Comedie de Mircea Ştefănescu
„Micul infern” a fost considerat „roman dramatic”, datorită faptului că acţiunea sa se petrece de-a lungul a patruzeci de ani; fiecare dintre cele trei acte corespunde unei etape din viaţa omului, de la tinereţe la bătrâneţe. Piesa înfăţişează „micul infern” al unei căsnicii care, ştiind să se apere de ispite, salvează mereu edificiul conjugal. Primele două acte abundă în situaţii nu lipsite de umor, care izvorăsc din vicleşugurile inventate deopotrivă de soţ şi de soţie pentru a-şi asigura fidelitatea conjugală periclitată de seducţiile specifice fiecarărei vârste. Actul al treilea recapitulează adevărurile legate de un mariaj durabil, amestec de iubire, ură şi senzualitate violentă. Totuşi, fără a fi o piesă tezistă, „Micul infern” e o lucrare închinată dragostei consfinţite şi căsniciei trainice. „Micul infern… poveste despre vârstele, mizeriile şi fericirile omului în mediul domestic, are parfumul de levănţică şi cusătura trainică a albiturilor păstrate în vechiul scrin” (Valentin Silvestru, „Contemporanul”, 22 noiembrie 1968).
Distribuţia:
Soţul: Nicolae Toma
Doctorul: Marcel Anghelescu artist al poporului (Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti), Radu Voicescu
Curtezanul: George Pintilescu
Ordonanţa: Ion Martin, Radu Voicescu
Soţia: Simona Constantinescu
Soacra: Lili Mihăilescu Vladimir
Secretara: Gina Nicolae
Regia artistică: Sică Alexandrescu, artist al poporului (Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti)
Asistent regie: Valentin Avrigeanu
Ilustraţia muzicală: Fanfara Garnizoanei Oradea, dirijor: Corneliu Săndulescu
Decor: Maria Haţeganu
Costume: Gabriela Nazarie
Regia tehnică: Dalma Simionescu
Sufleor: Sofica Spoială
Lumini: Vasile Blejan
Sonorizarea: Dorel Olea
Data premierei: 4 mai 1969