Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Spectacole

Ansamblul Academic Național de dansuri populare „Joc” din Moldova este un colectiv artistic profesionist cu istorie, fiind fost fondat la Chișinău în anul 1945, de către maeștrii de balet L. Leonardi și L. Zelţman. În prezent este format din aproape o sută de dansatori și muzicieni, care prin talent, dedicare și perseverență, reușesc să promoveze tradițiile și frumusețea datinilor moldovenești atât acasă, cât și peste hotare.

Repertoriul vast al ansamblului include dansuri populare specifice poporului moldovenesc dar și o serie de tablouri și suite coregrafice precum: „Joc”, „Nunta moldovenească”, „Ostașii lui Cotovschi”, „Munții Carpați” etc. De asemenea, pe lângă motive din folclorul național, artiștii reușesc cu succes să execute dansuri populare ale altor țări și îmbogățesc astfel diversitatea paletei culturale a colectivului din care fac parte.

Mulți dintre membrii Ansamblului Academic Național de dansuri populare „Joc” sunt artiști cărora le-a fost răsplătit eforul creativ prin medalii și titluri onorifice, chiar ansamblului fiindu-i decernat titlul de Colectiv Emerit al RSSM, urmând să fie decorat și cu „Ordinul Republicii”. De-a lungul anilor, ansamblul de dansuri a participat la peste șapte mii de concerte și a luat parte la numeroase festivaluri internaționale, fiind distins cu numeroase medalii și diplome. „Joc”, a concertat în multe țări: România, Rusia, Republica Cehă, Franța, Belgia, Italia, Bulgaria, Germania, Austria, Brazilia, Egipt, Canada, Portugalia ş.a.m.d.

Ansamblul Academic Național de dansuri populare „Joc” din Moldova se află pentru prima oară în Oradea și împreună cu Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana” vor da naștere unui spectacol extraordinar, care aduce pe scenă artiști pasionați ce vor cânta și vor dansa, celebrând Ziua Națională a României prin tradiție și unitate.

Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana" organizează, vineri, 8 martie 2019, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, un concert extraordinar dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, invitaţi speciali fiind Ovidiu Homorodean şi soţii Valeria şi Traian Ilea.

Spectacolul intitulat "De ziua ta" va fi prezentat de tânăra actriţă Maria Teişanu, interpreţi fiind Felicia Costin, Petrică Popa, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Stângaciu, Cornel Borza, Leontin Ciucur şi corpul de dansatori ai ansamblului.

Aceştia vor fi acompaniaţi de orchestra Ansamblului Crişana, condusă de Adrian Miescu. Coregraf este Ion Bencheci, regia tehnică este semnată de Bogdan Baciu, iar scenografia Amalia Buie. De sunet va fi responsabil Sorin Domide, de lumini Sorin Precup, iar regia artistică îi apaţine lui Leontin Ciucur.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 18:00 şi sâmbăta între orele 10:00-13:00. Se pot achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.

 

Ansamblul Artistic Profesionist Crişana va susţine, pe 24 ianuarie 2019, de la ora 19, spectacolul "Uniţi în cuget şi-n simţiri" dedicat Unirii Principatelor Române.

Pe lângă interpreţii bihoreni, pe scenă vor urca şi două invitate: Niculina Stoican şi Mioara Velicu.

Spectacolul va fi prezentat de actorul George Voinese, care îi va introduce pe spectatori în atmosfera din 1859, când s-a înfăptuit Mica Unire. Pe scenă vor urca Felicia Costin, Petrică Popa, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Stângaciu, Leontin Ciucur şi corpul de dansatori ai ansamblului.

Soliştii vor fi acompaniaţi de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, condusă de maestrul Adrian Miescu. Regia artistică a spectacolului este semnată de Leontin Ciucur, directorul ansamblului.

Biletele s-au pus în vânzare şi pot fi achiziţionate de la agenţia Teatrului - de marţi până vineri între orele 12 şi 18, respectiv în weekend între orele 10 şi 13 - şi online, pe biletmaster.ro.

«De Ziua Naţională a României, sala de spectacole a Teatrului Regina Maria s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de orădeni veniţi să se bucure de un regal folcloric susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana.

Gazda evenimentului a fost actorul Eugen Ţugulea, cel care a şi regizat întregul spectacol folcloric dedicat Centenarului Marii Uniri. Pe lângă recitalul de poezie susţinut de Eugen Ţugulea, orădenii au fost încântaţi de dansurile populare ale dansatorilor Ansamblului, dar şi de soliştii vocali: Leontin Ciucur, Luminița Tomuța, Cornelia Covaciu, Otilia Haragoş, Felicia Costin şi Cornel Borza. Au fost acompaniaţi de orchestra condusă de dirijorul Adrian Miescu, iar coregrafia a fost realizată de către Daniel Sandro. Auditoriul s-a lăsat încântat şi de momentul artistic susţinut maestral de Petrică Popa. Spectatorii au fost şi ei implicaţi în reuşita acestui spectacol, s-au prins cu toţii într-o horă şi au ieşit afară, în faţa Teatrului, înconjurând statuia Reginei Maria şi cântând „Hora Unirii”. 

Până la începerea spectacolului, orădenii au putut admira expoziţia „Portrete ale Unirii”. Prin grija Asociaţiei Cei 40 de Mucenici şi a Asociaţiei Urmaşii Marii Uniri, în aceste zile, orădenii au putut cunoaşte poveştile de viaţă ale acelor bihoreni care, în urmă cu 100 de ani, au fost părtaşi la momentul de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia. De asemenea, la finalul spectacolului, orădenii au putut admira retragerea cu torţe şi un frumos foc de artificii.»    (Redacţia Crişana, 04.12.2018.)

Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, din cadrul Teatrului Regina Maria, în parteneriat  cu Televiziunea Română și Consiliul Județean Bihor, prezintă miercuri în data de 28 martie 2018, două Concerte Extraordinare TEZAUR FOLCLORIC. Acestea vor avea loc la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea și ulterior vor fi difuzate la televiziunea națională TVR1 în patru ediții ale emisiunii Tezaur Folcloric, una dintre acestea fiind dedicată Centenarului Marii Uniri.

Primul concert va începe la ora 17:00 și va cuprinde momente interpretate de următorii artiști: Oana Bozga, Stana Stepănescu, Ciprian Pop, Otilia Haragoș Seghedi, Cornelia Covaciu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Sebastian Stan, Ovidiu Homorodean, Mirela Mănescu Felea, Grupul Florica Ungur (Nicoleta Rab, Florina Puşcău, Daniela Lele, Andreea Suciu, Mădălina Ilea, Iulia Lucaciu), Leontin Ciucur, Stângaciu și Stângaciu jr., Cornel Borza, Sava Negrean Brudașcu.

Cel de-al doilea concert va începe la ora 20:00 și va fi susținut de: Felicia Costin, Luminița Tomuța, Petrică Mureșan, Bogdan Cioranu, Mihaela Grec, Marius Brutaru, Petrică Popa, Bihoreni In memoriam Florica Duma (Ionel Ban, Nicoleta Rab, Andrei Corb, Florina Puşcău, Ciprian Mocan, Andreea Suciu, Daniela Lele, Mădălina Ilea, Iulia Lucaciu), Constantin Bahrin, Alexandru Pugna, Cornel Borza, Taraf viori cu goarnă (Zbiciu, Stângaciu şi Stângaciu jr, Dan Moisa, Mitică Negrean) Leontin Ciucur, Ionuț Fulea.

Bihorenii sunt invitaţi, pe 28 februarie 2018, la spectacolul folcloric "Cântecele neamului", dedicat Centenarului Marii Uniri şi organizat de Uniunea Vatra Românească – Filiala Bihor, alături de Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria şi Ansamblul artistic profesionist "Crişana" din Oradea, la Teatrul Regina Maria.

Începând cu ora 19, pe scenă vor urca soliştii Bianca Popa, Alexandru Carţiş, Mădălina Ilea, Maria Haiduc, Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Petrică Popa, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa Baba, Stângaciu, Cornel Borza, Leontin Ciucur, orchestra şi corpul de balet / dans ale Ansamblului artistic profesionist "Crişana". Dirijor va fi Adrian Miescu, coregraf Daniel Sandro, iar regia artistică aparţine lui Leontin Ciucur.

Concertul va prilejui întâlnirea iubitorilor de folclor cu cântece care au însoţit istoria neamului românesc, iar intrarea va fi liberă. Totuşi, doritorii trebuie să-şi facă rezervare la Agenţia de Bilete a Teatrului sau online pe www.biletmaster.ro, începând de vineri (între orele 12 - 18), sâmbătă şi duminică (10 - 13), marţi şi miercuri (12 - 18).

​«Un spectacol aplaudat la scenă deschisă - Pe-al nostru steag e scris Unire!

Ansamblul Artistic Profesionist Crişana a susţinut miercuri, 24 ianuarie 2018, la Sala Arcadia, spectacolul „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Regia acestei producţii artistice menite să aducă bucurie şi să reînvie o importantă victorie istorică a fost semnată de actorul Eugen Ţugulea.

Spectacolul “Pe-al nostru steag e scris Unire” s-a bucurat de un deosebit succes în rândul orădenilor, sala de spectacole a Teatrului Arcadia devenind neîncăpătoare miercuri, 24 ianuarie. Sute de orădeni s-au bucurat de un spectacol special, în cadrul căruia regizorul Eugen Ţugulea a sugerat motivele care au dus la Unirea celor două Ţări Române n anul 1859. Repertoriul, plin de lirism şi emoţie, a cuprins piese folclorice cunoscute şi îndrăgite de public, atât din  zona Moldovei şi a Ţării Româneşti, cât şi din zona Bihorului. Timp de mai bine de o oră, soliştii Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa Baba, Cornel Borza şi Leontin Ciucur au încântat spectatorii, aducându-le în suflet atmosfera de sărbătoare. Soliştii au fost acompaniaţi de orchestra şi corpul de balet al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, sub coordonarea dirijorului Adrian Miescu şi a coregrafului Daniel Sandro. La finele spectacolului, în aplauzele entuziaste ale orădenilor, artiştii au interpretat Hora Unirii.»   (Andreea Costea, Crişana, 26-01-2018)

 

Ansamblul Artistic Profesionist Crișana are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 12 mai 2017, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, pentru a vă bucura de muzica, dansul și frumosul port românesc, la Concertul Extraordinar "Din Bihor până-n Banat",  regizat de Leontin Ciucur.

Ansamblul poartă cu succes stindardul folclorului românesc de pe întreg cuprinsul țării și a dovedit lucrul acesta în numeroase festivaluri internaționale. Prin Concertul Extraordinar "Din Bihor până-n Banat" artiștii ansamblului aduc în fața publicului nestemate ale folclorului din cele două zone ale țării noastre. Două ore de spectacol, în care îi veți putea aplauda pe soliștii Simona Costin, Otilia Haragoș Seghedi, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Mitica Negrean, Florin Bontu, Luminița Tomuța, Petrică Popa, Stângaciu, Leontin Ciucur și Cornel Borza. Orchestra și corpul de balet al ansamblului vă vor răsfăța cu muzică și dansuri tradiționale specifice Bihorului și Banatului, conduși de bagheta atentă a dirijorului Adrian Miescu. Evenimentul va fi prezentat de actorul Trupei Iosif Vulcan, Andrian Locovei, care împărtășește talentul și dragostea pentru muzică.

În prag de sărbătoare, Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria şi Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” vă invită la Concertul extraordinar de pricesne şi cântece tradiţionale – „Primăvară, primăvară”, ce va avea loc luni, 10 aprilie 2017, de la ora 19:00, la Sala mare a Teatrului Regina Maria.

În concert veţi putea urmări orchestra ansamblului condusă de maestrul Adrian Miescu, corpul de balet/dans cu obiceiuri tradiţionale, precum şi soliştii vocali: Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Cornel, Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Cornel Borza şi Leontin Ciucur.

Invitaţi speciali în concert vor fi: Mirela Mănescu Felea, Alexandru Pugna şi Cristian Pomohaci.

„Sala Casei de Cultură a Sindicatelor s-a umplut, miercuri seară - 20.04.2016. - la concertul "Din Bihor în toată ţara", care a inclus lansarea unui nou CD al interpretului bihorean Cornel Borza, intitulat "Când am plecat de-acasă".

Spectacolul a fost un adevărat maraton folcloric şi s-a întins pe mai bine de cinci ore, între invitaţi numărându-se câţiva dintre cei mai reprezentativi cântăreţi din Moldova, Oltenia, Banat şi Maramureş. Toţi au mărturisit pe scenă că sunt prieteni de suflet ai colegului lor de cântec, Cornel Borza. De altfel, gazda a şi interpretat, în duet cu olteanul Gelu Voicu, una dintre melodiile celebre ale lui Borza, şi anume "Tepe lepe prin urzici", spre încântarea publicului.

Un recital cum rar se vede la Oradea a prezentat şi Benone Sinulescu, în repertoriul căruia a intrat şi romanţa "Ionică", prin care invitatul a reuşit să-i emoţioneze pe spectatorii orădeni.

Cântece de inimă şi dor au interpretat adevăraţi profesionişti ca Sava Negrean Brudaşcu, Daniela Condurache, Florica Duma, Mărioara Deac, Anghelina Timiş Lungu, Petrică Mureşan şi mulţi alţii. De asemenea, pe scenă a urcat şi un grup de şase interprete tinere care au cântat melodii ale regretatei Florica Ungur.

Concert extraordinar de colinde  –  Data concertului: 13 decembrie 2015

Dirijor: Adrian Miescu  –  Scenografia: Ianis Vasilatos

«Ansamblul Artistic Profesionist Crişana a reuşit să prezinte, duminică seară, un spectacol cum rar se mai întâlneşte pe scenele locale, axat pe tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun specifice zonei noastre. Drept urmare, spectacolul "De sărbători în Bihor", de la Teatrul Regina Maria, a avut un decor adecvat serii de Ajun, pe scenă fiind amenajată o curte şi o casă tradiţională, cu masă îmbelşugată şi colaci prunceşti.

Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana îi invită pe orădeni la un spectacol tematic, cu suite orchestrale, dansuri din mai multe zone ale României, poezii, precum şi cântece istorice la Teatrul Regina Maria.

Cântecele vor fi interpretate de Ionel Ban, Simona Costin, Otilia Haragoş, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Cornel Borza, Leontin Ciucur. Invitatul special al spectacolului va fi Mariana Deac. Poeziile vor fi recitate de Zentania Lupşe şi Andrian Locovei.

Dirijorul spectacolului este Adrian Miescu, regizorul artistic Leontin Ciucur, sunetul fiind asigurat de Zoltan Agod, iar scenografia de Ianis Vasilatos.

Spectacolul, susţinut de Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, va începe de la ora 19. Preţul unui bilet este de 15 lei în sală şi în loji şi de 10 lei la balcon. Acestea pot fi cumpărate de la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10.00- 19.00 şi sâmbătă şi duminică între orele 10.00-13.00 sau cu o oră înaintea spectacolului. De asemenea, biletele pot fi achiziţionate online, de pe www.biletmaster.ro.

Data concertului: 01.12.2014.

Concert de romanţe de petrecere

Pentru a sărbători Ziua Internaţională a Femeii, Teatrul Regina Maria, prin Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, organizează pe 7 martie 2014, un spectacol dedicat doamnelor şi domnişoarelor.

Concertul "Pentru tine draga mea - de la inimă la inimă" va avea loc de la ora 19, la sala Arcadia. "Spectacolul de romanţe şi cântece de petrecere va fi susţinut de soliştii ansamblului: Ionel Ban, Simona Costin, Felicia Costin, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Cornel Borza. Orchestra sub conducerea concert maestrului Liviu Buţiu îi va încânta pe spectatori cu suite special concepute pentru eveniment", au anunţat organizatorii.

Amfitrionii evenimentului vor fi actorii Andrian Locovei şi Şerban Borda, care vor recita şi poezii.

Scenografia: Amalia Judea

Regia artistic: Daniel Vulcu

Ansamblul Artistic Profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria organizează spectacolul "Dragobetele sărută fetele", cu un program special dedicat iubirii, care va avea loc pe 23 februarie, de la ora 19.

Sunt invitaţi câţiva dintre cei mai apreciaţi tineri solişti de muzică populară din ţară. Aşadar, pe scena Filarmonicii din Oradea, căci acolo va avea loc concertul, vor urca Marian Medregoniu, Andreea Haisan, Vlăduţa Lupău, Florin Boita, Stana Stepănescu, Bogdan Toma, Delia Barbu, Ciprian Zapota, precum şi soliştii Ansamblului Artistic Profesionist Crişana: Ionel Ban, Simona Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa şi Leontin Ciucur.

Dirijor: Eduard Albina

Scenografia: Vioara Bara

Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” vă invită duminică, 24 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria pentru a sărbători împreună prin concertul extraordinar „Hai să dăm mână cu mână” un eveniment de mare însemnătate naţională – Mica Unire sau Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1859.

Gazdele evenimentului nu sunt nimeni alţii decît Alexandru Ioan Cuza şi Moş Ion Roată, interpretaţi de îndrăgiţii actori Andrian Locovei şi George Voinese, care vor avea oaspeţi de seamă din vechile provincii româneşti: Ţara Românească şi Moldova. Împreună cu artiştii bihoreni, aceştia îşi vor da mână cu mână într-un concert de zile mari şi ne vor încânta cu crâmpeie de folclor din fiecare regiune a ţării.

La zi de sărbătoare este un spectacol dedicat zilei Naționale a României, 1 Decembrie. Acesta este compus din momente de muzică populară, dansuri şi suite orchestrale. Soliştii ansamblului vor aborda, pe lângă melodiile din repertoriul propriu, și cântece care în timp ne-au însoțit istoria. În plus, în cadrul spectacolului, auditoriul va reuşi să recunoască zonele istorice ale României prin interpretările artiştilor şi ale dansatorilor care vor etala simboluri specifice fiecărei regiuni. Spectacolul va aduce pe scenă numele recunoscute de public: cele ale instrumentiştilor Stângaciu şi Petrică Popa, ale soliştilor Ansamblului Artistic Profesionist Crişana - Simona Costin, Luminița Tomuța, Voichița Mihoc, Cornel Borza, Leontin Ciucur-, ale solistelor Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului- Roberta Crintea şi Olguţa Berbec-, iar orchestra va fi dirijată de Eduard Albina.

Prezentarea: Ionel Ban

Scenografia: Vioara Bara

Regia artistică: Leontin Ciucur

Teatrul Regina Maria vă invită marţi, 29 octombrie 2013, la concertul aniversar Maria Tănase, susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana. Spectacolul se va desfăşura începând cu ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria.

Premiera spectacolului a avut loc în cadrul festivalului Toamna Orădeană, când s-a bucurat de un success deosebit, amatorii de folclor bucurându-se să asculte interpretări remarcabile din repertoriul Mariei Tănase. Concertul aniversar a fost prilejuit de împlinirea unui secol de la naşterea artistei. Spectacolul a avut o reprezentație și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Oradea, pe scena mobilă, și s-a bucurat de succes în rândul celor prezenți.

Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Simona Costin, Luminiţa Tomuţa, Viorica Bradea, Voichiţa Mihoc îi vor face pe spectatori să resimtă bucuria cântecelor Mariei Tănase.

Ansamblul Artistic Profesionist Crişana prezintă spectacolul premieră „DRAG MI-I CÂNTECUL ŞI JOCUL” în data de 27 ianuarie 2013 începând cu orele 19:00 în Sala Mare a Teatrului Regina Maria. Spectacolul exprimă bucuria şi exuberanţa de a trăi, cântecul şi jocul popular. Soliştii ansamblului vor prezenta repertorii înnoite; noi dansuri din Oaş, Oltenia şi Zona Codru vor fi puse în scenă de către dansatori, alături de noi suite orchestrale în interpretarea orchestrei sub bagheta dirijorului Eduard Albina, prim dirijor al Ansamblului de Stat de cântece şi dansuri populare Fluieraş din Chişinau, Republica Moldova.

Invitat special: Nicu Novac, interpret de frunte al cântecului popular bănăţean, care va încânta publicul cu melodiile sale: „Cine-i bănăţan ca mine”, „Cu opinca găurită”, „Unge am umblat prin lume”, „Cine-i om de omenie” şi altele.

Sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie. Haideţi să sărbătorim cu Ansamblul Artistic Profesionist Crişana în cadrul spectacolului-premieră SĂRBĂTORI DE IARNĂ LA TEATRUL REGINA MARIA. Ne vom bucura împreună de naşterea Domnului Iisus, vom urmări obiceiuri de colindat şi cântece populare puse în scenă de membrii ansamblului.

În program: Ionel Ban, Simona Costin, Felicia Costin, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Cornel Borza, Leontin Ciucur, Petre Frasin, Stângaciu, corpul de dansatori şi orchestra condusă de Liviu Buţiu. Invitaţi speciali: Valeria şi Traian Ilea.

Alături de aceştia ne vom bucura de prezenţa îndrăgiţilor actori ai Trupei Iosif Vulcan: Mihaela Gherdan, Andrian Locovei, Ion Ruscuţ, George Voinese şi Emil Sauciuc. Scenografia poartă semnătura Amaliei Judea, iar dirijor va fi Liviu Buţiu.

Premiera va avea loc marţi, 11 decembrie 2012, de la ora 19:00 în Sala Mare a Teatrului.

Ansamblul Artistic Profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria din Oradea anunţă un spectacol în premieră, dedicat memoriei Elisabetei Pavel. Spectacolul este pus în scenă în colaborare cu Primăria Tinca şi va aduce în faţa publicului cântece şi dansuri populare, obiceiuri de primăvară dar şi melodii din repertoriul regretatei artiste. În spectacol vor apărea: Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Petrică Popa, Florin Bontu, Felicia Costin, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Leontin Ciucur, Stângaciu, Cornel Borza, precum şi invitaţi de seamă în recital: Florica Zaha şi Traian Jurchela. Asistenţi coregrafie sunt Ecaterina Hannel şi Daniel Titi Sandro. Dirijor este Liviu Buţiu iar director artistic Leontin Ciucur.

Spectacolul va avea loc în data de 13 mai, de la orele 19.00 la sala Teatrului Regina Maria, iar biletele se găsesc la Agenţia Teatrului sau pe site-ul www.biletmaster.ro.

×

TOP