Tipărire
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actor

Data şi locul naşterii: 23.09.1929, Bucureşti

Studii: Institutul de Teatru „I.L.Caragiale” Bucureşti, clasa prof.Marcel Anghelescu

Cu certitudine, Ion Mâinea a fost, alături de doi-trei colegi, ani buni, de fapt până la regretabila plecare definitivă, ceea ce se cheamă o vedetă (chiar dacă nu recunoscută ca atare), un maestru, un artist autentic în toată puterea cuvântului.

S-a angajat la Teatrul de Stat din Oradea în anul 1966, şi a rămas aici până la pensionare, jucând ani buni şi după, în ultimii săi ani de viaţă, fiind regizor colaborator la Teatrul pentru copii şi tineret „Arcadia” din Oradea.

Ion Mâinea venea la Oradea după ani buni de activitate remarcabilă la Bucureşti (Teatrul Mic, Teatrul „Ion Vasilescu”) şi la Baia Mare, ca un actor cu o bogată activitate scenică. Foarte serios şi scăpărător de inteligent, cu o sete imensă de cunoaştere, psiholog bun, fin cunoscător şi al culiselor profesiei, Ion Mâinea şi-a construit rapid şi pe merit, un loc de onoare în cadrul instituţiei orădene. Destinat rolurilor principale de mare întindere, capabil să acopere deopotrivă roluri de dramă, tragedie şi comedie, a dovedit, în acelaşi timp, calităţi de regizor, reuşind nu doar să-şi apropie numeroşi tineri, cărora le-a devenit curând mentor şi maestru, insuflându-le respect pentru profesia de actor, ci şi să lucreze cu ei, în calitate de regizor. Mulţi actori tineri au recunoscut acest lucru. Să-i amintim, în treacăt, pe Cristina Şchiopu, Oana Mereuţă, Roxana Ivanciu, Mirela şi Sebastian Lupu, Igor Lungu ş.a. Toţi aceştia – şi mulţi alţii – au mărturisit că îi datorează enorm în plan profesional şi uman. E drept că exigenţa uneori exagerată şi încăpăţânarea i-au făcut pe unii regizori să-l taxeze pe drept „un actor dificil”, dar, în final, ei recunoşteau că rolurile făcute (născute greu, e adevărat) de el, aveau greutate, ţinută, complexitate, într-un cuvânt, purtau marca unui artist adevărat. Indiferent de rolurile încredinţate, fie că interpreta un Director parşiv sau un Avocat (ca cel din „Preşul” de Ion Băieşu), un Înalt personaj (din spectacolul „Omul care...” de Horia Lovinescu), pe Hepaistos („din controversatul spectacol „Critis” de Radu Stanca), pe Britannus (din „Cezar şi Cleopatra” de G.B.Shaw) sau în rolul dificil al unui artist de talia lui Michelangelo (din spectacolul „Michelangelo” de Al.Kiriţescu), Ion Mâinea era, de fiecare dată, cu fiecare personaj, profund, original, interesant. A jucat personaje istorice, celebre, cărora le-a conferit o statură demnă de numele lor: Logofătul Tăut („Apus de soare” de B.Şt.Delavrancea, Stareţul („Vlad Ţepeş în ianuarie” de Mircea Bradu), Kogălniceanu („Hotărârea” de Mircea Bradu), Grigore Ghica în spectacolul emoţionant, multpremiat „Occisio Gregorii...”, Menumorut („Noapte albă” de Mircea Bradu), Ioan („Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă), Episcopul Szabo („Inima” de Mircea Bradu).  În rolul Stareţului (scrie Radu Enescu) Ion Mâinea a avut „o evoluţie remarcabilă”, iar lui Menumorut i-a conferit „monumentalitate”. A fost interpretul mai multor roluri şi regizorul unor spectacole jucate cu mare succes la sala mare sau în Studio: în „Cerc vicios” interpreta câteva scene de un pitoresc cu totul special, etalând feţele ipocrite ale personajelor maziliene, în „Telegrame” a făcut dovada că poate susţine singur un spectacol de două ore. „Lista spectacolelor de succes, scrie Dumitru Chirilă, începe cu spectacolul «Cerc vicios», cele cinci piese maziliene constituindu-se «în tot atâtea fişe de patologie socială»”.

A fost actorul preferat al tuturor regizorilor foarte tineri sau mai puţin tineri: Alexandru Colpacci, Sergiu Savin, Alexandru Darie, Anca Bradu, Victor Ioan Frunză, dar şi Marietta Sadova, Zoe Anghel Stanca, Nicoleta Toia, Sanda Manu, Ion Cojar, Mihai Fotino, Dan Alecsandrescu, Ştefan Farkas, Szombati Gille Otto.

