Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actriţă

Data nașterii: 19 martie 1987

Studii:

  • Masterat în Arta Actorului, Universitatea de Arte Târgu-Mureş, 2011
  • Studii de licenţă la Universitatea de Arte Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, Specializarea Arta Actorului, Clasă lect. dr. Dana Lemnaru, Asistenţi Dan Glasu şi Liviu Topuzu, 2009

Fișă artistică selectivă: Roluri în facultate:

  • Ortansa – Proştii sub clar de lună de T. Mazilu
  • Puck – Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare
  • Elizabeth – Richard al III-lea de W. Shakespeare

Actor

Data şi locul naşterii:  05.06.1948, Câmpu-Pancio

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale, 1972, clasa prof.Ion Cojar

Repartizat la Oradea, s-a dovedit un actor serios şi preocupat de profesie, drept urmare, a jucat în cele trei stagiuni cât a rămas în teatrul nostru, câteva roluri importante în spectacolele „Regele gol” de Evgheni Şvarţ, „Preşul” de Ion Băieşu, „Singurătatea trăgătorului la ţintă” de Vasile Rebreanu  şi Mircea Zaciu, sau „Cine ucide dragostea” de Petru Vintilă.

Plecat la Bucureşti nu s-a pierdut, şi totuşi...

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 26.10.1911, Viena, Austria

Studii: Conservatorul Popular de Teatru Bucureşti

Înainte de a ajunge la Teatrul din Oradea, în 1957, a jucat până la înfiinţarea teatrelor de stat, din 1948, pe scenele mai multor teatre bucureştene, apoi, ca un adevărat globtroter, în teatrele din Craiova, Arad, Ploieşti, Baia Mare şi Galaţi, de la Oradea plecând la Piteşti, unde a rămas până la sfârşitul carierei şi... al vieţii. Actor masiv, cu un fizic şi o voce impresionante, a creat, cu mult talent, o galerie de roluri diverse, comice sau dramatice, care vădeau o personalitate artistică bine conturată.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Regizor artistic

Data şi locul naşterii: 16.03.1945, Bucureşti

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, secţia regie-teatru, 1970, clasa prof.Ion Olteanu şi Mihai Dimiu, dar a colaborat, ca student, şi cu alte nume marcante ale regiei româneşti, cum ar fi Radu Penciulescu.

Debutul lui Alexandru Colpacci s-a petrecut, aşadar, în anul 1970, anul absolvirii, în timpul directoratului lui Emanoil Enghel. Şi a fost cu o piesă deloc uşoară: „Dispariţia lui Galy Gay” („Un om = Un om”) de Bertolt Brecht. A fost un spectacol bun, bine gândit, cu toate că foarte tânărul regizor de-abia începea să cunoască trupa. O trupă pe care avea s-o formeze, treptat, şi cu care va cunoaşte frumoase, incontestabile succese. Spectacolul era şocant pe alocuri, dar comunica limpede ideile brechtiene, peste care se altoiau, riguros, dar şi cu unda de umor şi detaşare ce-i aparţineau indubitabil talentatului regizor. N-a montat, ca alţi regizori, trei-patru piese pe stagiune. Se pregătea intens şi îndelung pentru fiecare spectacol şi nu monta mai mult de două spectacole într-o stagiune.

Actor

Data şi locul naşterii: 28/29.12.1969, Bistriţa

Studii: Universitatea „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru, 1996, clasa prof. Melania Ursu

Ioan Coman face parte din categoria mai rară a actorilor care adaugă talentului o muncă enormă, disciplină, inteligenţă, studiu, calităţi care-l recomandă pentru roluri principale şi de mare întindere. Încă de la debut, Ioan Coman a fost distribuit în rolul lui Victor Petrini („Dacă dragoste nu e...” de Elena Preda şi Eugen Ţugulea, după romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda), rol de mare răspundere, care depăşea, evident, capacitatea unui tânăr de a înţelege şi a crea personajul unui filosof de calibrul lui Petrini. Şi totuşi, chiar dacă spectacolul nu a fost o certă reuşită, având carenţe ce decurgeau din „lipsa de dramatism” – de care păcătuiesc adesea dramatizările – actorul a creat un personaj credibil cel puţin, lipsindu-i totuşi profunzimea, latura meditativă, ascuţimea gândirii, experienţa de viaţă. I-a folosit, desigur, experienţa profesională dobândită în pregătirea atentă, sub îndrumarea regizorului Sergiu Savin, a rolului Beckman din spectacolul „Afară, în faţa uşii” de Wolfgang Borchert.

Actor

Data şi locul naşterii: 24.01.1952, Bucureşti

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1975, clasa prof.Sanda Manu

Mircea Constantinescu a venit la Oradea în anul absolvirii (1975), împreună cu trei colegi de promoţie (Ileana Iurciuc, Mariana Neagu, Radu Vaida). A avut-o profesoară pe eminenta regizoare Sanda Manu, care a pretins studenţilor ei atât seriozitate maximă în pregătirea profesională, cât şi o conduită impecabilă. Mircea Constantinescu nu şi-a dezamăgit dascălul, fiind azi, nu doar un actor excepţional, ci, la rândul lui, un dascăl serios, apreciat şi iubit de studenţii săi. Rolurile care l-au impus la Teatrul din Oradea, au fost cele de tip „tânăr răzvrătit, nonconformist, rebel: Fiul Adrian din spectacolul excepţional „Balconul” de D.R.Popescu, semnat de Alexandru Colpacci, „conştiinţă în alertă, căutător frenetic al adevărului şi al dreptei conduite”, aspirând spre puritate şi riscându-şi chiar viaţa pentru păstrarea idealurilor. Unul din rolurile care l-au impus categoric pe plan naţional, a fost AA din mult lăudatul „Emigranţii” de Slawomir Mrožek (regizor artistic: Alexandru Colpacci), unde juca alături de colegul său Radu Vaida, un cuplu care a cunoscut un succes binemeritat, jucând în numeroase reprezentaţii, în turnee naţionale.

Actriţă

Data şi locul naşterii: 11.12.1929, Bucureşti

Studii: Institutul de Teatru „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1952, prof.Costache Antoniu, Radu Beligan, Sorana Coroamă

Alură de vedetă: frumoasă, o siluetă aproape perfectă, subţire, mers graţios, elegant. A jucat la Teatrul din Braşov şi la Teatrul „Tănase” Bucureşti. A Interpretat aproape exclusiv roluri principale, deopotrivă roluri de dramă şi comedie. A debutat cu roluri de fetişcane, de tinere îndrăgostite sau în căutarea iubirii, personaje tipice dramaturgiei acelor epoci (piese româneşti sau sovietice): Niura în „Poveste din Irkuţk” de Alexei Arbuzov, Mariana Pleşoianu în „Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava, Oana în „Râsul pământului” de Radu Ţenţulescu, dar şi personaje bine construite, în comedii valoroase (Belisa din „Mofturile Belisei” de Lope de Vega, Axinia din „Pădurea” de N.Ostrovski). A fost remarcabilă în nenumărate roluri de facturi foarte diverse, sub bagheta regizorului Alexandru Colpacci (o Arkadină în „Pescăruşul” de A.P.Cehov de o imensă fineţe şi sensibilitate, ascunse bine sub masca frustrării artistei care îmbătrâneşte).

Actor

Data şi locul naşterii: 05.11.1922, Bucureşti

Venit de la Teatrul din Baia Mare, împreună cu soţia sa, în stagiunea 1963/1964, s-a remarcat ca un actor sensibil şi de forţă, creând câteva roluri remarcabile: Horia, în piesa omonimă a lui Mihail Davidoglu, Eddie în „Vedere de pe pod” de Arthur Miller sau Logofătul Teodosie în „Mihai Viteazul.Călugărenii” de Octav Dessila. După doar trei stagiuni s-au reîntors la Baia Mare.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actriţă

Data şi locul naşterii: 17.05.1971, Bucureşti

Studii: Academia de Arte „Luceafărul” Bucureşti, 1995, clasa profesorului Constantin Dicu

A debutat, după absolvire, în octombrie 1995, cu rolul Amanta din spectacolul „Aproape o pădure” de Ana Ripka-Rus, completându-şi fişa de creaţie cu încă douăsprezece roluri, în cele trei stagiuni orădene, excelând în Celia din „Cum vă place” de William Shakespeare ori Jacqueline din „Doctor fără voie” de Molière. Instabilitatea unei părţi a colectivului din perioada de după Revoluţia din 1989, i-a făcut să ia drumul altor orizonturi, împreună cu soţul ei.

(Prezentare de Eugen Ţugulea)

Actor

Data şi locul naşterii: 12.09.1970, Cluj-Napoca

Studii: Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, secţia actorie, 1996

A venit la Teatrul de Stat din Oradea în 1996 şi a rămas aici aproape trei ani, împreună cu actriţa Andra Tudor, soţia lui. În tot acest timp a lăsat impresia că nu s-a adaptat – poate nu e nimic rău în asta –, părea mereu nemulţumit, revendica mereu ceva... De jucat a jucat relativ mult şi se pare că a fost apreciat. După ce a interpretat mai mult decât mulţumitor rolul Celălalt din spectacolul controversat „Afară în faţa uşii” de Wolfgang Borchert, făcut de Sergiu Savin, dar abandonat, apoi, şi lăsat în seama coregrafei Angela Doni, el a interpretat cu aplomb şi destul umor personajele Lucas în „Doctor fără voie” de Molière, Calidorus în „Pseudolus” de Plaut, Miltias în „Proces pentru umbra unui măgar” de Friedrich Dürrenmatt – spectacole care, din păcate, nefiind de mare valoare, s-au jucat relativ puţin.

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP