Tipărire
Categorie: Stagiunea 1990-1991

de  Lucian Blaga
Premieră absolută

Piesă de factură expresionistă, cu puternice accente psihanalitice și filozofice, „Ivanca” are ca protagoniști patru frânturi de individualitate umană: Tatăl – ipostaziere a energiei primare; Ivanca – manifestare a aceluiași elan cosmic vital; pictorul Luca – întruchipare a apolinicului, dar măcinat și el de obsesii și prietenul său, Dinu, care îi împărtășește orientările, dar îi temperează pornirile distructive. Cea mai mare temere a pictorului Luca este aceea de a nu ucide, urmată de teroarea scurgerii timpului, întruchipată de mecanismul absurd al unui orologiu aflat în casă. Refugiul său este pictura sublimată a îngerilor și a arhanghelilor bizantini, prin care artistul speră să surprindă o fărâmă de sfințenie, de dumnezeire. O dată cu sosirea Ivancăi în casă, Luca presimte că se va petrece o nenorocire, căci „focurile vechi” îngropate în carne reînvie în prezența trupului său viu și răscolitor. Tensiunea acumulată în conștiința pictorului se va revărsa prin afirmarea inconștientului, în scena halucinantă a vizitei celor zece strămoși. Cei zece „arendași ai plăcerilor” sugerează refularea instinctului, a plăcerii ce se cere împlinită prin trupul de femeie al Ivancăi. Această plăcere o vă trăi însă Tatăl, care iubește și la bătrânețe „zeițe și slujnici, fără deosebire, ca la vârsta pubertății”. După momentul de nebunie trăit la aflarea acestei fapte, Luca admite zădărnicia încercării sale de a-și struni sângele și neputința de a fi numai „spirit curat”, conștiință și moralitate. Eliberarea nu întârzie să sosească: singurătatea nu îl mai atrage pe Luca, ci veselia, viața, prietenia, el fiind capabil de acum să-și poarte aureola de sfânt printre oameni.

Distribuţia:

Luca:  Dorin Presecan
Ivanca:  Oana Mereuţă
Tatăl:  Ion Mâinea
Dinu:  Doru Fîrte
Servitoarea: Mariana Vasile
Figuri visate:  Petre Panait, Daniel Vulcu, Tiberiu Covaci

Regia artistică:  Tudor Chirilă
Scenografia:  Claudiu Mărgineanu
Ilustraţia muzicală:  Claudiu Frunză, Iosif Trendler, Oana Mereuţă
Regia tehnică:  Eugenia Popa
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Balogh Iosif
Sonorizarea:  Sorin Domide

Data premierei:  27 aprilie 1991

PREMII:
–Premiul II pentru spectacol şi Tudor Chirilă: premiul pentru regie, la ediţia a VIII-a a Săptămânii Teatrului Scurt, Oradea, 1991