Pictor scenograf

Data şi locul naşterii: 16.06.1957

Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti

Încă de la debut, Maria Miu s-a dovedit un scenograf de excepţie. Nu doar pentru frumuseţea şi precizia schiţelor sale, în care linia sigură a desenului se întâlneşte fericit cu armonia culorilor, ci şi pentru admirabila sa capacitate de a alege materialele şi a urmări, în cele mai mici detalii, executarea lor în ateliere (atât la decor, cât şi la costume). Ea, nu doar că urmăreşte execuţia corectă, ci ia pensula şi acul, şi lucrează efectiv alături de pictorii şi decoratorii executanţi. Este şi unul din motivele pentru care toţi colaboratorii, nu doar o stimează pentru talentul ei, ci o şi iubesc pentru dăruirea şi modestia cu care li se alătură până la finalul lucrării.

La Teatrul de Stat din Oradea a lucrat relativ puţin, trei spectacole, între 1984-1987, şi, toate trei cu soţul ei, regizorul Alexandru Darie. E drept că tandemul acesta a fost receptat ca unul dintre acele fericite uniuni de familie, cuplu artistic în care cei doi sunt în valoare egală. Decorul şi costumele spectacolului „Jolly Joker” (1984) au fost notate absolut de toţi cronicarii cu nota zece. Unei satire acerbe, ca cea a lui Tudor Popescu, Maria Miu i-a găsit corespondenţe ideale în imagini greu de uitat, de o expresivitate excepţională – obiecte deşelate sau supradimensionate, subliniind decrepitudinea, disproporţia sau nefirescul, costume personalizate, hilare (băscuţe, şepci muncitoreşti, pungi de plastic cu pescheşuri, poşete şi „genţi diplomatice”), covorul roşu, nelipsit de la „primirile binecunoscute”, în sfârşit, tot arsenalul unui univers comunist cu ştaif, ce acoperea, de fapt, sărăcie şi mizerie. Imaginile scenice, complementare textului acid şi el, „metaforizează pregnant în registru grotesc, hiperbolizând asiduu” (Dumitru Chirilă), „bufonada grotescă are un contur oniric, sporind în greutate substanţa satirică” (Ludmila Patlanjoglu). Aspru cenzurat de către forurile de partid, spectacolul a avut numeroase probleme, fiind scos, în cele din urmă, de pe afiş, iar cei răspunzători fiind traşi la răspundere.

Cu spectacolul următor, Maria Miu a confirmat talentul ei de excepţie. Decorurile şi costumele spectacolului  „Amadeus” vor rămâne ca un model de creaţie fără cusur, ce-i drept, într-un spectacol excepţional, un moment de vârf al stagiunii 1985/1986 şi, de la spectacolul „Ciocârlia” şi „Astă-seară se improvizează” nu s-a mai vorbit şi scris atât cât s-a scris despre acest spectacol. Evident, în această montare, ce ilustra „o viziune cu totul personală” a regizorului piesei lui Shaffer, „înfruntarea dură dintre valoare şi mediocritate” („condiţia geniului într-o societate intolerantă, osificată în propriile-i habitudini”), scenografia a avur un rol hotărâtor. Scenografa a insuflat poezie cadrului (în trompe-oeil), iar costumele au avut rafinament şi eleganţă. Un cronicar a remarcat pe bună dreptate că „unitatea regizoral-scenografică şi-a aflat corespondenţe şi la nivelul interpretării”.

La spectacolul „Zece hohote de râs”, sarcina Mariei Miu nu a fost deloc uşoară, ea trebuind să  gândeasacă elemente de decor şi recuzită pentru fiecare din scheciurile care alcătuiau spectacolul. Împreună cu regizorul Alexandru Darie, a găsit decorul comun, căruia i-a adăugat, pe rând, elemente sugestive. Mergând tot pe satiră, Maria Miu a îngroşat, augmentând, caricaturizând, folosind metafora scenică, capabilă să pună în valoare elementul satiric ale fiecărei „scene”, o lume a kitsch-ului perfect. Florica Ichim observa capacitatea celor doi creatori de a „schimba registrul în funcţie de... adresa satirică”,  în timp ce partea legată de viaţa teatrului „păstrează tonul firesc, colocvial”. Valentin Silvestru constata că spectacolul are un „poliformism care potenţează comedia”, Doina Modola scoate în relief modul în care spectacolul „vizează dezafectarea resorturilor conştiinţei”. Mircea Morariu conchide limpede că „scenografia Mariei Miu, extrem de sugestivă, se serveşte de un minimum de mijloace – un fundal imens, uşor neorealist, pictat, amintind de lumea jucăuşă a desenului animat, câteva obiecte de mobilier, toate contribuind la concretizarea vizuală a universului kitsch pe care îl denunţă spectacolul”.

La Bucureşti, la Teatrul Bulandra şi în diverse alte teatre, Maria Miu continuă să semneze, colaborând cu Alexandru Darie, dar şi cu alţi regizori, scenografii mult apreciate de critici şi de public.

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea

• Scenografia (debut) la JOLLY JOKER de Tudor Popescu, 1984, r.Alexandru Darie
• Scenografia şi picturi speciale în AMADEUS de Peter Shaffer, 1986, r.Alexandru Darie
• Scenografia la ZECE HOHOTE DE RÂS de Tudor Popescu, 1987, r.Alexandru Darie