Constantinescu, Simona

Tipărire
Detalii
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actriţă

Data şi locul naşterii: 11.12.1929, Bucureşti

Studii: Institutul de Teatru „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1952, prof.Costache Antoniu, Radu Beligan, Sorana Coroamă

Alură de vedetă: frumoasă, o siluetă aproape perfectă, subţire, mers graţios, elegant. A jucat la Teatrul din Braşov şi la Teatrul „Tănase” Bucureşti. A Interpretat aproape exclusiv roluri principale, deopotrivă roluri de dramă şi comedie. A debutat cu roluri de fetişcane, de tinere îndrăgostite sau în căutarea iubirii, personaje tipice dramaturgiei acelor epoci (piese româneşti sau sovietice): Niura în „Poveste din Irkuţk” de Alexei Arbuzov, Mariana Pleşoianu în „Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava, Oana în „Râsul pământului” de Radu Ţenţulescu, dar şi personaje bine construite, în comedii valoroase (Belisa din „Mofturile Belisei” de Lope de Vega, Axinia din „Pădurea” de N.Ostrovski). A fost remarcabilă în nenumărate roluri de facturi foarte diverse, sub bagheta regizorului Alexandru Colpacci (o Arkadină în „Pescăruşul” de A.P.Cehov de o imensă fineţe şi sensibilitate, ascunse bine sub masca frustrării artistei care îmbătrâneşte).

În regia lui Laurian Oniga a Interpretat-o pe Ranevskaia (în spectacolul „Livada de vişini” de A.P.Cehov). A fost labilă, indiferentă, tandră, îndrăgostită, iresponsabilă – stări pe care actriţa le-a transmis cu fineţe şi incontestabilă sensibilitate, cu talent şi inteligenţă. În regia lui Szombati Gille Otto a făcut o creaţie remarcabilă din rolul Alice – acest monstru cu chip feminin din spectacolul „Play Strindberg” de Friedrich Dürrenmatt. Actriţa, mult lăudată de criticii de teatru, a reuşit să-i confere personajului o undă de melancolie, pe chipul ei citindu-se frustrarea, neîmplinirea şi, mai ales, absenţa dragostei.

A interpretat, prin forţa lucrurilor, în timp, şi numeroase roluri de mamă, de doamnă între două vârste sau chiar bătrână: Alexandra din „Valsul de la miezul nopţii” de Viorel Cacoveanu, Ana în „Noi, bărbaţii” de Méhes György, Berta în „Cartea lui Ioviţă” de Paul Everac, Cecilia în „Simple coincidenţe” de Paul Everac, dar şi Doamne, Regine, Împărătese, silueta şi ţinuta ei recomandând-o pentru asemenea roluri (Doamna în „Veac de iarnă” de Tudor Muşatescu, Doamna Stanca în „Mihai Viteazul” de Octav Dessila, Contesa în „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais. A fost o Lady Macbeth tăioasă, rece ca gheaţa, din păcate, într-un spectacol nereuşit. Îi făcea nespusă plăcere să creeze personaje de compoziţie. Aşa a fost un puşti simpatic şi vioi, Dick în „Fetiţa cu chibrituri” de Angel Cârstea după H.C.Andersen sau Domnişoara Cucu din „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian – personaj pentru crearea căruia s-a urâţit, acceptând postura caraghioasei fete bătrâne. La fel Venticello, în „Amadeus” de Peter Shaffer, o experienţă amuzantă.

Indiferent de rol, Simona Constantinescu se simţea datoare să se pregătească intens şi serios. Lectura, cărţile i-au fost mereu cei mai buni prieteni.

Scena era pentru ea un spaţiu sacru: exigentă, profesionistă perfectă, Simona Constantinescu a pretins mereu colegilor seriozitate maximă, dar uneori părea rece, distantă.

Mare iubitoare de animale, Simona Constantinescu a dovedit şi astfel că are un suflet ales.

Cu Nicolae Toma au format un cuplu ideal: amândoi talentaţi, iubind cu ardoare scena şi iubindu-se sincer unul pe altul.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea