Stagiunea 1980-1981
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
Piesă în patru părţi de Maxim Gorki
Traducerea: Emma Beniuc
Spectacol omagial la sărbătorirea a 25 de ani de teatru ai actorului Jean Săndulescu
„În piesa «Bătrânul» m-am străduit să arăt cât de respingător este omul cufundat în propriile sale necazuri; el a început să creadă că are dreptul să-i chinuiască pe alţii pentru faptul că, la rândul său, a fost, pe drept sau pe nedrept, chinuit.” (Maxim Gorki) Piesa are în centru doi ocnaşi care se raportează în mod diferit la suferinţa la care au fost condamnaţi pentru o vină reală sau imaginară. Mastakov crede că suferinţa este o necesitate morală de tip eroic; pentru el, chinurile aduc purificarea. De aceea, el se află într-o dilemă psihologică: să aleagă viaţa liberă – ce presupune fuga şi apoi teama permanentă de pedeapsă, sau să îşi accepte vina, să şi-o însuşească, dobândind astfel purificarea sufletească şi liniştea? El optează pentru evadare, îşi reconstruieşte viaţa sub o identitate falsă şi încearcă să îşi răscumpere liniştea sufletească prin muncă şi bunătate.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
Piesă în două părţi de Paul Everac
Titlul piesei face referire la „Cartea lui Iov” din Biblie, ce înfăţişează întâmplări pilduitoare din viaţa înţeleptului Iov, pe care Dumnezeu îl pune la încercare, permiţându-i lui Satan să îi scoată în cale tot felul de piedici, dureri şi catastrofe. Iov trece cu bine peste toate încercările, ajutat de răbdare şi de o credinţă imensă în Dumnezeu. Lipsită de acţiune dramatică efectivă, piesa „Cartea lui Ioviţă” este alcătuită dintr-o serie de dialoguri unitare ca temă, dar variate din punctul de vedere al tipologiilor implicate. Inginerul Ioviţă este stăpânit de un ideal greu de înţeles pentru cei din jur: credinţa în socialism. Soţia, prietenii şi colegii încearcă să îl determine să îşi deschidă ochii spre realitate, să constate că faptele din jur nu sunt deloc aşa cum au fost profeţite. Scenă de scenă, Ioviţă se confruntă cu adevăruri de viaţă foarte concrete, care par să-l doboare prin argumentul material sau spiritual imediat. Deşi distanţa dintre doctrină şi realitate este destul de mare, totuşi, convingerile sale rămân nezdruncinate. „Inginerul Ioviţă socoteşte că trebuie să înfrângă inerţii, să dărâme conformismele şi rutina. A descoperi
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
de Dumitru Solomon
Piesa „Diogene câinele” împreună cu „Platon” şi “Socrate”, alcătuiesc o trilogie ce face parte dintr-o serie intitulată de autor „Măşti contemporane”, prin care urmărea transpunerea dramatică a unor simboluri, semne şi idei ale existenţei morale. O piesă precum „Diogene câinele” se îndepărtează de ideea de „biografie filosofică”, „viaţă sentimentală” sau „destin exemplar” şi devine o metaforă a omului universal şi contemporan, frământat de dilemele perene ale existenţei. După cum remarcă Valeriu Râpeanu în caietul-program al spectacolului, piesa poate fi asociată teatrului de idei, în descendenţa lui Camil Petrescu. Ca şi în teatrul acestuia, în centru stă intelectualul în relaţia sa cu formele instituţionalizate ale puterii; confruntarea în momentele de maxim tragism se dă în câmpul ideilor. În piesa lui Dumitru Solomon, ideea – în acest caz ideea de libertate – capătă o existenţă şi o funcţie concretă. Considerat printre întemeietorii şcolii filosofice cinice, Diogene a trăit într-o Atenă ce nu mai păstra decât amintirea faimoaselor sale principii democratice. Afişându-şi fără rezerve adversitatea faţă de conducători (e câinele ce muşcă mâna ostentativ milostivă care îi întinde osul indispensabil traiului), Diogene îşi
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
Piesă în două părţi de Ecaterina Oproiu
Piesă cu caracter polemic, „Interviul” îşi extrage substanţa dintr-o temă pe care autoarea Ecaterina Oproiu a tratat-o şi în volumul de reportaje „3 x 8 plus infinitul”: condiţia femeii în societatea contemporană. Pretextul dramatic este o emisiune festivă de 8 martie, ce se pregăteşte pe platourile televiziunii, transformându-se într-un adevărat duel existenţial între Reporter şi Reporteră. Inteligenţi, ageri, pasionaţi de profesia lor, patimaşi, cei doi ajung până în pragul unei drame a separării cauzate de diferenţele de principii. Egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, consfinţită prin lege, nu se manifestă în toate circumstanţele vieţii. Care sunt, în continuare, atributele feminităţii?
O piesă plină de vervă ce pledează pentru considerarea femeii ca Om înainte de toate.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
Piesă în patru părţi de Jozef Hen
Traducerea: Eva Colpacci
Premieră pe ţară
Piesă cu intrigă poliţistă, „Ostatecul Z” porneşte de la tema mereu actuală a terorismului concretizat prin violenţă, răpiri şi atentate. Încărcătura psihologică a piesei se naşte atât din tensiunea dintre victimă şi răufăcători, cât şi de conflictele apărute în grupul de cinci răpitori. Victima răpirii, Herbert, este un personaj modest, plin de ticuri maladive. Cei cinci agresori compun o galerie de personaje diverse, în care pornirile spre jaf şi violenţă sunt atenuate pe neaşteptate de înclinaţii spre omenie şi compasiune: doctorul Carlo (şeful grupului), Otto – meschin şi feroce, groparul Pietro, tânărul Paul şi Ilza – femeie dură, degradată. Mesajul piesei este că, în pofida alienării fiinţei sub influenţa complexelor sau a obsesiilor generate de mediul social, rămân posibile salvarea, umanismul şi normalitatea.
- Detalii
- Categorie: Stagiunea 1980-1981
Comedie de Mihail Bulgakov
Traducerea: Aneta Dobre şi Galina Cernicova
Punctul de început al comediei „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” este plasat în Moscova anilor 1930, context în care inginerul Timofeev inventează o rudimentară maşină a timpului, prin care îl trimite cu patru secole în trecut pe administratorul de bloc Ivan Vasilievici Bunşa. În locul său apare fiorosul şi legendarul ţar Ivan cel Groaznic. Astfel, bulversarea este totală: Bunşa se pomeneşte tot la Moscova, dar la curtea lui Ivan, în vreme ce acesta este transportat în viitor şi trebuie să înţeleagă şi să se poarte conform cu avatarurile lumii moderne. Bunşa se substituie ţarului, prilej cu care se dezvăluie adevărata sa fire tiranică; Ivan cel Groaznic, luat drept un actor plin de talent, încearcă să pună în ordine încurcăturile sentimentale ale inginerului Timofeev. Scenele comediei alternează rapid între epoci, efectul fiind aproape cinematografic. Încurcăturile şi qui-pro-quo-urile se ţin lanţ, iar comicul este accentuat de elementele moderne ale limbajului contemporan peste care se suprapun arhaisme folosite cu patru secole în urmă.