Versiune scenică de Ioan Ieremia, după „Bogdan Dragoș” de Mihai Eminescu
«Despre iubire. Despre cât de minunată este iubirea în visele noastre și despre incapacitatea omului de a iubi așa cum visează să iubească.
Despre dorul, melancolia și eternul feminin, în poezia eminesciană.
Un spectacol cu semne și simboluri atropomorfiste prin care atribuim fenomenelor naturii însușiri și sentimente umane. Metafora mereu prezentă în creația eminesciană.
Închin acest spectacol minunatei femei, Eleonora Maria, soția mea, care-mi rabdă cu stoicism și devotament de stâncă, din secolul trecut, toate infidelitățile „teatrale”.
Și pentru că n-ați avut ocazia, până acum, să mă vedeți în această ipostază, trebuie să vă mărturisesc că pentru mine Teatrul este o artă sincretică, dar nu cleptomană, că apelează la toate artele, dar nu-i acordă nici uneia statut de autonomie, că toate mijloacele la care apelează, pentru a se exprimă, trebuie să se nască și să se facă, din nevoia de exprimare a jocului, a actorului. Mă străduiesc făcând teatru să mă apropii cât mai mult de armoniile muzicii, pentru că în rigoarea muzicii este mai multă poezie nemijlocită, decât în toate celelalte arte. Refuz apelul la mijloacele moderne, precum film, proiecții, etc. Pentru că sunt adeptul celui care a descoperit că „de 2000 de ani nu se mai face Teatru, ci spectacol”.» (Ioan Ieremia)
Distribuția:
Bogdan: Andrian Locovei
Verena: Anda Tămășanu
Figurație: Patricia Moţ, Andreea Silaghi, Andreea Pantiş, Karla Fanea, Andrea Biroş, Claudiu Ursuţa, Bogdan Balota, Mihai Marius, Nicolas Balog, Antonio Istrate, Antoniu Nica
Regia, concepția scenografică și ilustrația muzicală: Ioan Ieremia
Scenografia: Csuri Emese
Vioară live: Adrian Miclăuș
Data premierei: 7 martie 2015