Print
Category: Spectacole

„Punguța cu doi bani” este una dintre cele mai cunoscute creații literare din canonul literar românesc, o moștenire culturală valoroasă care a îmbogățit imaginația multor generații de copii. Rostită sau scrisă, povestea nu și-a pierdut farmecul nici măcar în confruntarea de principii cu suflul modern.

Regizorul Szőke Kavinszki András transpune povestea „Punguța cu doi bani” în scenă, pornind de la problematica păstrării și salvării tradiției, găsindu-i o nouă utilitate, adaptată societății contemporane.

Cadrul general al spectacolului prezintă povestea unui moș și a unei babe, meșteșugari împovărați de greutățile timpurilor noi, care se pregătesc să-și etaleze produsele într-un târg, timp în care actorii care-i însoțesc prezintă o mică scenetă cu Vasilache și Mărioara. Obiectul de suflet al moșului fierar este cocoșul de vânt, girueta, a cărui vreme glorioasă s-a stins de mult, iar al babei ouăle de Paști artizanale, care nu mai au căutare în zilele de azi. Salvarea meșteșugului și al tradiției, predarea ștafetei generației viitoare devine marea provocare a vieții lor. Soluția pe care o găsesc pentru a crea punți între vechi și nou este povestea, care se desfășoară într-un timp imemorabil, ce nu poate fi datat cu exactitate, iar cea mai potrivită împrejurărilor în care se află este „Punguța cu doi bani”.

Spectacolul este adaptat provocărilor din zilelor noastre, peripețiile prin care trece cocoșul sunt aidoma ca cele din povestea lui Creangă, dar acompaniate cu mult talent de muzică, îmbinând tradiționalul cu modernul, în limita posibilităților și al bunului simț.

Text: Viorica Filipoiu
Versuri pentru cântece: Veronica Porumbacu
Butaforie: Răzvan Chendrean
Scenografie: Csuri Emese
Regia: Szőke Kavinszki András

 Cu: Carina Bunea, Consuela Egyed, Igor Lungu, Zentania Lupșe, Florian Silaghi

Regie tehnică: Peter Papp
Tehnicieni scenă: Daniel Turcuț, Nicolae Segărceanu

Data premierei: 20 martie 2022, Sala Arcadia

Durată spectacol: 1 oră