A jucat cu aplomb, în bună tradiţie clasică sau, dimpotrivă, în stil modern, propus de regizori, personajele caragialiene: Nae Ipingescu şi Chiriac în „Noapte furtunoasă”, Cetăţeanul turmentat în „Scrisoare pierdută”. În regia lui Alexandru Colpacci a interpretat admirabil, cel puţin două roluri: David Osipovici în „Ploşniţa” de Maiakovski şi Dorn – pe care „l-a reliefat cu fineţe şi în crescendo de ton” (scrie Dumitru Chirilă)  în „Pescăruşul” de Cehov, Leontes în „Poveste de iarnă” de William Shakespeare, Căşină – „o mască impecabilă a imposturii” în „Balconul” de D.R.Popescu.

Cu Sergiu Savin a colaborat în cel mai profesionist mod cu putinţă la conturarea unor personaje complexe în registrul dramatic sau absurd – ca cele din „Aniversarea” de Harold Pinter sau „Casa evantai” de Marin Sorescu, sau Darcopol în „Dormind pe un şarpe” de D.R.Popescu, sau în registrul comic (un comic inteligent şi sevos) în spectacolul „Porunca a şaptea” de Dario Fo. Ca să nu mai spunem câte faţete a arătat actorul în personajul interpretat excepţional în spectacolul „Într-un parc... pe-o bancă” de Alexandru Ghelman, alături de o actriţă remarcabilă: Cristina Şchiopu – spectacol pe care îl va aduce el însuşi, ca regizor, pe scenă, după ani buni, oferindu-le  altor tineri prilejul de a „ataca” ofertantele partituri. Ion Mâinea (în „Aniversarea”, un spectacol inteligent, foarte bine finalizat) s-a dovedit iarăşi un actor foarte bun, izbuteşte „să împlinească foarte bine jocul cu drama închisă în el, şi apoi, deschisă, cât îi îngăduie supapa groazei” în acea „construcţie rafinată şi plină de fantezie”.

Cu Szombati Gille Otto a creat câteva roluri principale ce onorează fişele artistice ale amândurora; să-l amintim pe Edgar din „Play Strindberg” de Friedrich Dürrenmatt, rol căruia (avându-i alături pe Simona Constantinescu şi Marcel Popa) i-a dat o consistenţă de neimaginat, („comedia «tragediei căsniciei burgheze» şi-a găsit la Oradea o foarte bună întrupare” (Dumitru Chirilă). A jucat, dovedindu-se egalul lor, nu un „actor de provincie” – alături de Radu Beligan, Mihai Fotino, Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ştefan Bănică, Marin Moraru, Florian Pittiş – în spectacolul „Parada vedetelor”, fiind şi o dublură remarcabilă a lui Octavian Cotescu în spectacolul „A optsprezecea cămilă” de Samuil Alioşin.

Ion Mâinea şi-a înţeles personajele întotdeauna după îndelungi studii, lecturi, discuţii cu regizorii, secretarii literari sau cu colegii. În comedie, actorul aducea un soi de umor bine argumentat, sesizând inteligent, atât limbajul, cât şi situaţiile. A fost un George Dandin voit naiv („Soţul păcălit” de Molière) sau un Lisardo vesel şi petrecăreţ („Casa cu două intrări” de Calderón de la Barca), un Posket viclean („Secretele familiei Posket” de Arthur W.Pinero), un Geronte prudent cu măsură („Vicleniile lui Scapin” de Molière), un Graţiano  prins mereu cu mâţa-n sac („Fântâna Trevi” de Gian Lorenzo Bernini), dar şi profund, complex, măcinat de contradicţii interioare, în Deogracias din spectacolul atât de bine fâcut de tânăra Anca Bradu („Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala). A ridicat, evident, nivelul artistic al spectacolului „Zece hohote de râs”, în rolul important şi complex al unui Director de teatru, agasat de lipsa banilor, de mofturile actriţelor şi, mai ales, voalat, de imixtiunea neavenită a „forurilor de partid”.

Profesional, Ion Mâinea a atins culmile cele mai înalte în rolul de extremă dificultate, Salieri, în spectacolul „Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Alexandru Darie, spectacol cotat ca unul din cele mai bune din ţară, în anul de graţie 1986. În acest rol dificil, de mare întindere, al compozitorului rival al genialului Mozart, Ion Mâinea a dovedit că merită cu vârf şi îndesat atributul de maestru. El a reuşit să întruchipeze magistral mediocritatea, dar şi suferinţa creatorului obişnuit, invidia ce-l roade, comparându-se cu rarele genii răsărite, nu o dată, în te miri ce locuri şi ce fel de fiinţe „josnice”, derizorii, în aparenţă. „Ion Mâinea este un Salieri convingător, umple spaţiul de joc, schimbă măştile cu aplomb, se distanţează de personaj pentru a prelua rolul regizorului” (Ion Calion). De altfel, el a fost invitat, cu monologul devenit celebru, la cunoscutele întâlniri teatrale organizate la Arad de către regretatul Victor Parhon.

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea