Tipărire
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actriţă

Data şi locul naşterii: 23.07.1908, Bucureşti

Studii: medii

Şi-a început cariera la Teatrul „Cărăbuş” al lui Constantin Tănase, a jucat apoi în comedii şi operete pe mai multe scene din capitală, încă din 1934 (Teatrul „Alb şi Negru”, „Colorado”, „Gioconda”, „Savoy”), iar din 1948 până în 1959 la Teatrul de Stat din Sibiu. Şi acolo, cât şi la Oradea (până la data decesului), a Interpretat o sumedenie de roluri importante, în care şi-a dovedit marele talent, nu doar în piese uşurele, ci şi în partituri de mare forţă dramatică: Văduva Bohn din „Cei din Dangaard” de Martin Andersen Nexö, Elisabeta de Valois în „Maria Stuart” de Friedrich Schiller (Sibiu), Claire Zachanassian în „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, pe care, urmărind-o, te întrebai: de unde poate emana atâta forţă dintr-un trup atât de firav? Numai din marele său talent.

Maud Mary a făcut, a scris un cronicar, în rolul Bătrânei Doamne, („Vizita...” de Friedrich Dürrenmatt), „marea realizare a întregii sale vieţi artistice”. A fost magistrală. În rolul Anetei Duduleanu („Gaiţele” de Al.Kiriţescu) a strălucit pur şi simplu: a jucat cu inteligenţă şi umor cât încape, cu eleganţă, nicio clipă cu accente vulgare sau de mahala.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea