Miere Chirilă, Anca

Tipărire
Detalii
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actriţă

Data şi locul naşterii: 20.11.1934, Vadu Crişului

Studii: fără studii de specialitate

Anca Miere Chirilă şi-a  început activitatea scenică la Teatrul de Stat din Oradea, ca membru corp-ansamblu, cum se spunea în anii aceia. A jucat toată viaţa pe scena teatrului orădean. Talentată, fără îndoială, ascultând răbdătoare şi (aparent) docilă indicaţiile regizorilor, ea şi-a construit, încet dar sigur, un destin artistic generos, complex, armonios, în deplin acord cu viaţa personală, trăită frumos, alături de un om inteligent şi echilibrat, care a fost soţul ei, eminentul critic Dumitru Chirilă. Comuniunea cu el, ca şi viaţa ei de copil orfan (a crescut la orfelinat), i-au fost de mare folos, ea ştiind să pună preţ pe modestie, pe muncă, pe devotament, pe prietenie. Rar mi-a fost dat să văd un om, o actriţă, în special, care să pună mereu la îndoială reuşitele artistice, să ceară mereu sfaturi, să aprecieze just contribuţia colegilor la propriile-i succese, etc. A fost toată viaţa un om de un devotament şi o cinste exemplare faţă de scenă şi faţă de prieteni şi colegi. Credincioasă, Anca Miere Chirilă şi-a condus toată viaţa în respectul celor zece porunci.

A simţit o chemare inexplicabilă spre scenă şi, ca tânără asistentă medicală la Spitalul Colentina din Bucureşti, a jucat într-o trupă de amatori. A urmat apoi Şcoala Populară de Artă şi apoi, prin căsătorie, s-a întors pe meleagurile ei natale, şi a păşit sfioasă, pragul unui „teatru adevărat”. A fost în anul 1959, când a dat concurs pentru un post corp-ansamblu, şi a fost admisă. La început i s-au dat rolişoare mai mici, în vederea testării. Era o tânără bine făcută, frumoasă, subţirică, cu o voce excepţională – ceea ce o va ajuta să primească roluri şi în spectacolele de revistă sau în spectacole muzicale. Aşadar, unor roluri mici, ca cel din „Tache, Ianke şi Cadâr” de V.I.Popa (O servitoare), un rol în corul din spectacolul „Poveste din Irkutsk” de Alexei Arbuzov şi cel a unei iubite a lui Serdiuk din acelaşi spectacol, Ana în „...Escu” de Tudor Muşatescu, Gospodina în „Măria Sa, Bărbatul” de Fehér Klára, Femeia III în „Mihai Viteazul” de Octav Dessila, Un  alegător în „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, etc., i-au urmat, încet-încet, roluri din ce în ce mai mari, unele chiar principale, cum aveau să fie cel al Chiriţei. Pe Chiriţa, Anca Miere Chirilă a interpretat-o de două ori (în 1969 şi în 1989), cu aceeaşi vitalitate şi succes. Cronicarul notează (în 1989) că jocul ei a fost „plin de vitalitate, a fost simpatică, plină de drăgălăşenii, ridicolă, finalmente şi vulnerabilă, dar jocul ei agreabil a stârnit hohote de râs”. Amanta din „Rechizitoriul” (de Keskin Yîldîrîm) şi Meg din „Aniversarea” (de Harold Pinter), au fost două roluri excepţional rezolvate sub bagheta regizorală a lui Sergiu Savin. „Duritatea aparentă a regizorului, relaţiile tensionate din repetiţii, au avut consecinţe fericite: actriţa, iubită mult de Sergiu Savin, a reuşit, îndrumată de el, incredibile creaţii scenice. De altfel, în „Casa evantai” – unde a jucat rolul Tincăi II – a fost remarcată de cronicari, alături de Ion Mâinea, Eugen Harizomenov, Alla Tăutu, Eugen Ţugulea, Ion Abrudan, etc.

Cu Alexandru Colpacci – care o aprecia, şi el şi ţinea mult la actriţă – a creat câteva personaje memorabile: unul a fost în spectacolul „Ploşniţa” de Vladimir Maiakovski, în „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” de Mihail Bulgakov sau în „Astă-seară se improvizează” de Luigi Pirandello. Personajelor interpretate, ea le-a adăugat o notă pitorească, netemându-se niciodată de o posbilă cădere în ridicol. Şi asta, pentru că ştia, avea un simţ extraordinar al păstrării măsurii. Şi avea acel bun simţ pur şi simplu, care lipseşte uneori tinerilor actori. A jucat şi roluri aparent mici (Bocitoarea, Doica în „Satul blestemat” sau „Noapte albă”, ambele de Mircea Bradu), dar mereu a fost remarcată prin ţinuta, prezenţa şi participarea ei emoţională.

S-a scris mult despre ea în două roluri de relativ mică întindere, dar cărora ea le-a dat un relief aparte: în „Apus de soare ” de B.Şt.Delavrancea – spectacol în care regizoarea Nicoleta Toia i-a adăugat partituri, câteva cântece populare emoţionante, de o duioşie ce încălzea sufletele publicului, şi în „Occisio Gregorii...”, unde juca cu o simplitate încărcată de vibraţie autentică, rolul unei mame cu copiii agăţaţi de poala ei. Profesorul Ion Olteanu a intuit capacitatea ei de a crea, cu mijloace simple, caractere puternice, vii. Victor Parhon a scris elogios despre „Apus de soare”, subliniind „forţa emoţională a cântecelor, expresiv potenţată de interpretarea actriţei Anca Miere Chirilă”. Un alt cronicar scrie despre Horholina din „Occisio Gregorii...”: „spectacolul a avut o excepţională solemnitate, pe care comentariul muzical susţinut de Anca Miere Chirilă l-a amplificat”.

A jucat în comedii, cu o imensă poftă de joc. În „Gaiţele” (de Al.Kiriţescu) a fost o Lenă extrem de vioaie, de convingătoare. Deşi juca alături de Maud Mary şi Lili Mihăilescu – scrie un cronicar – „a reuşit cu brio, fără decalaj valoric, între experimentatele sale colege”. A fost o Chiriachiţă exemplară în „Titanic vals” (de Tudor Muşatescu), realizat de prof.Ion Cojar. A fost, în „Preşul” (de Ion Băieşu), un personaj de un haz irezistibil, autentic (acelaşi pe care la Bucureşti îl juca Stela Popescu). A jucat, rând pe rând, rolurile Ziţei şi al Vetei din „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, a cântat şi a spus foarte frumos şi inteligent cuplete în toate spectacolele de revistă, a susţinut singură recitaluri de poezie (fiind o împătimită recitatoare şi iubitoare de poezie populară („Alină-te, dor, alină”) sau cultă (spectacolul N.Labiş, spectacolul Goga –„Bolnăvit de doruri multe”).

Anca Miere Chirilă a slujit scena şi publicul cu respect, cu devotament şi o iubire care o aşază pe un loc aparte în istoria Teatrului orădean.

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea