Astăzi este ziua colegului nostru, actorul Rin Tripa. Cu ocazia aniversării, ne-a oferit un scurt interviu în care face câteva mărturisiri legate de marile pasiuni care i-au călăuzit viața, printre care teatrul are rolul principal. 

Pasionat de desen, de muzică, și mare iubitor de animale, câinii fiind pasiunea lui, Rin Tripa s-a apropiat de lumea basmelor și a spectacolului încă din copilărie. Prima care i-a deschis orizontul spre artă, a fost mama sa, care a declanșat printr-un simplu gest, acela de a-i pune un creion în mână, o pasiune pe care o are și astăzi, desenul. „Desenul, muzica și cățeii au fost bucuriile mele de când eram copil și s-au păstrat și astăzi. Desenez de când mă știu, în special personaje din povești și animale. În perioada 1995-2005, când aveam emisiunea A fost o dată, spuneam povești pentru copii și desenam. Mi-a venit să fac asta pur și simplu, iar copiii, de atunci, au început să mă oprească pe stradă, când mergeam la filmări, și să mă roage să le desenez ceva”, își amintește actorul.

Cu lumea spectacolelor a intrat în contact tot în copilărie, când a început să-și însoțească tatăl, saxofonist, la repetiții. „Mă așezam să cânt la tobe. Eu le spuneam orchestră. Degeaba mă corectau, pentru mine tobele tot orchestră erau”, spune Rin. Odată cu începerea școlii, s-a înscris în toate trupele de  teatru pentru copii și a aflat cum se vede lumea de pe o scenă. Au urmat cursurile la Școala Populară de Arte și, inevitabil, dorința de a se face actor. „Eram elev de liceu când m-am dus la teatru, făceam parte dintr-o trupă de actori amatori. M-am întâlnit cu Jean Săndulescu și cu Ioan Mâinea, cel din urmă, mentorul meu. Mi-au spus că aici este locul meu”, explică actorul. Inițial și-a dorit să ajungă în „teatrul mare”, dar soarta a făcut ca singurul post liber să fie la teatrul de păpuși. Un teatru pe care nu și-a mai dorit să-l părăsească. „Am cunoscut plăcerea de a viață unei bucățele de cârpe. Bucuria de a o face să trăiască. Să îți transpui toate stările și emoțiile pentru a face o păpușă vie, este un sentiment fantastic. În plus, lumea păpușilor este o lume de basm, iar eu am fost mereu fascinat de povești”, mărturisește Rin. A mai contat ceva, faptul că a avut parte, ca actor, de cel mai onest și totodată cel mai dificil public: copiii. Nu degeaba se spune că acolo unde se termină posibilitățile actorului de teatru, încep posibilitățile actorului păpușar.

„Pe copii nu poți să-i păcălești. Dacă nu ești sincer pe scenă, dacă te prefaci că plângi sau că râzi, copilul te-a prins. Spectatorul adult poate să înțeleagă că ai greșit, pe copil îl pierzi. Dacă ai un personaj negativ și la finalul spectacolului copilul te urăște, se uită urât la tine, poți să știi că ți-ai făcut bine treaba. Dacă ai un personaj pozitiv, și ai jucat bine, copilul te va iubi și te va răsplăti. Își va dărui mărul său, un biscuit, am trăit asta și pot spune că nu există răsplată mai mare”, spune Rin. Copiii l-au îndrăgit întotdeauna, l-au recunoscut și l-au îmbrățișat pe stradă. Rămâne marea satisfacție a unui actor care și-a dedicat întreaga carieră mirajului copilăriei și care, la ceas aniversar, privește orizontul cu două dorințe în gând: sănătate și pace.

La mulți ani, Rin!