Săndulescu, Jean

Tipărire
Detalii
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actor

Data şi locul naşterii: 09.04.1930, Craiova, d.1981

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1955

A făcut parte din trupa celor care au pus bazele secţiei române a Teatrului din Oradea, azi Trupa „Iosif Vulcan”. A fost, de la început, unul din actorii de bază ai colectivului, apărând atât în spectacole de dramă, cât şi în comedii. Cu o expresivitate facială şi  o plastică corporală deosebită, a dat viaţă la peste o sută de roluri în cei douăzeci şi cinci de ani – cele mai multe adevărate creaţii: Mişu Feleacu în „Nota zero la purtare” de V.Stoenescu şi O.Sava, Figaro în „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, Philip Francis Queeg în „Revolta de pe Caine” de  Herman Wouk, Ilihoi din „Cartea lui Ioviţă” de Paul Everac, şi multe altele. După ce-şi sărbătorise un sfert de veac de teatru cu rolul titular din spectacolul „Bătrânul” de Maxim Gorki, în timpul premierei cu „Cartea lui Ioviţă” a făcut un accident vascular, imediat după intrarea în scenă. Dar, a jucat rolul până la capăt, şi a părăsit scena sub o furtună de aplauze  – ultimele! Şi a doua zi s-a stins. A fost actor până în ultima secundă a vieţii...

Şi a venit... ultima reprezentaţie pentru Jean Săndulescu. Dumitru Chirilă povesteşte: „Premiera spectacolului („Cartea lui Ioviţă”) a fost marcată de un eveniment cutremurător. Jean Săndulescu a intrat în scenă (Prof.Ilihoi) cu prestanţa-i binecunoscută, a dus cu aplomb dialogul cu Ioviţă (Eugen Ţugulea), apoi, vorbind despre moarte zice, cu vorbele poetului:  «Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi să sfărâmi, orice-ai spune, / Peste toate o lopată de ţărână se depune...”. A ieşit din scenă împleticindu-se, susţinut de colegul lui... Făcuse comoţie cerebrală, acolo, pe scenă. În noaptea aceea a şi murit.

Pentru el, premiera a fost şi cea din  urmă reprezentaţie...

A fost un Morales convingător în spectacolul de neuitat care a fost „Montserrat” – cei doi, Radu Penciulescu şi Ion Marinescu, fiind numiţi de cronicar „oameni înzestraţi cu geniu” pentru teatru. În Alecu Gorăscu („Surorile Boga” de Horia Lovinescu) a avut prestanţă, ţinută boierească, în Mosca („Volpone” de Ben Jonson) o viclenie bine stăpânită, în Figaro („Nunta lui Figaro” de Beaumarchais) un şarm şi o inteligenţă vioaie, o prezenţă plină de farmec, în Cezar („Cezar, măscăriciul piraţilor” de D.R.Popescu) a „mânuit cu fineţe ironia”, jucând sclipitor într-un spectacol cu o piesă–alegorie bogată în sensuri, dificil de montat. „Execelent a fost Jean Săndulescu – consemneză cronicarul– în rolul Căpitanului Queeg („Revolta de pe Caine” de Heman Wouk), atingând punctul culminant în scena depoziţiei finale, când personajul îşi dezvăluie fondul maladiv: vorbirea tot mai agitată, gesturile mecanice, privirea pierdută... portretul exact al unui psihopat” (D.Chirilă).

Nu mai contează că a mai apărut, sporadic, şi în câteva filme, în roluri episodice.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea