Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Regizor artistic

Data şi locul naşterii: 14.11.1951, Huedin, judeţul Cluj

Studii: Institutul de Arhitectură Iaşi, 1975 şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1986, clasa prof.Cătălina Buzoianu – Gheorghe Vitanidis

Regizorul Laurian Oniga a fost angajat la Teatrul de Stat din Oradea din 1987, iar anul în 1990, după Revoluţie, a plecat la Bucureşti, o bună bucată de vreme activând în politică, alături de Nicolae Manolescu, şi lipsind astfel din teatru. A început apoi prin a colabora cu diferite teatre din ţară: Teatrul Giuleşti Bucureşti, Teatrul Naţional din Timişoara (angajat ca regizor artistic şi director artistic), Teatrul Dramatic Constanţa (angajat ca regizor artistic şi director artistic), Teatrul Naţional şi Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul „Al.Davilla” Piteşti (angajat ca regizor artistic), Teatrul „Tony Bulandra” Bucureşti. Din anul 2000 se angajează la Teatrul „Ion Slavici” din Arad şi, în scurtă vreme, preia şi conducerea teatrului în calitate de director general.

Pictor scenograf

Data şi locul naşterii: 22.01.1915

Pictor de profesie (pictură şi grafică), a devenit scenograf, ca o necesitate a teatrului orădean, unde a realizat scenografia la treisprezece spectacole în patru stagiuni, la secţia română, şi alte câteva la secţia maghiară. După venirea unor scenografi calificaţi, a fost solicitat mai puţin. După divorţ a plecat în Ungaria, unde a mai realizat câteva scenografii pe scena teatrelor maghiare, apoi a plecat în S.U.A., unde a şi decedat.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data naşterii: 25 ianuarie 1953

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, 1986

Fișă artistică selectivă:

  • Bărbaţii din Balcani în DESPRE SEXUL FEMEII CA UN CÂMP DE LUPTĂ ÎN RĂZBOIUL DIN BOSNIA de Matei Vişniec (21 octombrie 1999)
  • Alexandru Filimon în OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA de Victor Eftimiu (30 mai 1996)
  • Asistent regie în CUM VĂ PLACE de William Shakespeare (5 decembrie 1996)

Actor

Data şi locul naşterii: 14.05.1925, Bucureşti

Actor cu un haz şi un farmec aparte, exersate ca prezentator şi cupletist pe scena Ansamblului Armatei din Cluj-Napoca, şi-a valorificat aceste calităţi şi într-un teatru de proză, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, şi, mai cu seamă la Oradea, unde a jucat douăsprezece stagiuni, delectând spectatorii în patruzeci şi nouă de apariţii scenice, care se evidenţiau prin omenie, sinceritate şi... talent nativ. Sunt prea numeroase apariţiile sale, care stârneau multă simpatie, pentru a le enumera, dar, în absolut toate, a fost fermecător.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 04.09.1939, Teiu din Vale, jud.Argeş

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1963

A venit  la Oradea, după ce fusese la teatrele din Reşiţa, Arad şi Botoşani, şi a jucat destul de puţin şi roluri nesemnificative (în comparaţie cu soţia sa Dorina Păunescu), motiv pentru care a şi părăsit colectivul din oraşul de pe Crişul Repede, plecând la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, unde şi-a petrecut restul carierei. În celelalte teatre jucase multe roluri importante, dovedindu-se un actor mai mult decât util-necesar.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 18.12.1942, Plaiul Cosminului, Ucraina

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1969

A trecut câte o stagiune pe la teatrele din Botoşani şi Arad, înainte de a poposi la Oradea. Actriţă foarte talentată, cu o înfăţişare plăcută şi expresivă, a jucat roluri importante şi în teatrele anterioare, ca şi la Oradea: Maşa din „Pescăruşul” de A.P.Cehov, Oana din „Apus de soare” de B.Şt.Delavrancea, Prinţesa din „Regele gol” de Evgheni Şvarţ, sau Silvia din „Aceşti îngeri trişti” de D.R.Popescu.

Regizor artistic

Data şi locul naşterii: 25.05.1930, Bucureşti; data şi locul decesului: 22.03.2019, Stockholm, Suedia

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţia regie teatru, 1955 (a fost coleg de an cu Lucian Pintilie, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu, Sanda Manu)

Când i s-a oferit, acum câţiva ani, Premiul de excelenţă al UNITER lui Radu Penciulescu, cineva l-a numit, cu iubire şi respect, „maestrul maeştrilor”. Şi asta, pe de o parte, pentru incontestabilele sale succese artistice din cariera lui artistică, dar şi pentru simplul fapt că foştii săi studenţi sunt azi, cel puţin câţiva, la rândul lor, maeştri în arta teatrală.

Pe vremea când a lucrat la Oradea, Radu Penciulescu era un tânăr regizor, de o inteligenţă sclipitoare, cult, un intelectual autentic, talentat şi plin de energie şi de înalte idealuri artistice. Spectacolele sale, toate, fără excepţie, indiferent de valoarea pieselor, sunt pline de viaţă şi mustesc de idei, construite cu eleganţă şi rafinament, în imagini ce întregesc, înnobilează ideile şi mesajul textelor.

Actor

Data şi locul naşterii: 04.11.1939, Bucureşti

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1963

Din institut a venit direct la Oradea, unde, din păcate, nu a jucat pe măsura talentului său, deşi a apărut în unsprezece roluri de-a lungul celor trei stagiuni. Şi-a arătat, însă, calităţile în rolurile: Rodolfo din „Vedere de pe pod” de Arthur Miller sau Eli Liber din „Şantajul” de Irwin Shaw. Valentin Chifor a consemnat participarea sa exemplară la succesul spectacolului „Vedere de pe pod”, semnat de Valeriu Grama, în rolul Rodolfo, alături de talentatul său coleg, Vasile Constantinescu. În rolul Căpitanului Mârzea („Mihai Viteazul. Călugăreni” de Octav Dessila) a adus o robusteţe şi un entuziasm ce-i adăuga căpitanului un plus de credibilitate. S-a transferat la Teatrul „Ion Creangă” din capitală, unde a ajuns un actor de bază al colectivului. A apărut în mai multe emisiuni şi spectacole tv, precum şi în numeroase filme.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 05.01.1934, Obârşia, judeţul Olt

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1957

După câteva apariţii scurte, în câteva filme, în timpul studenţiei, a debutat, ca actor profesionist, la Teatrul din Oradea. Singurul în care a jucat, până la data decesului, urmare a unei boli incurabile.

Actor cu un fizic şi o voce ideale pentru teatru şi cu talent în aceeaşi măsură, a devenit chiar de la începutul carierei, actorul luat în calcul la întocmirea repertoriului. Juca la fel de uşor „frumoşi”, dar compunea, cu har, „tipuri” memorabile sau figuri puternice, ceea ce numim în teatru sau film „eroi”.

Actriţă

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1954, clasa prof.Vlad Mugur

Venită la Oradea, ca absolventă, a jucat o stagiune aici, a plecat, împreună cu Radu Penciulescu la Teatrul Naţional din Craiova, iar după un an au revenit împreună. A realizat marea creaţie în Ioana din „Ciocârlia” de Jean Anouilh în anul 1958, după care a fost solicitată de Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat restul carierei. Din păcate, nu la nivelul la care se spera după primele succese. În spectacolul „Ciocârlia” de Jean Anouilh – unul din cele mai apreciate pe plan naţional din acei ani (1958-1959), Eliza Plopeanu a întruchipat cu măiestrie rolul Ioanei d’Arc. „Tânăra Eliza Plopeanu a fost o revelaţie pentru publicul bucureştean – scria Vera Călin, după turneul Teatrului de Stat din Oradea la Bucureşti – i-am urmărit cu plăcere jocul nuanţat şi fizionomia sensibilă”.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP