SPECTACOLUL „O POVESTE FOARTE SIMPLĂ” PREMIAT LA REŞIŢA
Spectacolul „O poveste foarte simplă”, de Maria Lado, regizat de Elvira Rîmbu, s-a întors de la cea de-a treia ediție a Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, organizat de Teatrul de Vest Reşiţa, încununat de succes. În cadrul festivalului nu s-au acordat premii, însă pe baza unor formulare completate de către spectatori, s-a stabilit un premiu special al publicului, iar onorantul titlu a revenit spectacolului orădean.
Succesul de care s-a bucurat trupa orădeană a fost consemnat şi de către presa reşiţeană, care a surprins perfect emoţia şi legătura care s-a creat între scenă şi public: „nu vă puteţi imagina câtă emoţie a fost în sală, câtă electricitate între scenă şi public. Păi, la final, unii ieşeau plângând din sală, alţii râzând! Nu o mai lungesc, spun doar că spectacolul acesta „ne-a topit” şi ne-a umanizat!” (Matei Marcione, Mie-mi spui că scroafa zboară?! O poveste foarte simplă!, în: „Argument”)
Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o Stradă” s-a desfăşurat în perioada 10-20 februarie 2017, timp în care spectatorii reşiţeni s-au delectat cu 22 de spectacole de teatru din ţară şi din străinătate, lansări de carte, cursuri de teatru (workshop-uri), expoziţii de pictură şi dezbateri. Invitatul special al acestei ediţii a fost dramaturgul Matei Vişniec, prezent la premiera spectacolului ”Migraaanţi”, în regia lui Ovidiu Caiţa, scenografia Oana Cernea.
Mulţumim publicului din Reşiţa pentru dragostea cu care ne-a răsplătit!
Egyéb cikkek

Az "...ESCU" című műsort egészségügyi okok miatt törölték.
Kedves nézők!
Orvosi okokból a műsor előadása …BOCSÁNAT, amely május 17-én 19:00 órától a Nagyteremben kerül megrendezésre, ELMARAD.
A jegyek értékének visszatérítéséhez kérjük, küldjön egy kérést a [email protected] e-mail címre, vagy mutassa be a jeggyel a Regina Maria Színház Könyvelési Osztályának központjában (Moscovei utca, 5. szám).
Megértésüket köszönjük és elnézést kérünk az okozott kellemetlenségért!

A nép ellensége – vitaműsor premierje a Nagyteremben
A nagyváradi Regina Maria Színház "Iosif Vulcan" társulata bemutatja 2024. november 24-én, vasárnap, 19:00 órától a Nagyteremben a "Nép ellensége" című előadás premierjét, amelyet Thomas Ostermeier és Florian Borchmeyer adaptált Henrik Ibsen alapján, Radu Iacoban rendezésében.
A szereplők: Alina Leonte (Katharina Stockmann), Richard Bálint (Peter Stockmann), Răzvan Vicoveanu (Thomas Stockmann), Gabriela Codrea (Nina Aslaksen), Elvira Rîmbu (Marta Kill), Alin Stanciu (Hovstad) és Tudor Manea (Billing).