SPECTACOL LA FESTIVALUL SOLSTICE DE LA MARIONETTE DIN FRANȚA
Spectacolul „Mic sau Mare?” al Trupei Arcadia se bucură de un real succes atât în rândul micilor spectatori, cât şi în cel al festivalurilor, deoarece va participa la cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional „Solstice de la marionnette” („Solstiţiul marionetelor”), organizat de asociaţia „Une poignée d’images” („O manevră de imagine”) la Teatrul de Marionete din Belfort Franţa.
Festivalul „Solstice de la Marionnette” a fost înfiinţat în 1984, iar din 1996 este găzduit de Teatrul de Marionete Belfort, unul dintre puţinele teatre de marionete permanente din Franţa. Obiectivul principal al festivalului este acela de a prezenta şi de a explora diferite tehnici de creaţie în teatrul de păpuşi, motiv pentru care selecţionerii festivalului au în vedere în momentul în care analizează un spectacol trei mari caracteristici: calitatea artistică, forţa mesajului şi cea a scenografiei.
Festivalul şi-a deschis porţile încă de la începutul vacanţei şcolare din februarie şi va dura 3 săptâmăni, timp în care spectatorii se vor bucura de spectacole susţinute de nenumărate companii de teatru din Franţa şi din străinătate. Printre acestea se numără şi Trupa Arcadia, care va încânta publicul francez cu şase reprezentaţii ale spectacolului „Mic sau Mare”, un spectacol special conceput pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, în care talentaţii actori Andrei Fazecaş şi Alina Leonte reuşesc să ofere micilor spectatori ocazia de a pătrunde în lumea ludică a teatrului prin joc şi joacă şi în care obiectele de zi cu zi, ce unora le par banale, devin adevărate mistere ce așteaptă să fie descoperite şi explorate de către copii.
Egyéb cikkek

Az "...ESCU" című műsort egészségügyi okok miatt törölték.
Kedves nézők!
Orvosi okokból a műsor előadása …BOCSÁNAT, amely május 17-én 19:00 órától a Nagyteremben kerül megrendezésre, ELMARAD.
A jegyek értékének visszatérítéséhez kérjük, küldjön egy kérést a [email protected] e-mail címre, vagy mutassa be a jeggyel a Regina Maria Színház Könyvelési Osztályának központjában (Moscovei utca, 5. szám).
Megértésüket köszönjük és elnézést kérünk az okozott kellemetlenségért!

A nép ellensége – vitaműsor premierje a Nagyteremben
A nagyváradi Regina Maria Színház "Iosif Vulcan" társulata bemutatja 2024. november 24-én, vasárnap, 19:00 órától a Nagyteremben a "Nép ellensége" című előadás premierjét, amelyet Thomas Ostermeier és Florian Borchmeyer adaptált Henrik Ibsen alapján, Radu Iacoban rendezésében.
A szereplők: Alina Leonte (Katharina Stockmann), Richard Bálint (Peter Stockmann), Răzvan Vicoveanu (Thomas Stockmann), Gabriela Codrea (Nina Aslaksen), Elvira Rîmbu (Marta Kill), Alin Stanciu (Hovstad) és Tudor Manea (Billing).