Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

de Eugen Ionescu
Traducerea: Mariana Şora

Piesa absurdă „Delir în doi, în trei… în câţi vreţi” reia o temă predilectă a teatrului ionescian: cea a cuplului a cărui existenţă se bazează pe deriziuni, pe fleacuri cărora li se acordă o importanţă capitală prin abolirea oricărui sistem de valori. De şaptesprezece ani împreună, El şi Ea se confruntă cu lipsa de comunicare. Micul război conjugal se construieşte în jurul dilemei dacă broasca ţestoasă şi melcul sunt sau nu unul şi acelaşi animal. Cearta pare a fi modul existenţial esenţial al celor două personaje, dar şi al cuplului secundar, al Vecinilor, care parcurge aceleaşi stări. Avem de a face cu o dispută aprigă, cu invective şi hărţuieli despre nimic, în fond; este un mod de a discuta despre ceva, dar şi de a răspunde tulburărilor de afară. Căci şi în lumea exterioară se duce un război generic, fără nume, care afectează chiar şi apartamentul în care locuiesc El şi Ea. Nici acest război nu are vreun sens: „Cel puţin, când se bat, la început nu ştiu de ce o fac, îşi descoperă în timp motivele. Nu-şi depăşesc motivele, sau, dacă le depăşesc, atunci totul se canalizează înspre un sens, iar când se termină totul, trebuie să reînceapă.” Absenţa confruntării declanşează panica: „A izbucnit pacea. Au făcut pace. Şi cu noi ce-o să se întâmple?”

Astfel, lupta interioară şi cea exterioară se oglindesc reciproc. Certurile din apartament sunt doar o expresie redusă a nebuniei de afară. Istoria impersonală rivalizează cu violenţa limbajului personal, care se deagregă, iar desfăşurarea piesei seamănă cu o glumă morbidă ce nu se mai termină, cu un mecanism ce se învârte în gol. Relaţiile interumane se dizolvă treptat, ca şi graniţa dintre realitate şi absurd. Delirul se generalizează, iar personajele rămân de la început până la sfârşit prizonierele propiilor trăiri, drame şi neînţelegeri.

Cum am putea spera la pace şi comunicare dacă nu ne putem auzi, sau măcar asculta unul pe celălalt?

Distribuţia:

Ea:  Paula Chirilă
El:  Şerban Borda
Vecinul:  Andrian Locovei
Vecina:  Angela Tanko
Soldatul:  Igor Lungu

Regia artistică:  Ion Ciubotaru
Scenografia:  Camelia Köteles Panait

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup,  László Attila Oláh
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  februarie 2000

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP