Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Stagiunea 1956-1957

Comedie satirică în trei acte (opt tablouri) de Jean-Paul Sartre
Traducerea:  Aurel Baranga

Aşezată la răscrucea dintre teatru politic şi comedie, piesa „Clubul împuşcaţilor” îşi desfăşoară acţiunea în plin război rece. Geroges de Valera,  un escroc internaţional urmărit de poliţie, se dă drept ministru sovietic fugit în Occident „pentru a alege libertatea”. Dotat cu o sclipitoare inteligenţă, care-i permite să de două sute de lovituri nepedepsite, comite încă o ilegalitate pe care se axează întreaga acţiune a piesei: goleşte buzunarele întregii protipendade financiare pariziene. În paralel, el vinde informaţii redacţiei unui mare cotidian francez, „Soir à Paris”, al cărui tiraj scade neîncetat şi a cărui pagină dedicată mişcării anticomuniste este în criză de subiecte. Satira îi atinge pe creatorii minciunii politice, de la gazetari, consilieri, deputaţi, la inspectori şi poliţişti. Singurul personaj care rămâne ferit de verva satirică şi de râs este Veronique, fiica unui jurnalist conservator. Ea lucrează pentru un ziar progresist şi, sedusă de farmecul şi genialitatea lui George de Valera, va pleca împreună cu el, poate pentru a-l salva, poate pentru a-i împărtăşi soarta.

Autor:  William Shakespeare
Traducerea:  Ion Frunzetti şi Dan Duţescu

Aparținând primei perioade de creație shakespeariene, „Comedia erorilor” este cea mai scurtă și printre cele mai senine comedii ale dramaturgului englez. Aegeon, negustor din Siracuza, este condamnat la moarte pentru că a pășit pe pământul Efesului, care se află în război cu Siracuza. Cu mulți ani în urmă, Aegeon și-a pierdut familia în timpul unei furtuni pe mare și de atunci și-a căutat-o pretutindeni. De la această tragedie familială pornesc firele unei acțiuni trepidante, în care coincidențele joacă rolul covârșitor. Cei doi fii ai bătrânului Aegeon, frați gemeni, au fost despărțiți de soartă încă din copilărie. Tot soarta le rezervă o reîntâlnire accidentală: Antipholus din Efes și Antipholus din Siracuza, împreună cu slujitorii lor (gemeni și ei, firește), Dromio din Efes și Dromio din Siracuza, se găsesc în același timp în Efes, spre stupoarea cetățenilor și a rudelor. Aceștia cred că Antipholus și Dromio au înnebunit sau sunt stăpâniți de duhuri rele, de vreme ce se deplasează dintr-un loc într-altul ca prin farmec, sunt iritați și nu pricep nimic din ceea ce li se întâmplă. Confuziile identitare culminează cu bătaia nemeritată a ambilor slujitori, arestarea lui Antipholus din Efes și iminenta distrugere a căsniciei acestuia cu Adriana.

Comedie muzicală în trei acte (şase tablouri) de  B.Dâhovicinâi şi M.Slobodskoi
Traducerea:  Sanda Diaconescu şi Xenia Stroe
Textele cântecelor:  Dorel Urlăţeanu

„Cu dragostea nu-i de glumit” este un spectacol de estradă, o comedie muzicală uşoară, distractivă, plină de vioiciune şi umor, presărată cu situaţii neprevăzute. Ea prezintă într-un ton optimist şi luminos aspect din viaţa de muncă şi de delectare a tineretului din Uniunea Sovietică. Personajele sunt trei băieţi şi trei fete veseli şi mereu puşi pe farse. Pregătiţi pentru a pleca într-o expediţie de cercetare, cei trei studenţi cred că dragostea i-ar putea ţintui într-o căsnicie potrivnică uneia tât de îndelungate despărţiri. Spre marea lor surprindere, ei sunt cuceriţi chiar de dragostea cu care voiseră să glumească. În final, toată teama lor de iubire şi de căsătorie se dovedeşte neîntemeiată, căci noile lor tovarăşe de viaţă sunt şi bune tovarăşe în marea expediţie.

Comedie în trei acte de Alexei Arbuzov
Traducerea:  Margareta Bărbuţă

Povestea plină de poezie a comediei „Întâlnire cu tinerețea” se petrece la sediul unei stațiuni legumicole experimentale de pe râul Cama din Uniunea Sovietică. Directorul stațiunii, Maxim Golubchin, a împlinit patruzeci de ani, lăsând în urmă entuziasmul tinereții, când întreaga lume părea să își fi deschis porțile înaintea lui. De la acel elan creator, Maxim a coborât încet la nivelul unei existențe fără idealuri, la o atitudine de autosuficiență.

Evenimentele piesei demonstrează cum Maxim redescoperă adevăratul sens al existenței și își redobândește tinerețea sufletească, dar nu de unul singur; el își regăsește visurile și vechea dragoste, pe Mașa, iar alături îi stau tinerii Alenca, Colea și Tosea Cijova, precum și tatăl său, vârstnic dar înzestrat cu o mare prospețime sufletească, Chiril Ivanovici.

Comedie în patru acte, de  G.Ciprian

Construită după tiparele unui basm, piesa „Omul cu mârțoaga” beneficiază de o structură mitică, ascunsă în cadrele vieții cotidiene. Modestul arhivar Chirică vede în mersul lucrurilor o ordine ascunsă și așteaptă evenimentul ce va transforma lumea din jurul său. Intuiția sa profundă se îndreaptă spre calul de curse Faraon al V-lea, considerat de toată lumea „regele gloabelor”. Din acest motiv, Chirică ajunge ținta batjocurii generale, este concediat și părăsit de soția sa, Ana, care fuge cu Nichita, unul din prietenii din copilărie ai arhivarului. Ca un Don Quijote modern, Chirică crede cu tărie în idealul său, dovedindu-se chiar un pasionat al absolutului ce vrea totul sau nimic: „Nene, ori-ori”.  Mersul evenimentelor aduce o răsturnare totală de situație, în care omul și mârțoaga sunt legați de același destin: Faraon al V-lea devine marele câștigător al unei curse importante și atitudinea întregului oraș față de Chirică se modifică radical: batjocoritul devine un iluminat, aproape un sfânt. Uluirea se transformă în neînțelegere: „Cine ești tu? Ce fel de om ești dumneata dacă vezi ceea ce noi nu putem vedea?”.

Dramă în trei acte de Aurel Baranga

În „Rețeta fericirii”, de altfel ca și în alte comedii ale lui Aurel Baranga, personajele se definesc pe coordinate profesionale și conjugale. Marin Vuia este un om simplu, care prin munca onestă a obținut un post de director. Totuși, el nu are suficiente resurse sufletești pentru a rezista feluritelor tentații pe care le întâlnește : devine înfumurat, aspru cu subalternii, indiferent față de prieteni și e gata să își părăsească soția, pe Eliza, de dragul unei aventuri cu ispititoarea Ina. Drama sa atinge, așadar, multiple niveluri. Și inginerul Dan Voinescu împărtășește dragostea nelegitimă pentru Ina, dar în momentul decisiv, își dă seama că adevărata „rețetă a fericirii” se află în propriul cămin, alături de Emilia. După cum afirmă regizorul piesei, Dorel Urlățeanu, în caietul-program al spectacolului, din piesă rezultă că „arta de a fi fericit” se construiește prin încrederea și aprecierea celor din jur, a colegilor de muncă și a membrilor familiei ; așadar, această artă constă în modestie și în știința de a ne prețui semenii, cu virtuțile și defectele lor.

Comedie în trei acte, zece tablouri  de  Carlo Goldoni
Traducerea:  Polixenia Karambi

Două perechi de îndrăgostiți și un servitor ager și plin de inițiativă, dar mereu flămând, pentru care un stăpân în plus înseamnă o cină în plus. Dar dacă unul din stăpâni este femeie? Înrudită cu commedia dell’arte prin situații și intrigă, piesa „Slugă la doi stăpâni” propune tipuri mai bine individualizate și mai diversificate, dintre care cel mai plin de culoare este Truffaldino, cel care înnoadă și deznoadă firele încâlcite ale acțiunii. Doi nobili venețieni, Doctorul Lombardo și negustorul Pantalone de Bisognosi pun la cale căsătoria copiilor lor, Clarice și Silvio. Înainte de nuntă, însă, își face apariția fostul logodnic al Claricei, despre care se crezuse că a murit într-o încăierare. În realitate, logodnicul este Beatrice care, în travesti, își caută cu disperare iubitul, pe Florindo Aretusi din Torino. Între cei doi logodnici își va desfășura Truffaldino stratagemele ingenioase. De-a lungul celor 10 tablouri, el reușește să ducă la bun sfârșit sarcinile impuse de cei doi stăpâni, fiind maestru în arta de a tâlcui vrute și nevrute. Acțiunea ce se desfășoară într-un ritm amețitor, cu dialoguri vii, qui-pro-quo-uri și mult umor, culminează cu un happy-end desăvărșit, care prefigurează nu mai puțin de trei nunți, căci fiecare și-a (re)găsit sufletul pereche: Clarice-Silvio, Beatrice-Florindo, Truffaldino-Smeraldina.

