Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Dramă de Federico Garcia Lorca
Traducerea: Cicerone Theodorescu

Într-un sat andaluz, în anii 1930, cea mai înstărită femeie din comunitate, Bernarda, își pierde soțul și intră în perioada de opt ani de doliu cerută de tradiția pe care o respectă cu religiozitate. Casa devine astfel un mormânt al tăcerii pentru Bernarda, pentru cele cinci fiice care își văd tinerețea ucisă, pentru mama Bernardei, pentru guvernantă și servitoare. În urma deciziilor despotice ale Bernardei, femeile vor trăi în spatele zidurilor și a obloanelor trase, și nu vor ieși decât pentru a merge la biserică, acoperite de văluri negre. Supuse convențiilor nemiloase, tinerele fete trăiesc o stare de perpetuă neîmplinire, în care se aglomerează resentimente, dorințe refulate, ură și frustrare. Apropierea celui mai chipeș tânăr din sat, Pepe Romano, de cea mai mare și de cea mai mică dintre fiice provoacă drama în acest univers al prizonieratului: obiectul dorinței tuturor acestor femei însingurate, Pepe o cere pe Angustias de soție și primește permisiunea de a-i vorbi seara, în fața gratiilor ferestrei. O dată împlinită această datorie, ascuns în întunericul curții, el o întâlnește pe Adela, mezina familiei, frumoasă și plină de elanuri vitaliste. Urmărită de servitoare și de surorile geloase, Adela își vede secretul dat în vileag în fața familiei. Pentru a evita scandalul, Bernarda îl alungă pe Pepe din sat, iar Adela, crezându-și iubitul mort, sfârșește prin a se sinucide. Prin moartea ei, Adela determină coalizarea tuturor celor care nu îndrăzniseră până atunci să o înfrunte pe tiranica mamă. Astfel, spre deosebire de textul dramatic spaniol, spectacolul orădean conferă sacrificiului Adelei o valoare simbolică pozitivă: promisiunea libertății.

Distribuţia:

Bernarda:  Mariana Vasile
Maria Jozefa:  Ileana Iurciuc
La Poncia:  Mariana Neagu
Angustias:  Ioana Blaga 
Magdalena:  Mariana Presecan
Amelia:  Monalisa Basarab
Martirio:  Roxana Ivanciu
Adela:  Elvira Platon Rîmbu
Prudencia:  Simona Constantinescu
Servitoarea:  Andra Tudor
Fata:  Loredana Iuga
O femeie:  Ofelia Fîrte 

Regia artistică:  Irina Popescu-Boieru
Scenografia:  Vioara Bara
Muzica de scenă:  Eusebio Apostolache
Coregrafia:  Gitta T. Săteanu
Regia tehnică:  Eugenia Popa
Sufleor:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Laviniu Goron
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  7 martie 1996

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP