Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

de  Viorel Cacoveanu

Din postura de „comentator dramatic al acualității” (Mircea Ghițulescu, „O panoramă a literaturii dramatice contemporane”, Ed. Dacia, 1984), Viorel Cacoveanu propune o piesă a faptului de viață, cu scop civic educativ nedisimulat sau, după cum afirmă autorul însuși, un dialog cu istoria, cu certitudinile și împlinirile din trecut, care au devenit în timp excese, erori și chiar crime. Personajul central, spre care converg teza și argumentele morale ale piesei este Constantin Dabija, socotit multă vreme răspunzător nu pentru faptele și gândurile proprii, ci pentru cele ale tatălui (care, va afla și Constantin cu stupoare, nu îi este tată de sânge), general și demnitar sub regimul anterior. Așadar, condamnat pentru o vină de care nu poate fi răspunzător, despărțit pentru o vreme de familie și ducând greul unui șantier, confruntat cu problemele pe care oamenii înguști i le creează fiului său, martor al unor complicații birocratice iritante, Dabija dovedește totuși o înțelegere și o înțelepciune superioară. De aici rezultă atitudinea lui de viață senină, disprețul față de oameni ca Șerban – „rotiță într-un angrenaj” – sau față de cei fricoși și lași, precum Axente. De aceea refuză și ideea plecării

definitive în America și șansa unei moșteniri capabile de a-i schimba viața. El își va păstra în orice împrejurare demnitatea și speranța, nu se va lăsa dominat de porniri vindicative, se va ridica mereu împotriva oricărui abuz. În profilul său moral nu este loc pentru prefăcătorie, minciună sau compromis. „În ciuda suferințelor dintr-un deceniu păstrat în memoria colectivă ca unul al înfruntărilor crâncene, dar și al erorilor sumar asumate și al obsesiilor, Dabija își va căuta și apăra locul său în societate, încrezător în instaurarea unei epoci în care singura măsură a omului vor fi faptele sale.” (Dumitru Chirilă, „Familia”, aprilie 1989).

Distribuţia:

Constantin Dabija:  Ion Abrudan
Maria Dabija:  Alla Tăutu
Mihai Dabija:  Doru Fîrte
Cornelia Barbu:  Marcel Popa
Dana Barbu:  Mariana Presecan
Dumitru Spătaru:  Nicolae Toma
Tiberiu Axente:  Eugen Ţugulea
Eleonora Axente:  Mariana Neagu
Graţian Şerban:  Dorin Presecan
Viviana Şerban:  Ileana Iurciuc
Jean Popa:  Ion Ruscuţ
Alexandra Voroneanu:  Simona Constantinescu

Regia artistică:  Nicoleta Toia
Decoruri:  Emilia Jivanov
Costume:  Maria Haţeganu
Ilustraţia muzicală:  Eugen Ghiţulescu
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan,  Iosif Balogh
Sonorizare:  Valentin Bodonea

Data premerei:  4 aprilie 1989

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP