat, își cedează averea familiei de Sotenville, nobili ruinați, în schimbul căreia dobândește un titlu nobiliar (Georges de la Dandinière), un rang și pe fiica lor, Angelica, drept soție. Aceasta i-a fost așadar superioară în rang social, dar nu și în calități și mai mult, nu și-a dorit niciodată această căsătorie lipsită de iubire. Fără scrupule și ascunzișuri, Angelica îl înșeală pe Georges cu aristocratul Clitandre. Soțul păcălit îi cheamă în repetate rânduri pe socri pentru a o surprinde asupra faptului; Angelica însă, întoarce mereu situația în favoarea ei, iar domnul și doamna de Sotenville nu pierd niciun prilej de a-i aminti lui Georges că diferența de condiție nu a fost abolită. Finalul nu ne permite să întrevedem nicio schimbare, nicio ameliorare a acestei stări de fapt prezentate comic, dar care frizează grotescul.

Teatru de poezie din lirica românească: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Marin Sorescu, Şt.Aug.Doinaş, Nichita Stănescu

Interpretează: Cristina Şchiopu, Ion Abrudan

La pian: Dana Borşan – creaţii muzicale de Liszt, Ceaikovski şi Beethoven

Regia artistică şi scenografia:  Sergiu Savin

Data premierei:  18 februarie 1984

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP