Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

de B.Şt.Delavrancea, cu un prolog din viaţa lui Ştefan cel Mare, de Mihail Sadoveanu

„Apus de soare” deschide „Trilogia Moldovei” și este rezultatul unei munci amănunțite de documentare din lucrări istorice și din tradițiile folclorice. Inspirată din istorie, ea a fost considerată o cronică vie, amplă frescă a domniei zbuciumate a lui Ștefan cel Mare. Nota de modernitate a piesei constă în faptul că accentul este pus pe conflictul interior, psihologic, nu pe înfruntarea exterioară dintre eroi și grupările opuse. Există un conflict social-politic, dar el deține un rol secundar. El se încheagă în jurul transferului puterii. Voievodul Ștefan, mândru de biruința fiului său, Bogdan, a hotărât să îl înscăuneze domnitor. Ștefan verifică și judecățile făcute de Bogdan, care trece și această probă de vrednicie. Complotul celor trei boieri, în frunte cu Ulea, care vor să îl înscăuneze pe Ștefăniță, nesocotind voința domnitorului, precipită decizia acestuia. Punctul culminant al piesei este atins în actul III, al înscăunării, când Ștefan cel Mare rostește și un discurs patetic și emoționant, plină de imagini cu rezonanță mitologică.

Chipul lui Ștefan este realizat în două ipostaze: cea de om și cea de domnitor. Disocierea dintre cele două e vizibilă când Doamna Maria îl întreabă: „Ce te doare?”, iar el răspunde: „Nimic pe domnul Moldovei… Și toate pe Ștefan Mușatin, fiul lui Bogdan și nepotul lui Alexandru cel Bun.” Prezentarea eroului în pragul „apusului”, când are de înfruntat nu numai adversități exterioare, ci și propriile slăbiciuni, boala și moartea, dezvăluie noi dimensiuni și contribuie la afirmarea și mai pregnantă a naturii sale eroice, specifice dramei romantice, a cărei evoluție în literatura română este încheiată de această creație a lui Delavrancea.

Distribuţia:

Ştefan:  Nicolae Toma
Clucerul Moghilă:  George Pintilescu
Logofătul Tăut:  Ion Mâinea
Hatmanul Arbore:  Eugen Ţugulea
Bogdan:  Palóczy Frigyes, Emil Schmidt
Postelnicul Toader:  Ion Abrudan
Pârcălabul Grumază:  Grig Dristaru
Pârcălabul Alexa:  Mihai Păunescu
Pîrcălabul Dragoş:  Marcel Segărceanu
Pârcălabul Şandru:  Grig Schiţcu
Bătrânul Hraman:  Ion Martin
Vornicul Jurj:   Corneliu Zdrehuş
Paharnicul Ulea:  Jean Săndulescu
Stolnicul Drăgan:  Nicolae Barosan
Jitnicerul Stavăr:  Gheorghe Stana
Petru Rareş:  Geo Nune
Doctorul Cesena:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Doctorul Şmil:  Eugen Harizomenov
Doamna Maria:  Alla Tăutu 
Irina:  Simona Constantinescu 
Reveca:  Doina Urlăţeanu
Dochia:  Olimpia Mâinea
Oana:  Dorina Păunescu
Ilinca:  Anca Miere Chirilă
Neaga:  Ana Popa
Ileana:  Doina Ioja
Bălaşa:  Marlena Prigoreanu
Oleana:  Marta Nagy 
Stănişoara:  Virginia Rogin

Regia artistică:  Nicoleta Toia
Asistent regie:  Eugen Harizomenov
Scenografia:  Eliza Popescu 
Muzica de scenă:  Adi Braun
Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Sofica Spoială
Lumini:  Vasile Blejan, Emeric Kozák
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  30 decembrie 1971

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP