Autor text: Răzvan Rocaș
Preluat de pe agenda.liternet.ro
Începutul stagiunii actuale (2022-2023) avea să-l aducă la Teatrul Regina Maria pe Gabriel Sandu în cadrul proiectului „a.LIVE”, o inițiativă implementată alături de Fundația Culturală FITO. Cunoscut pentru textele sale dramatice: Tatăl meu, preotul (montat la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Apollo 111), Uitasem (montat la POINT, București) sau Dușmănie v.0.2. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor (montat la Teatrelli) - pentru ultimele 2 semnând și regia spectacolelor - Gabriel Sandu propune publicului orădean o incursiune intimă și emoționantă în adâncul conceptului de pierdere, fie ea interpersonală sau intrapersonală. În ciuda unei teme atât de apăsătoare, Lux reușește să se păstreze într-un registru ingenuu, în care situațiile, personajele și conjuncturile se împletesc și formează o imagine plauzibilă asupra unor realități care de cele mai multe ori ajung să creeze mecanisme lăuntrice și în raport cu ceilalți mult mai profunde decât am putea concepe. Aceste resorturi devin mai apoi principalul mod în care izbutim să ne raportăm, să reacționăm și să acționăm în împrejurările sociale, dar sunt totodată și limitările pe care, voluntar sau involuntar, ni le impunem.
Spectacolul se constituie în jurul a patru personaje care, într-un punct al vieții lor au suferit o pierdere determinantă, dar cu toate acestea fiecare dintre ei beneficiază de o șansă de a-și clădi un nou început, o nouă viață, departe de traumele trecutului. Privind din această perspectivă, cei patru pot fi considerați privilegiați. Punctul comun al acestora, cel care îi aduce împreună, este ONG-ul Binele te urmărește - un nume care poartă o valență dublă, definitorie pentru parcursul și consecințele cu care se aleg protagoniștii: pe de-o parte, într-o cheie optimistă, care indică concursul de împrejurări prin care personajele pot să-și refacă viața în ciuda reminiscențelor trecutului; pe de altă parte, într-o notă ironică, indicând o strădanie exterioară ca aceștia să își depășească propria condiție pentru a se eleva la un alt nivel, mai bun.
Funcționând și replicând ipostazelor originare, se conturează patru tipologii bine profilate atât prin scriitura și direcția de scenă a lui Gabriel Sandu, cât și prin interpretările celor patru actori, alegerea acestora fiind unul dintre punctele forte ale spectacolului:
Lavinia - într-o interpretare plină de forță și precizie realizată de către Anda Tămășanu - lidera ONG-ului Binele te urmărește, este tipologia conducătorului și a salvatorului, care dintre toate personajele înțelege cel mai bine ce înseamnă să fii diferit și felul în care această diferență poate aduce cu sine ostilitatea celorlalți. Suferința pe care și-o ascunde, pe care și-o înmagazinează în acte de binefacere provine dintr-o pierdere emoțională, prin dispariția unei femei de care se îndrăgostise. Observăm însă că această fervoare cu care încearcă să lupte pentru o lume ceva mai bună depășește empatia față de oamenii în nevoie, ajungând să lupte pentru cauza în sine, fiind singura modalitate prin care își poate stăvili războiul intrinsec.
Cristina - într-o interpretare plină de jovialitate și de naturalețe din partea Giorgianei Coman - este fidelă propriei drame, neavând sau refuzând să aibă puterea de a-și schimba propria viață, așteptând ca alții să acționeze pentru și în numele ei, ba chiar să se ocupe și de consecințele nedorite ale unor alegeri prost înțelese. Mentalitatea de victimă pe care și-o însușește are ramificații în frageda copilărie, când a fost hărțuită de bunicul ei vitreg, iar odată ce bunica ei află, i se face doar pe jumătate dreptate. Lipsită, practic, de un reper prin care să își poate ghida propria viață, ajunge la 17 ani să aibă doi copii și o nevoie aproape patologică de a depinde de altcineva, acesta fiind și motivul pentru care pierde custodia copiilor în favoarea fostului ei soț.
Cristian - într-o intepretare sinceră și verosimilă a lui Eugen Neag - membru al ONG-ului, este cel care încearcă să-și canalizeze energia în folosul celorlalți în detrimentul nevoilor personale, ca urmare a unei încercări juvenile eșuate de a-și ține familia laolaltă și cât mai aproape de el, căutând să fie cât mai pe placul părinților săi, din frica de abandon și singurătate. Aceste efecte care îl urmăresc și în viața sa de adult, se materializează printr-o nevoie acută de apropiere și apartenență.
Olesia - în interpretarea sensibilă și candidă a Carinei Bunea - este tipologia dependentului, care își valorizează deciziile printr-o subordonare la ceea ce aleg alții pentru ea. Ajunsă în țară ca urmare a războiului, rămâne, într-o primă fază, într-o stare de expectativă pentru cel care ar urma să vină, s-o ia și s-o ducă într-un loc sigur. Așteptarea mioarei pentru păstorul ei... venirea cuiva devenind însă o amânare permanentă. Marea pierdere pe care Olesia o resimte este în momentul morții bunicii sale, cea care reprezintă punctul imuabil al vieții sale, farul călăuzitor, durerea ei fiind dublată de necesitatea absolută de a supraviețui, de a fugi din propria țară și de a se adăposti în speranța unei viețuiri mai bune, care însă refuză să se arate. (Răzvan Rocaș, O oaie, un delfin, o căprioară și un câine își fac un ONG - LUX)
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici.