Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

 

Muzeul Oraşului Oradea-Complex Cultural în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, Teatrul "Radu Stanca" Sibiu, Teatrul Regina Maria Oradea, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea, vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură Faust: Vanity and Despair.

Expune artistul Alexandru Cînean.
Curatori: prof. univ. dr. d. h. c. Jan de Maere, dr. Diana Iancu, dr. Alexandru Chituță. 

Evenimentul va avea loc în data de 6 septembrie ora 16:00 la Muzeul Oraşului Oradea-Complex Cultural, în Palatul Princiar, corp B, etaj 1, sala 13.

Artistul vizual Alexandru Cînean a fost atras de provocarea pe care o constituie proiectul unei expoziții asupra primejdiilor inteligenței umane. Motivul este inspirat de o capodoperă a dramaturgiei universale: tragedia Faust de Johann Wolfgang von Goethe. Ocazia a constituit-o spectacolele cu această piesă în regia lui Silviu Purcărete, de la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Proiectul, extrem de laborios, a presupus mai întâi executarea unei serii de 20 de studii pregătitoare, transpuse apoi pe un format dublu, de 120 x 120 cm. Compozițiile sunt concepute ca o serie de interogații despre sufletul omenesc și condiția actorului, care se concentrează pe emoțiile umane provocate de dorință și plăcere, de goana după faimă și măreție, surprinse într-o manieră ambivalentă, ca urmare a confruntării actorilor cu rolurile și cu propria lor imagine, dar și despre moarte și mântuire. Dar nu numai actorii, ci și regizorul, pictorul, privitorul, oricare ar fi el, se pot recunoaște pe sine în acest demers.

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP