Stagiunea 1972-1973
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
Comedie în două părţi de D.R.Popescu
„Aceşti îngeri trişti” este o piesă în care realul se întrepătrunde cu simbolul, purtătorii aspiraţiilor spre puritate fiind tinerii, care întruchipează perpetua înnoire, regenerarea morală. Ion şi Silvia, „îngerii trişti”, sunt două personaje de o candoare adolescentină ce se apropie şi se descoperă reicproc, după cum îi descoperă şi pe cei cu care sunt în conflict. Categoria lor morală este pusă în antiteză cu laşitatea lui Marcu sau meschinăria lui Cristescu. Cei doi nu duc o viaţă pură, nu sunt scutiţi de rătăciri, au cunoscut deziluzia şi impostura. Totuşi, ei trăiesc cu convingerea că împlinirile îşi au un timp al lor şi râvnesc un paradis terestru, o fericire care, deşi unii le-o refuză, nu încetează să o caute. Ion şi Silvia devin nişte voci ale speranţei într-o piesă lirică intensă, ce pledează pentru altruism, încredere, adevăr şi armonie.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
125 de ani de la Revoluţia din 1848
Scenariu de Elisabeta Pop şi Viorel Horj
„. . . sufletu-mi te slăveşte încă, înzeită libertate şi, deşi oamenii sîngiuirilor au învălit cu naframă neagră dulce faţa ta, cred că va veni ziua fericită, ziua izbîndirii, cînd omenirea întreagă se va scula spre a sfîşia acest văl şi duşmanii tăi se vor împietri la vederea chipului tău de lumină; atunci nu va mai fi nici om rob, nici naţie roabă, nici om stăpîn pe altul, ci domnirea Dreptăţii şi Frăţiei! Aceste cuvinte, ce o dată am dat de deviză naţiei mele, vor domni lumea; atunci aşteptarea, visarea vieţii mele se vor împlini; atunci toţi românii vor fi unul şi liberi şi fraţi! Vai, nu voi avea noroc a vedea această zi, dar şi eu asemeni am muncit şi am pătimit pentru dreptate, şi cel din urmă al meu cuvînt va fi încă un imn ţie, ţara mea mult dragă!”. (Nicolae Bălcescu, preluare din caietul-program al spectacolului)
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
Spectacol café-théatre
Recital de poezie în cadrul expoziţiei de trandafiri a actorului cultivator de trandafiri Marcel Segărceanu
În stagiunea 1972-1973, seria café-théâtre a inclus spectacolul „De n-ar fi fost măcar o floare”, colaj al următoarelor texte poetice cu și despre flori: „Florile” de D. Anghel, „Rapsodii de primăvară” de G. Topîrceanu, „Note de primăvară” de G. Bacovia, „Dureri ascunse” de D. Anghel, „Prinos de flori” de Al. Andrițoiu, „Școala florilor” de Rabindranath Tagore, „Trandafirul și călăul” de Radu Stanca „Moartea narcisului” de D. Anghel, „Un trandafir se stinge” de O. Goga, „Bunavestire pentru floarea mărului” de L. Blaga, „Fluturele și filomelul” de Saadi, „Primăvara” de L. Blaga, precum și fragmente din „Micul prinț” de Saint-Exupéry.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
Comedie de Virgil Stoenescu
„O fată imposibilă” dezbate destinul intelectualităţii satelor din perioada comunistă, schiţând un conflict simplist şi vădit moralizator prin care militează pentru implicarea activă a tinerilor la locurile lor de muncă. Tânăra absolventă de facultate Mirela, se întoarce în satul natal împreună cu prietena ei, Otilia, visând la o viaţă de dăscăliţă în sensul cel mai clasic al acestui apostolat. Elanul şi ambiţiile ei se izbesc însă de rigiditatea Directorului şcolii, rutinier, dur şi impostor, incapabil de a accepta vreo schimbare în cursul lucrurilor. Mirela declanşează energii, împarte dreptatea, vindecă rănile sufleteşti; ei i se alătură un arheolog care o simpatizează, Primarul, medicul comunei, secretarul comunal al organizaţiei de tineret, femeia de serviciu a şcolii, soţia directorului. Deşi nu lipsită de savoare, confruntarea previzibilă se sfârşeşte când satul porneşte pe alt drum, prin construcţia unei noi şcoli şi a unui muzeu, prin descoperirea unei comori arheologice şi prin naşterea unor noi familii armonioase.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
Comedie muzicală de Ion Băieşu
„Preşul” este o comedie de moravuri a cărei acţiune se organizează în jurul unui bloc de locuinţe, cu mentalităţile şi năravurilor locatarilor de toate felurile. Piesa este un mozaic de glume, calambururi, foiletoane, momente care ar fi putut să se constituie chiar în scenete de sine stătătoare, trasfigurări ale unor situaţii, relaţii şi caractere umane uşor regăsibile în imediata apropiere. Sunt satirizate cu vervă şi umor dorinţa de parvenire, goana după bunăstarea egoistă, meschinăria, falsa cultură. La umorul savuros se adaugă dimensiunea muzicală a piesei, fiecare cuplet fiind destinat să întregească şi să îmbogăţească personajul sau situaţia căreia i se asociază. Deşi nu se dau soluţii de îndreptare sau lecţii moralizatoare, contactul cu lumea înfăţişată e apt de a da naştere unor semne de întrebare în conştiinţa publicului căruia i se aşează în faţă comedia, mai mult sau mai puţin plăcută a vieţii zilnice.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
de Evgheni Şvarţ
Traducerea: Doina Criş şi Ion Vărădeanu
Preluând motivul central din basmul „Hainele cele noi ale împăratului”, piesa „Regele gol” a lui Evgheni Şvarţ tratează în parabole probleme grave cu care se confruntă lumea contemporană, în speţă aspecte ale unui sistem totalitar de care Europa secolului al XX-lea nu a dus lipsă, din nefericire. Acţiunea piesei se situează la curtea militarizată a unui rege, unde „pomii în grădină sunt puşi în linie, păsările zboară în batalioane”, legea şi ordinea nu se cunosc şi toată lumea vede adevărul, dar nu îndrăzneşte să îl mărturisească. Toţi ascultă orbeşte de ordinele regelui, a cărui autoritate şi competenţă nu o contestă câtuşi de puţin: „Regele nu poate fi idiot… el trebuie să fie întotdeauna deştept.” „El nu rânjeşte…el râde cel mult cu mărinimie”. Monarhul cultivă în jurul personalităţii sale un mit care să îi menţină şi să îi întărească puterea şi să îi ţină cât mai departe de adevăr pe supuşii săi.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
de Herman Wouk
Traducerea: Anca Tănăsescu
Piesa „Revolta de pe Caine” reprezintă o dramatizare realizată de Herman Wouk însuşi a unuia dintre cele mai intense capitole ale romanului său cu acelaşi nume, inspirat din întâmplări din al doilea război mondial. Spectacolul înfăţişează cu o intensitate rară un proces la Curtea Marţială a Marinei americane, folosind resursele adecvate unei astfel de împrejurări: interogatorii, pledoarii, mărturii. Povestea imaginată are în centru un ofiţer secund care, în condiţii de furtună îngrzitoare, preia dreptul de comandă de la căpitanul navei, acuzând comportamentul său iresponsabil, aproape dement. Procesul reconstituie atmosfera şi situaţia în care subalternul a luat iniţiativa în faţa superiorului, pretext pentru a investiga psihologia umană în situaţii de viaţă extreme. Sentinţa propriu-zisă, rezolvarea cazului rămâne pe planul al doilea ca importanţă, prim-planul fiind ocupat de conştiinţele personajelor, de motivaţiile lor, de adevărul de care dispune fiecare. Procesul dezbate deopotrivă destinele inculpaţilor şi ale umanităţii. Am putea să ne imaginăm că în locul navei Caine este însăşi lumea şi că un dement ale cărui purtări sunt în flagrantă contradicţie cu realul, deţine puterea actelor decizionale. Din acest punct de vedere, piesa discută, de fapt, cazul întregii umanităţi, punând întrebări legate de responsabilitatea omului faţă de semenii săi, despre puterea de a stăpâni sau nu cursul vieţii.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1972-1973
de Mircea Bradu
Premieră absolută
Binecunoscuta figură a domnitorului Vlad Ţepeş, animat de o ideologie antiotomană a găsit în piesa istorică a lui Mircea Bradu o întruchipare fără precedent. Spectacolul se constituie ca un insolit dialog al lui Vlad Ţepeş cu posteritatea. Asistăm la un interviu imaginar acordat de domn cronicarilor, din dorinţa de a face înţelese raţiunile politice, motivarea din spatele fiecăreia dintre celebrele lui „atrocităţi”. Autorul alege exact acele episoade care, la prima vedere, par neexplicabile, greu de înţeles: uciderea solilor de pace, baterea în cuie a turbanelor din capetele turcilor, tragerea în ţeapă a ambasadorilor lipsiţi de calităţile intelectuale cerute de misiunea lor sau de o ţinută vestimentară corespunzătoare. Din ceea ce rezultă, atitudinea lui Vlad nu este nici violenţă arbitrară, nici capriciun născut din vanitate, ci afirmarea puternică a demnităţii unui domnitor şi a unui popor care nu mai pot tolera înjosirea la care sunt supuşi. Episoadele povestite sunt reconstituite prin metoda „teatru în teatru” de către oştenii domnitorului, subliniind convenţia conform căreia nu primează naraţiunea, ci dezbaterea în planul ideilor şi al semnificaţiilor.
