Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1955-1956

Comedie satirică în trei acte şi şase tablouri  de Gelu Naum

În cel mai desăvârşit spirit al ideologiei comuniste, piesa „Avansarea şefului” îşi propune să demonstreze cum omul nou, format şi educat de partid, poate aduce un suflu proaspăt chiar şi în cel mai îndepărtat sector de activitate: o gară de provincie. Bătrânul şef Vasile Bîrcă guvernează gara după bunul plac, dorind cu orice preţ să avanseze în Direcţie. Simbolul atitudinii sale înţepenite în trecut sunt vagoanele morii, pe care acesta le ţine blocate pe o linie, în vederea unor câştiguri personale. Lui i se opune Ion Ionescu, fost acar, ajuns prin străduinţă şi învăţătură impiegat de mişcare; ceferiştii din gară îl sprijină, văzând în el un om al timpurilor noi, care doreşte să instaureze un regim de cinste şi corectitudine. Finalul piesei recompensează lupta lor, căci impiegatul Ionescu este avansat în poziţia de şef al staţiei, iar vagoanele sunt deblocate, lăsând linia liberă.

Piesă de teatru în trei acte  de Valeriu Luca

Piesa „Inima noastră” are ca subiect transformarea socialistă a satului românesc; acţiunea se petrece într-un sat din Moldova, în casa ţăranului Grigore Hîncu, spaţiu al unor confruntări personale aprige desfăşurate pe fondul unor schimbări istorice fără precedent. Împotriva voinţei familiei, Grigore Hîncu îşi mărită fiica Ioana cu Costea, fiul unui chiabur. Amăgită de bunăstarea iluzorie şi iubindu-l pe Costea, Ioana se mărită fără a preţui dragostea pe care i-o poartă Voicu, tânăr brigadier din gospodăria colectivă proaspăt înfiinţată. Familia lui Grigore Hîncu se destramă treptat. Costea se dovedeşte un soţ dur, brutal, fără inimă. Cu preţul unor mari suferinţe şi văzând belşugul şi bucuria colectivştilor, tatăl şi fiica îşi dau seama că aceasta este noua direcţie de urmat.

Autor: K.Treniov

Traducerea: Traian Niţescu şi Ludmila Bucşa

1905. Într-un oraş de provincie din imensitatea Rusiei încep să se prefigureze bulversările istorice care vor modela viaţa ţării timp de aproape un secol. Liceenii lui Treniov, „cârmaci ai revoluţiei viitoare” sunt pătrunşi de semnificaţia epocii. Ei sunt gara să pornească la luptă pentru dărâmarea vechilor orânduiri şi instaurarea unui nou regim, asumându-şi toate riscurile: vor fi umiliţi, exmatriculaţi, poate închişi ori deportaţi în Siberia. Trecând printr-un complex proces de clarificare, Olga ajunge, alături de Pavel şi George, sufletul cercului ilegal al elevilor, care organizează şi conduce lupta lor. Spectacolul scoate în evidenţă drumul pe care îl va parcurge grupul de elevi de la „jocul de-a conspiraţia” din primul tablou la declararea grevei şi alăturarea la lupta muncitorilor. Dincolo de atmosfera puternic impregnată de ideologia comunistă, piesa păstrează neatins suflul romantic revoluţionar.

Comedie în patru acte de I.L.Caragiale

Realizare majoră a lui Caragiale, comedia “O scrisoare pierdută” demonstrează, fructificând valenţele hilarului, asemeni schiţei “Telegrame”, că disputa antrenează în fapt nu diferenţe de principii ideologice, ci doar de meschine interese personale; de îndată ce acestea sunt acoperite, conflictul se aplanează.

Intriga surprinde un eveniment în aparenţă minor, dar care e gata să clatine siguranţa tuturor: Zoe Trahanache pierde, din nebăgare de seamă, o scrisoare de amor primită de la prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu. Ajunsă în mâinile lui Nae Caţavencu prin turmentarea alegătorului anonim, scrisoarea devine obiect de şantaj. După ce agită toate spiritele, scrisoarea revine în posesia Cetăţeanului Turmentat, care, fost „împărţitor la poştie“, o restituie „andrisantului“, adică lui Zoe. Criticul Pompiliu Constantinescu apreciază în „Scrieri alese“ că „simetria clasică a intrigii e molierescă“. Există în piesă două scrisori similare: cea a lui Tipătescu către Zoe-cu sens circular şi cea a unui „becher“ de la o persoană importantă-cu sens unic. Scrisoarea devine ea însăşi o prezenţă, un obiect animat, dar şi un simbol al puterii, al imoralităţii ascunse, al conştiinţei neliniştite.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP