Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria se pregătește de prima premieră a stagiunii 2019-2020: „Zloată sau Viitorul Președinte al României”, pamflet socio-politic de Radu Popescu în regia lui Eugen Țugulea, care va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.
Textul care stă la baza spectacolului pus în scenă la Teatrul Arcadia îi aparține autorului Radu Popescu, dramaturg, regizor de teatru și manager cultural, fondator al Teatrului Apropo și al Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. La ediția din 2018 a „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte” organizat de Teatrul Regina Maria, în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, scriitorul a participat cu două texte: „Zloată (Viitorul Președinte al României)”, nominalizat pentru premiu și „Cu drona”, textul câștigător.
Regia artistică și interpretarea personajului îi aparțin domnului Eugen Țugulea. Actor al Teatrului Regina Maria de mai bine de 50 de ani, activ și implicat, a făcut parte – alături de criticii de teatru Claudiu Groza și Oana Borș – din juriul desemnat să aleagă câștigătorul în ediția de anul trecut a Concursului de Creație Dramatică. Cu toate că textul „Cu drona” a fost votat în unanimitate, personajul Silviu Moisă din textul „Zloată sau Viitorul Președinte al României” i-a atras atenția în mod deosebit deomnului Țugulea, care, motivat de reacțiile pozitive primite după încheierea spectacolului-lectură din cadrul FITO, a decis ca stagiunea aceasta să îl pună în scenă la Sala Arcadia.
Întreaga acțiune se petrece într-un tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. Perorează despre cât de potrivit este el pentru rolul de Președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat”. Pare că-l recunoașteți, așa e? „Nebunul din tramvai„. Cu toții știm un astfel de personaj, însă nu-l subestimați pe Silviu Moisă. El este un om „la zi”: are Facebook, WhatsApp și urmărește cele mai interesante emisiuni pe Discovery și Viasat History.
După cum sugerează și titlul, piesa este un amestec de trăiri antinomice ale personajului bipolar: o zloată interioară pe care acesta o transmite spectatorilor ce au rolul de călători în acest tramvai simbolic. Ei pot alege să se implice sau nu. Lui nu-i pasă, pentru că el știe ce are de făcut. În toată debandada psihică pe care o manifestă, uneori ceea ce spune e de o luciditate dureroasă: „Știți ce e cel mai trist? Că cei ca mine au ajuns să spună adevărul. Ăsta e Adevărul. Și eu îl urlu în fața voastră! E un pic trist, nu?”
Din echipa de creație a spectacolului fac parte actorul Tiberiu Covaci, în calitate de asistent regie artistică și Mădălina Baciu, o tânără cu mult potențial artistic, care se află la al doilea proiect în care se implică în calitate de scenograf, după ce a realizat, la sfârșitul anului trecut, decorul spectacolului Trupei Arcadia, „Sania lui Moș Crăciun”.
Echipa tehnică este formată din: Petru Papp (regia tehnică), Adeline Tripa (sufleor), Adrian Gherdan (lumini), Sergiu Domide și Lucian Obadă (sunet).
Dacă nu reușiți să ajungeți la premiera de joi, vă așteptăm cu drag la următoarele reprezentații, care vor avea loc în data de 26 octombrie și în data de 5 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.
Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475