Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Spectacole

Am putea spune că tot ceea ce urmează să se întâmple este din cauza unei bucăţi de dovleac fript!

O bucată de dovleac pe care Toffolo, un luntraș dornic de însurătoare, i-o dăruieşte Luciettei, care, deși logodită cu Titta Nane, flirtează cu el numai din plictiseală și pentru a o necăji pe mai tânăra ei prietenă Checca. Celelalte fete din grup i se alătură și se iscă o întreagă harababură în care sunt implicați apoi și bărbații, imediat ce se întorc de la pescuit.

Fiecare dintre fete are perspectiva ei asupra episodului cu pricina, iar asta nu face decât să adâncească neînțelegerile. Sătucul italian Chioggia se împarte astfel în două grupuri rivale și încep gâlcevile alimentate de gelozie și frustrare. Comedia este intensificată de locțiitorul Isidoro, funcționarul venețian care încearcă să restabilească ordinea în rândul locuitorilor Chioggiei.

de Caryl Churchill

Pentru Jack și Margery, săteni ai Evului Mediu, viața este grea. Terenurile sunt mici și puține iar porțiunea de feudă care le revine nu poate fi mărită decât prin moartea sau plecarea alcuiva din sat. Vitele se îmbolnăvesc și mor pe capete. Untul nu se leagă întotdeauna. Iubirea s-a ofilit și ea odată cu erecția pierdută a lui Jack. Trebuie că toate acestea sunt o pedeapsă trimisă de Dumnezeul Evului Mediu pentru păcatele lor. Dar dacă nu Dumnezeu este cel care se joacă cu viețile lor, ci, dimpotrivă... Diavolul? Se știe că Diavolul își face treaba prin intermediul ajutoarelor sale de pe pământ: vrăjitoarele.

Vecina lor, Alice și bătrâna ei mamă au toate datele să fie niște vrăjitoare: ambele sunt singure și au crescut copii din flori (probabil concepuți cu ajutorul Diavolului); ambele blestemă de fiecare dată când sunt provocate; ambele (și doar ele) sunt capabile să-i redea erecția lui Jack atunci când i se arată; sunt sărace și cel mai probabil invidioase pe avuția lor; dar, mai ales, au un motan negru care dă frecvent târcoale gospodăriei lor. 

Așa că atunci când un celebru vânător de vrăjitoare sosește în sat, Jack și Margery sunt cât se poate de motivați să contribuie cu mărturiile lor la bunăstarea generală.

de Giuseppe Berto

 

Povestea imaginată de Giuseppe Berto are ca sursă de inspirație Concertul pentru oboi şi orchestră de coarde în Re minor al compozitorului venețian Alessandro Marcello, atribuit mult timp în mod eronat lui Antonio Vivaldi și apoi lui Benedetto Marcello și este o dramă romantică, care se consumă sub patronajul misterios și tanatic al Veneției. Intriga este concentrată în confruntarea de emoții, amintiri, reproșuri și dorințe a două personaje, un El și o Ea, care se reîntâlnesc după mult timp pe peronul unei gări din Veneția și descoperă treptat, că în ciuda suferinței pe care și-au provocat-o, dragostea nu a murit. Însă timpul le este potrivnic.

În distribuție îi veți putea revedea jucând împreună pe actorii Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu, care conferă o profunzime și mai mare personajelor, aducând pe lângă aportul actoricesc, care pentru construirea unor roluri atât de pătrunzătoare cer maturitate scenică și profunzime, și pe cel de viață, ei fiind la rândul lor un cuplu în viața de zi cu zi. Totodată, alegerea acestui text nu a fost deloc întâmplătoare și marchează, oarecum în oglindă, sărbătorirea a 25 de ani de carieră pe scena teatrului orădean.

Cu: Sebastian Lupu și Mirela Niță Lupu

 

Bertolt Brecht și Kurt Weill

Ironică, critică și picarescă, „Opera de trei parale” este una dintre piesele de teatru care au devenit un fenomen în spațiul cultural european. Scrisă de Bertolt Brecht, reformator multilateral și influent al teatrului secolului XX, după melodrama satirică „Opera cerșetorului/The Beggar’s Opera” (1728) a lui John Gay, piesa surprinde, asemeni hipotextului, lumea marginalilor: hoți, cerșetori, prostituate și păstrează intriga originală, dar într-un context diferit și explorând noi semnificații.

Dramatizarea, conceptul și regia: Emil Sauciuc și Ioana-Maria Repciuc

Teatrul Regina Maria vă invită la premiera spectacolului „Eva Heyman”. Un one-women show cutremurător, bazat pe jurnalul micuței evreice din Oradea, care își găsește sfârșitul tragic în lagărul de la Auschwitz. Spectacolul suprinde întâmplările, gândurile, sentimentele Evei pe o perioadă de câteva luni, chiar înainte de a fi deportată. O mărturie autentică despre tragedia unui copil și a unui popor!

de Molière

„Monștrii nu există decât dacă noi îi creăm! E nevoie de oameni care să creadă în ei.

Spectacolul este o adaptare, textul fiind adus la viteza transferului de informații pe care o folosim acum. Un singur personaj și-a păstrat pedanța, numai că el este conștient de acest lucru și refuză să simplifice, deoarece crede că puterea cuvântului are frumusețe.

Textul vorbește despre credința oarbă, despre habotnicie, un subiect care își păstrează caracterul contemporan. Numai că în secolul XXI această credință oarbă în absolut orice devine deosebit de periculoasă, deoarece nu apare decât în lipsa informării. Este periculos să crezi în ceva fără să știi, fără să înțelegi în ce crezi, iar aici nu vorbim numai de religie, ci de habotnicia de orice fel. Și mai periculos este că în acest context apar oameni ca Tartuffe, care îți pot oferi senzația că ai înțeles. Acolo este marea lui abilitate, că îți desenează o realitate care nu este adevărată.

Dar Tartuffe nu ar putea exista dacă cineva nu ar crede în el. Iar Orgon, din nevoia de a avea un pastor celest, alege să-l creadă. Nimeni nu se folosește de latura monstruoasă a lui Tartuffe decât dacă are nevoie. Deci, cred că așa își folosește și Tartuffe capacitățile de a înșela, pentru că funcționează.” (Vlad Trifaș)

 

de Mihail Sadoveanu

Roman cu caracter mitic-baladesc, „Baltagul” reia în context epic mitul „Mioriţei” plasat într-o altă civilizaţie pastorală, mai apropiată de modernitate, dar păstrând neschimbate valorile esenţiale moral-religioase. Nechifor Lipan, plecat la Dorna să cumpere oi, este ucis mişeleşte de alţi doi ciobani care îi fură turmele. Neliniştită de întârzierea soţului iubit, Vitoria Lipan pleacă în căutarea acestuia împreună cu fiul Gheorghiţă, nu înainte de a lua o binecuvântare de la preot şi de a lăsa toate în rânduială acasă, în satul ei de munte guvernat de ritmuri arhaice. Aşadar, mitul e privit, nu ca în „Mioriţa”, din perspectiva celui care trebuie să moară, ci a celui care trebuie să suporte greul absenţei celuilalt.

Naraţiunea densă şi palpitantă urmăreşte călătoria ei, până la aflarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor, aruncate într-o râpă, pregătirea celor cuvenite mortului, dovedirea şi pedepsirea vinovaţilor după legile nescrise ale comunităţii. Îngroparea bărbatului după datină marchează momentul reintrării în liniştea şi ordinea vieţii de la început. Întreaga desfăşurare a acţiunii şi înfăţişarea realistă a întâmplărilor şi a mediului se ordonează în jurul demersului de aflare a adevărului. În final, “descoperind adevărul, Vitoria verifică implicit armonia lumii: află ceva mai mult decât pe făptuitorii omorului şi anume că lumea are o coerenţă pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o”.(Nicolae Manolescu, „Sadoveanu sau utopia cărţii”, Editura Minerva, Bucureşti, 1993).

×

TOP