Stagiunea 1966-1967
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1966-1967
de Camil Petrescu
Teren al aparențelor calme și al izbucnirilor pasionale, al confruntărilor cinice și al francheții, al erorilor sufletești și al iluminărilor tragice, „Act venețian” este mai mult decât o dramă a iubirii, o dramă a onoarei, categorie atât de specifică lumii meridionale. Pietro Gralla și Alta, căsătoriți în urmă cu mai mulți ani din dragoste sunt protagoniștii unui conflict complex, declanșat în momentul în care Cellino, tânăr patrician filfizon, subaltern al lui Pietro, apare întâmplător în casa lor. Părăsită cu zece ani în urmă de Cellino, Alta a visat mereu, măcar subconștient la el, de fapt, la imaginea închipuită de ea. Confruntarea dintre Alta și Pietro își are substratul în atitudinea diferită a celor doi în fața vieții și în reprezentările diferite pe care și le fac despre dragoste. Pietro își desfășoară viața după principii, în concepte, revendică lumea pe cale logică. Alta are o percepție a vieții concrete, participarea ei la cunoaștere este de ordin intuitiv. Pierzând iubirea, cei doi pierd sensul ordonator al vieții lor. Pietro pleacă departe, nu se știe unde, urmând probabil să își reia viața de luptător pe mări, iar Alta pe cea de artistă. Dacă vor supraviețui sufletește, dând un sens vieții lor – altul decât iubirea – ei se vor salva.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1966-1967
Piesă istorică în trei acte, cu un prolog şi epilog de Dan Tărchilă
Piesa lui Dan Tărchilă nu îşi propune reconstituirea arhivistică a epocii lui Mircea cel Bătrân, evitând să înfăţişeze o suită de tablouri disparate curpinzând momentele importante ale acestei domnii. Autorul îşi concentrează atenţia asupra unui singur moment: consolidarea independenţei cucerite de Ţara Românească, asigurarea liniştii necesare prosperităţii: „Liniştea acestui pământ ne trebuie – spune Mircea. Să putem culege ce am însămânţat, să putem măcina ce am cules, să mâncăm în tihnă ce am măcinat.” Accentul cade pe calităţile de om politic, de diplomat ale lui Mircea, de care el încearcă să facă uz înaintea celor de militar. Neacceptând situaţia de mijloc între Semilună şi creştinătate, domnitorul român caută noi modalităţi de apărare prin iscusinţă diplomatică. Strădaniile sale au o reuşită vremelnică şi, semnificativ, piesa se încheie cu o nouă luptă pe care oastea lui Mircea o dă pentru apărarea ţării, sugerând nenumăratele bătălii care vor mai urma de-a lungul istoriei.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1966-1967
de William Shakespeare
Traducerea: Florian Nicolau
Cea mai scurtă dintre tragediile lui Shakespeare, dar numărându-se printre cele mai complexe creații ale sale, „Macbeth” ilustrează, utilizând diverse tehnici, printre care și mijloace ale fantasticului, care sunt consecințele dezastruoase ale ambiției nemăsurate și ale setei de putere. Prezicerile a trei vrăjitoare, conform cărora generalul Macbeth va deveni „than de Cawdor” și apoi însuși regele Scoției, aprind în sufletul lui Macbeth dorința de a le transforma în realitate, depășind orice obstacole și recurgând chiar la crimă. Alături îi stă Lady Macbeth, care întreține și potențează în fiecare moment ambiția soțului, de la câștigarea tronului la pierderea sa fulgerătoare. Trădările, asasinatele, groaza de a avea mâinile pătate de sânge, dar și reversul pozitiv al acestora – nobleţea, dorinţa de dreptate şi tăria de caracter sunt toate înfăţişate într-o piesă extrem de jucată în lume, în care problematica politică se împleteşte cu cea etică. Caracterul lui Macbeth a devenit de-a lungul timpului aproape o legendă, fiind sinonim cu renunţarea la umanitate în schimbul puterii absolute.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1966-1967
Spectacol pentru copii şi tineret de Ion Lucian şi Virgil Puicea
Spectacolul-coupé pentru copii „Muşchetarii Măgăriei Sale”, alcătuit din „Cocoşelul neascultător” şi „Muşchetarii Măgăriei Sale” îmbină scopurile educative cu delectarea artistică. În „Cocoşelul neascultător” se înlănţuie o serie de acţiuni cu mesaj educativ: este nevoie să fii ascultător, să te speli dimineaţa cu apă rece, să nu uiţi gimnastica etc, încurajând prietenia, cinstea, curajul. Partea a doua, cu aspect de fabulă, se desfăşoară într-o pădure în care Ursul, Motanul şi Cocoşul trăiesc în armonie în aceeaşi căsuţă. Corbul, poştaşul pădurii, le aduce o veste teribilă: pe tronul regelui pădurii, ocupat de obicei de leu, s-a urcat Măgarul, rege prost şi rău, înconjurat de curteni ticăloşi. Cei trei decid să se facă muşchetari şi să se infiltreze printr-un şiretlic în garda Măgăriei Sale pentru a face dreptate. Prieteni adevăraţi şi curajoşi, ei înving toate piedicile şi readuc dreptatea în pădure. Privighetoarea, simbol al libertăţii, a fost închisă, dar e salvată şi în locul ei, în temniţă, intră uzurpatorii, Măgarul, Vulpea şi Lupul.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1966-1967
Piesă în două părţi (10 tablouri) de Paul Everac
Prin multitudinea problemelor ridicate şi prin subtilitatea lor, piesa „Simple coincidenţe” a fost asociată dramaturgiei de idei sau „de probleme” (Radu Penciulescu). Piesa nu îşi propune descrierea unui peisaj social, nu există lovituri de teatru şi o intrigă bine înlănţuită; conflictele cele mai puternice au loc în conştiinţă. Piesa constă în prezentarea unor existenţe paralele ce prilejuieşte analiza amănunţită a mai multor concepţii de viaţă. Activistul sindical Emil Vlăsceanu, infailibil purtător al moralei proletare, descoperă în viaţă şi chiar în propria familie surprize pentru care nu poate găsi o soluţie imediată. Inginerul Gheorghe Buzura care crede că totul se poate rezolva prin măsuri administrative, îşi risipeşte toată energia în fapte mărunte, dar e copleşit de dificultatea studiului dialecticii. Moş Florică Predoiu este un mucalit cu un extraordinar fond de umanitate, în care imaginea moşneagului de la periferia contrastează cu ampla sa cultură. Opoziţia schematică între eroi este abandonată: binele şi răul, noul şi vechiul, raţiunea şi absurdul se împletesc adesea inexplicabil în planul aceleiaşi conştiinţe. Toţi sunt însă mişcaţi de aceeaşi forţă: „Personajul principal al piesei mele este nevoia de a creşte. Ea reprezintă sensul vieţii noastre.” (Paul Everac)