Spectacol de muzică, dans, satiră şi umor în două acte
Scenariul:  Gheorghe Didilescu

Spectacolul de divertisment „Sus cortina” a grupat câteva momente muzicale și coregrafice, monologuri dramatice, precum și scenete comice cu titluri ca: „Sus cortina”, „O raită prin oraș”, „Un bilet, că sunt grăbit”, „Bulevardiștii”, „Sportul peste ocean”, „Colindând prin Oradea”, „Vânătorii”, „Unde dai și unde… crapă”, „Pesimistul”, „Gunoiul”.

Piesă în trei acte (zece tablouri)  de Boris Gorbatov
Traducerea:  Xenia Stroe

Rusia, 1919 – un orășel prins în febra războiului civil. Doctorul Loghinov și fiica sa încearcă să rețină pentru îngrijiri medicale un tânăr rănit de un glonte. „Știu că ești roșu”, îi spune fata. Tânărul face mari eforturi pentru a înțelege unde se află și, în lipsa îngrijitorilor, sare pe fereastră, fugind la ai săi.

Cu acest episod își începe istorisirea colonelul Stepan Reabinin, povestea tinereții și a generației sale, a primilor Comsomoliști. În orașul devastat de război, Reabinin împreună cu tovarășii săi, Dașa, Anton și Ocicar, decid crearea unei rețele de organizații comsomoliste, care să îndrume tineretul și să ajute frontul. Fiecare membru are responsabilități importante: agitația în uzine, organizarea activității culturale a tineretului, mobilizarea voluntarilor care să întărească trupele roșii. Fiecare acțiune e însoțită de energie, pasiune și romantism. Vibrant este și apelul entuziastului luptător Reabinin: „Da… nici n-am avut timp să ne dăm seama cum a trecut tinerețea de ocupați ce-am fost… Voi însă trebuie să fiți mai buni decât noi; la vârsta voastră, voi cunoașteți mai mult decât noi, odinioară, copii.”

Comedie în trei acte  de Tudor Muşatescu

Acţiunea piesei „Titanic vals” se petrece într-un oraş de provincie unde Spirache, funcţionar la prefectură, duce un trai modest alături de familia sa, alcătuită din soţie (Dacia), doi fii (Traian şi Decebal), două fiice (Miza şi Gena, provenită dintr-o căsătorie anterioară) şi soacra (Chiriachiţa). Unica speranţă de îmbogăţire a familiei e reprezentată de moartea unchiului Tache, fratele lui Spirache. După cum observă Laura Pavel, titlul metaforic face referire la răsturnarea de situaţie care declanşează „valsul” tribulaţiilor familiale, amoroase şi politice ale piesei: naufragiul vaporului Tracia (versiune autohtonă parodică a Titanicului), în care moare unchiul Tache. Ca urmare a moştenirii, familia se înalţă pe sara socială, parvine, adoptă tabieturi de aristocraţi, iar femeile aspiră la un post de deputat pentru Spirache, fiind gata chiar să cumpere pe ascuns această funcţie. O clauză testamentară descoperită tardiv menţionează că averea lui Tache nu a fost direcţionată corect, ci că trebuia acordată primului moştenitor, adică copilului nou-născut al Mizei, preluat de Gena, pentru a salva onoarea surorii ei. Finalul piesei prezintă, în oglindă, poveştile de iubire ale celor două fete: Miza se va căsători cu Locotenentul Stamate, iar Gena cu Petru Dinu. De asemenea, se relevă că Spirache ştiuse din primul moment despre iubirile fetelor lui şi că aranjase lucrurile în felul cel mai fericit posibil (inclusiv introducând o clauză falsă în testament). Astfel, personajul aparent cel mai şters şi mai asuprit de familie se dovedeşte a fi cel mai influent, iar piesa se încheie în cel mai desăvârşit happy-end, cu o fotografie a de-acum fericitei familii.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP