Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1992-1993

de William Shakespeare
Traducerea: Leon Leviţchi

Pe o insulă pustie, în totală armonie cu natura, dar și cu spiritele binevoitoare, își duc existența tihnită Prospero șii fiica sa, Miranda. Apariția în apropierea insulei a unei corăbii având la bord un grup de nobili este prilejul ca Prospero, asemenea unui regizor priceput, folosindu-și perspicacitatea, precum și abilitățile de vrăjitor, să readucă existența sa și a celor din jur, în matca firească, de care fuseseră lipsiți ani îndelungați. Fost duce al Milanului, Prospero își văzuse uzurpat tronul de către fratele său, Antonio, cu ajutorul regelui Neapolelui, Alonso. Părăsit în voia mării într-o barcă împreună cu fiica sa, Prospero supraviețuise datorită proviziilor ascunse, împreună cu niște cărți, de un servitor credincios, Gonzalo. Ajuns pe insulă, vreme de doisprezece ani, el își dedicase timpul studiului, educării Mirandei și eliberării unui grup de spirite întemnițate de o vrăjitoare malefică în trunchiurile copacilor.

de Denc Şerban Codrin
Premieră absolută

 „Într-un timp dilatat, desigur unul al apocalipsei, într-un spațiu să-i spunem definindu-l tot prin timp, nocturn, oricum un spațiu „nici viu, nici mort”, șapte babe, șapte măști grotești, șapte (și nu întâmplător șapte, nu-i așa?) babe primordiale amână moartea, o amăgesc, o duc de nas, dacă nu cumva ele sunt moarte demult și ceea ce vedem noi este numai iluzia trecutelor lor vieți. Dacă ceea ce au trăit toate aceste foste, foste … și foste „flori” s-ar putea numi chiar viață.

Așadar, sub semnul apocalipsei, cele șapte femei bărbătoase își visează visele netrăite sau trăite în secret, visele lor de fecioare, își trăiesc ultimele iluzii între care cea legată de iubire, de IONEL rămâne cea mai agreată.  Ca un joc de copii: jocul de-a dragostea… Ele babele, produc o nesfârșită tacla, obsedate de FRICĂ, de frica paralizantă că s-ar putea ca și IONEL să dispară… Și atunci nu le-ar mai rămâne nimic… Între două sau nouăzeci și nouă de cafele, mai dulci sau mai amare, s-au consumat vieți aparent „devotate”, destine „curajoase” de tovarășe de nădejde, cu „munci de răspundere”. Cum ar putea fi decât comic ceremonialul cafelei, în zațul căreia își ghicesc mai ales trecutul, aceste ființe jalnice, epave eșuate, bântuite de mizerie morală și biologică? (…)

Piesă în trei părţi, nouă tablouri de Silvia Kerim după Charles Dickens
Premieră absolută

Cunoscuta parabolă despre magia Crăciunului, cu puterea ei de a înfăptui transformări miraculoase, îl aduce în prim-plan pe Ebenezer Scrooge, un bătrân mizantrop, morocănos, singuratic și înrăit de unica dragoste maladivă din viața lui – pentru bani. Deși nepotul Fred îl invită la petrecerea de Crăciun din familia sa, Scrooge alege să își petreacă noaptea singur, în casa lui rece și întunecoasă, fără să prevadă că îl așteaptă patru întâlniri bizare, care îi vor schimba viața. Prima apariție este fantoma lui Jacob Marley, fostul partener de afaceri al lui Scrooge, care a fost condamnat după moarte să bântuie fără odihnă, ca pedeapsă pentru lăcomia și egoismul său. Dorind să îl ferească pe Scrooge de o soartă similară, Marley îl informează că trei duhuri îl vor vizita în nopțile următoare. Într-adevăr, trei Duhuri ale Crăciunului, din trecut, din prezent și din viitor, îl fac pe Scrooge să își revadă copilăria senină, să ia parte, nevăzut, la petrecerile pline de lumină și bucurie ale celor din jurul său, dar și să înțeleagă cum s-ar raporta semenii la moartea lui, dacă firea sa ar rămâne neschimbată. Trezindu-se din somn înspăimântat, neștiind dacă totul a fost vis sau aievea, Scrooge își promite sieși să se arate bun și  iubitor față de oameni, milostiv față de cei săraci, renunțând la avariția și egoismul care îi urâțiseră viața până atunci. Iar de la promisiune la împlinire nu mai rămâne decât un pas, căci de Crăciun totul este posibil…

Comedie de G.B.Shaw
Traducerea: Petru Comarnescu

Frumusețea este oare o reflectare a virtuții? Artistul își iubește creația, ori numai arta care l-a ajutat să o plăsmuiască? Ce tipuri de relații pot exista între un bărbat și o femeie? Este posibilă ascensiunea de la o clasă socială la alta? Dramaturgul irlandez George Bernard Shaw propune o meditație asupra acestor întrebări, pornind de la mitul antic al lui Pygmalion și al Galateei, pe care îl plasează în Anglia epocii victoriene, conferindu-i noi valențe umane și simbolice.

O întâlnire întâmplătoare și un pariu între profesorii Higgins și Pickering schimbă din temelie viața simplei florărese Eliza Doolittle, crescută într-o suburbie săracă. Profesorul de fonetică Henry Higgins își asumă provocarea ca, în decurs de șase luni, să o transforme pe Eliza într-o stea a lumii mondene londoneze, înzestrând-o cu o superficială educație aristocratică, în care elementul esențial va fi modul impecabil de a vorbi. Experimentul social și lingvistic ce îl pasionează pe Higgins reușește atât de bine, încât la o recepție dată de un ambasador, Eliza trece drept aristocrată cu sânge regal, de origine ungurească, iar când profesorul le spune tuturor adevărul, nimeni nu îl crede. Drama fetei de condiție modestă începe atunci când, odată transformată într-o domnișoară ideală – devenind Galateea, ea nu își mai găsește locul în lume…

Comedie de Antonio Mattiuzzi  zis Collalto
Traducerea: David Esrig

Piesa jucată la Teatrul de Stat din Oradea este o adaptare a comediei clasice scrise de Collalto la condiția românului emigrat în Occident. Timpul acțiunii și identitatea personajelor sunt transformate radical: în hanul parizian nu se întâlnesc italienii (ca în comedia lui Collalto) și nu mai suntem în plin secol XVIII. Întâmplările se petrec în martie 1993, într-un cimitir de mașini din Paris, transformat în azil de noapte și condus de un grup de români cu identități cel puțin dubioase. După cum notează Dumitru Chirilă în „Familia” (nr. 3/martie 1993), „acești români eșuați la Paris aparțin unei categorii de disperați pe care revoluția i-a dislocat, i-a pus în mișcare și i-a aruncat în niște împrejurări propice pervertirii caracterelor. Afaceriști mai mult sau mai puțin venali, dar cu toții de foarte mic calibru, proxeneți, prostituate, etc., alcătuiesc contextul în care evoluează cei trei gemeni și în care se consumă încurcăturile lor.” Cei trei frați venețieni devin Țane din Brașov, Țane marinarul din Sulina și Țane din Buzău. Ei nu au în comun decât asemănarea fizică, deosebindu-se din punctul de vedere al caracterelor și al destinelor. Dincolo de comicul de situație creat prin constanta confundare a celor trei de către restul personajelor, piesa are și un substrat de tristețe, investigând slăbiciunea firii umane care, dintr-o firească năzuință spre fericire, greșește drumul către aceasta, din exces, din grabă și din dezorientare.

Versiune liberă de Ştefan Oprea, după Mark Twain

Una dintre temele favorite ale literaturii universale – călătoria prin timp – își găsește o tratare strălucită în romanul lui Mark Twain, „Un yankeu la curtea regelui Arthur”, punctul de pornire al dramatizării ce ne poartă până în secolul al VI-lea după Hristos. O lovitură puternică în cap îl trimite pe yankeul (în versiunea scenaristică a lui Ștefan Oprea – yankee) din modernitate într-o epocă pe care spiritul său întreprinzător va încerca să o transforme după modelul celei pierdute pe neașteptate și fără voie. După ce își salvează viața folosindu-și cu meșteșug cunoștințele despre producerea unei eclipse de soare în acea perioadă, Yankeea devine sfetnicul principal al regelui Arthur. Acestuia i se instalează telefon, iar cavalerii de la curte sunt obligați să se spele, osândă nemaiauzită în nobilele lor familii. Reformele propuse de Yankee răstoarnă întreaga ordine a regatului. Suveranului i se cere să se pensioneze, iar țara să devină republică ; cavalerii urmează să nu mai trăiască din rente și titluri nobiliare, ci să muncească precum ceilalți cetățeni, astfel încât piesa se încheie cu o perindare comică a personajelor pe la oficiul forței de muncă.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP