COMUNICAT DE PRESĂ | O nouă premieră Caragiale la Teatrul Regina Maria
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria anunță premiera spectacolului „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în regia Denisei Irina Vlad, care va avea loc miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare.
I.L. Caragiale a cunoscut toate abisurile și strădaniile vieții teatrale: a urmat cursul de declamație și mimică al lui Costache Caragiale, a fost sufleor și copist de roluri la Teatrul Național, a făcut traduceri, a fost actor improvizat, director de scenă, director al Teatrului Național din București și dramaturg, unul dintre cei mai mari pe care avea să-i cunoscă literatura română.
„Năpasta” este singura piesă scrisă de Ion Luca Caragiale în registru tragic, o creație care a stârnit de-a lungul timpului o receptare critică polarizată. Unii au contestat textul, mergând până la a formula acuzații de plagiat, infirmate ulterior în celebrul „proces Caion”, în timp ce alții au susținut valoarea dramaturgică a piesei și autenticitatea personajelor sale. Cert este că „Năpasta” a continuat să provoace și să inspire regizori, inclusiv pe cei formați în tradiția comediei caragialene, care au dorit să exploreze cealaltă dimensiune a universului lui Caragiale: tragicul nedisimulat.
Tragicul din opera „Năpasta” se manifestă pe mai multe planuri. Pe de o parte, există răul individual, născut dintr-o crimă pasională care marchează ireversibil destinul personajelor: un om nevinovat este zdrobit de nedreptate, o femeie este prinsă într-un vârtej al răzbunării pe care îl duce până la capăt cu orice preț, un criminal este mistuit de vinovăție și de ura soției sale, iar un bărbat ajunge să-și sacrifice demnitatea pentru o iubire nelegitimă. Pe de altă parte, se conturează răul social, întruchipat de o justiție oarbă, care nu doar că pedepsește un nevinovat și îl distruge irecuperabil, ci lasă ca restabilirea dreptății să se înfăptuiască după logica legii răzbunării. Și nu în ultimul rând, cel universal, care definește o lume mincinoasă și crudă, mereu sumbră și tensionată, în care fiecare devine prizonier al propriei drame și nimeni nu poate evada.
Atmosfera tensionată se menține în montarea de la Oradea, însă spectacolul aduce o perspectivă mai umanistă, care pune accent pe nuanțe, pe complexitatea trăirilor și a situațiilor.
„Viața nu se reduce la contrastele dintre alb și negru, ci sunt infinit mai nuanțate. Cu toții avem o urmă de conștiință, o urmă de bunătate; nimeni nu este profund bun sau profund rău. Acest adevăr mi-ar plăcea să reiasă din spectacol”, mărturisește Denisa Irina Vlad.
Regia spectacolului este semnată de actrița Denisa Irina Vlad, care își completează talentul scenic prin înclinația spre regie, preferând texte de factură realistă, cu personaje complexe și mesaje profunde. Decorul și costumele sunt realizate de Oana Cernea, scenografă a Teatrului Regina Maria, o artistă cu un spectru amplu de preocupări vizuale, distinsă cu premii pentru scenografia de teatru de păpuși și apreciată pentru creațiile sale din teatrul dramatic. Muzica originală a spectacolului este creată de Ionuț Chiș, membru al Filarmonicii de Stat Oradea, activ în orchestra simfonică și în ansambluri camerale, implicat în numeroase proiecte muzicale și spectacole interdisciplinare.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Sorin Ionescu (Dragomir), Anda Tămășanu (care va interpreta pe dublu rol cu Denisa Irina Vlad rolul Anca), David Constantinescu (Gheorghe) și Petre Ghimbășan (Ion).
Mai sunt câteva bilete pentru premieră și pot fi achiziționate de la agenția teatrului (Piața Regele Ferdinand I, nr. 6) sau online de pe platforma de ticketing Poftim Cultură (https://www.poftimcultura.ro/bilete-teatru/oradea-napasta-sorin-ionescu-anda-tamasanu-denisa-vlad-492). Mai multe informații despre spectacolele și proiectele Teatrului Regina Maria găsiți pe site-ul teatrulreginamaria.ro (https://www.teatrulreginamaria.ro/).
Szeretettel várunk a színházba!
Egyéb cikkek
Nagyváradi diákok a "Gyere játszani!"-on az Arcadia és a Lilliput bábszínházi társulatok román és magyar színészeivel
A Lorántffy Zsuzsanna Református Teológiai Gimnázium és az Emanuel Baptista Teológiai Gimnázium több mint 40 harmadikos diákja találkozott május 30-án, pénteken az Arcadia Színházban, hogy felfedezzék a játék nyelveken és kultúrákon átívelő erejét.
COMUNICAT DE PRESĂ | Apreciatul regizor Timofei Kuliabin revine în România și montează „Oglinda spartă” la Teatrul Regina Maria
Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria anunță premiera spectacolului Oglinda spartă, un scenariu de Roman Doljanski inspirat din opera lui Arthur Miller, în regia unuia dintre cei mai importanți regizori europeni ai momentului, Timofei Kuliabin. Spectacolul va avea primele reprezentații în 16 și 17 noiembrie 2025, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, iar interesul publicului este uriaș, toate biletele fiind deja vândute.
Arthur Miller (17 octombrie 1915 – 10 februarie 2005) a fost un dramaturg american, care a combinat conștiința socială cu o preocupare profundă pentru viața interioară a personajelor sale, sursele sale principale de inspirație fiind tragicii greci și omul de rând: cred că sentimentul tragic este evocat în noi atunci când suntem în prezența unui personaj care este gata să-și dea viața, dacă este nevoie, pentru a-și asigura un singur lucru: simțul demnității personale. Scrierile sale i-au adus de-a lungul vieții multe onoruri, printre care Premiul Pulitzer, șapte premii Tony, două premii Drama Critics Circle, un Obie, un Olivier, Premiul John F. Kennedy pentru întreaga carieră și premiul Dorothy și Lillian Gish.
„Broken Glass” (piesă care nu a fost niciodată tradusă în limba română) explorează povestea unui cuplu newyorkez prins între tensiunile conjugale și conștientizarea istorică. În montarea de la Oradea, textul este adaptat scenic de Roman Doljanski, dramaturg de origine rusă și unul dintre cei mai apreciați critici și teoreticieni ai teatrului european, stabilit din 2022 în Europa, unde își desfășoară exclusiv activitatea. Roman Doljanski a transpus piesa lui Arthur Miller într-o formă scenică actualizată, ce intră în dialog cu realitatea contemporană și cu dilemele etice ale prezentului: „titlul unei alte piese fabuloase a marelui dramaturg american Arthur Miller, Prețul (The Price), definește tema centrală a noii producții intitulate „Oglinda spartă”. Este vorba despre prețul pe care cei din jurul protagonistei trebuie să-l plătească pentru vindecarea acesteia. Poate fi considerat tratamentul un succes dacă o persoană se vindecă în detrimentul binelui alteia? Unde este limita dincolo de care vindecarea se transformă în manipulare? Nu există un răspuns definitiv la această întrebare – nici din partea lui Arthur Miller, nici din partea personajelor, nici din partea creatorilor spectacolului. Scopul este acela de a pune întrebări și de a invita publicul să-și formuleze propriul răspuns, explică Roman.
Regia spectacolului este semnată de apreciatul regizor de teatru și operă, Timofei Kuliabin, care a montat pe cele mai importante scene ale Europei. Absolvent al Academiei Ruse de Teatru din Moscova (GITIS), Kuliabin s-a alăturat, după finalizarea studiilor, Teatrului Academic „Făclia Roșie” din Novosibirsk, unde, în 2015, la doar 31 de ani, a fost numit director artistic, devenind cel mai tânăr director artistic al unui teatru din Rusia la acel moment. Până în 2022, când a fost forțat să demisioneze din cauza poziției sale explicit anti-război și a ales calea exilului, a montat spectacole atât la teatre din Rusia, cât și pe scene importante din spațiul german, care îi aduc recunoaștere, confirmând forța și originalitatea viziunii sale regizorale. Din 2022, Timofei Kuliabin își desfășoară activitatea exclusiv în străinătate, colaborând cu teatre din Germania, Elveția, Franța, Grecia, Estonia, Bulgaria. . În 2022, semnează o colaborare de excepție cu John Malkovich pentru spectacolul „În singurătatea câmpurilor de bumbac”, montat la Teatrul Dailes din Riga și prezentat ulterior într-un turneu în 12 țări. Colaborarea cu Teatrul Regina Maria din Oradea este cel de-al doilea proiect al său în România, după „Lungul drum al zilei către noapte” după Eugene O’Neill montat la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Despre spectacolul pe care îl montează la Oradea, regizorul Timofei Kuliabin declară:
„Această piesă poate fi considerată o dramă psihoterapeutică clasică. În cinematografie și în cultura populară, mai ales în seriale, există numeroase exemple reușite ale acestui gen – însă în teatru, aproape deloc. Povestea unui medic și a pacientului său (sau, ca în acest caz, a unei paciente) depășește aproape întotdeauna granițele practicii medicale, abordând o gamă mult mai largă de probleme – nu doar personale, ci și sociale, istorice și chiar filosofice. Încă de la început, lăsăm publicului libertatea de a ști cum se va sfârși povestea. Nu transformăm narațiunea lui Arthur Miller într-un roman polițist. Pur și simplu observăm cum s-au desfășurat evenimentele. Invităm spectatorii să urmărească nuanțele și caracterul profund uman al personajelor.”
Echipa de creație reunește și alte nume importante ale teatrului contemporan: Timofei Pastuhov, compozitorul muzicii originale, și Oleg Golovko, scenograful care semnează universul vizual al spectacolului. Traducerea în limba română îi aparține Ralucăi Rădulescu, traducător, jurnalist și curator teatral.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Eugene Neag (Phillip Gellburg), Denisa Irina Vlad (Sylvia Gellburg), Razvan Vicoveanu (Dr. Harry Hyman), Anda Tamasanu (Jessica), Bálint Richárd (Robert Wilson) și Alexandru Rusu (Stanton Case).
Spectacolul este programat și în 11 și 12 decembrie, iar biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală (Piața Regele Ferdinand I, nr. 6) și online de pe site-ul Teatrului Regina Maria și pe platforma de ticketing Poftim Cultură.
OGLINDA SPARTĂ
un scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, în regia lui Timofei Kuliabin
Elosztás:
Phillip Gellburg: Eugen Neag
Sylvia Gellburg: Denisa Irina Vlad
Dr. Harry Hyman: Răzvan Vicoveanu
Jessica: Anda Tămășanu
Robert Wilson: Richard Balint
Stanton Case: Alexandru Rusu
Regia: Timofei Kuliabin
Scenariul: Roman Doljanski
Traducerea: Raluca Rădulescu
Scenografia: Oleg Golovko
Muzica originală: Timofei Pastuhov
Spectacol recomandat persoanelor peste 18 ani!
Data premierei: 16 și 17 noiembrie 2025, Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea