FESTIVALURI LA CARE A PARTICIPAT TRUPA ARCADIA ÎN LUNA MAI 2016
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria a participat în luna mai la trei festivaluri pentru copii prestigioase din România. Prima invitaţie a venit din partea Trupei de Marionete a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, care a organizat anul acesta ediția a XVII-a a Festivalului Internațional de Artă a Animației – Euromarionete, unde trupa orădeană a participat, vineri, 13 mai, cu spectacolul „POVEŞTI POPULARE RUSEŞTI”.
După ce s-au întors de la Arad, nici nu au despachetat bine că imediat au fost ademeniţi într-o altă călătorie fantastică, de data aceasta la Galaţi, unde au jucat în cadrul Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver, sâmbătă, 21 mai, spectacolul O MIE ŞI UNA DE FRONTIERE (POVESTEA LUI ALADIN).
Odiseea Trupei Arcadia s-a încheiat în luna mai cu participarea la a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „ARLECHINO 66 – Caravana Poveştilor”, organizat de Teatrul pentru Copii Arlechino Braşov, unde marţi, 31 mai, au încântat sufletele copiilor iubitori de poveşti cu fermecătorul basm „FRUMOASA ŞI BESTIA”.
Însă, chiar dacă au colindat ţara în lung şi-n lat, actorii Tupei Arcadia nu au uitat nici de copiii orădeni, astfel încât şi-au continuat demersul educativ prin şcoli şi i-au provocat de data aceasta pe elevii de la Liceul Don Orione la o lectură inedită a scrierilor marelui dramaturg I. L. Caragiale, prin spectacolul-lectură „Momente şi schiţe” – la care au fost prezenţi aproximativ 900 de elevi.
Egyéb cikkek
SAJTÓKÖZLEMÉNY | PREMIERE_Frederick az egér – Tudom, ki vagyok –”
Új premierrel készül a Regina Maria Színház Arcadia társulata: a "Frederick the Mouse - I Know Who I Am -" című előadást Ana Crăciun Lambru jegyzi, amelyet Leo Lionni Frederick című híres könyve ihletett, amelynek csapatában két olyan művész is szerepel, akik az UNITER-díjátadó gáláján gyakran reflektorfénybe kerülnek.
Teatrul Regina Maria aduce în fața publicului un moment artistic dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României.
Miercuri, 29 octombrie 2025, începând cu ora 13:00, Teatrul Regina Maria din Oradea se alătură manifestărilor oficiale organizate în Piața Regelui Ferdinand pentru a marca 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României — suverana care a contribuit decisiv la înfăptuirea României Mari și la consolidarea prestigiului țării în lume.