Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Arcadia

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria este invitată să participe cu spectacolul „Mic sau mare?” la cea de-a II-a ediţie a evenimentului „TIC PITIC – Zilele small size”, un eveniment dedicat celor mai tineri spectatori: copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani, organizat în România de Teatrul Ion Creangă din Bucureşti.

TIC PITIC- Zilele small size  este un eveniment anual, care se desfăşoară simultan în numeroase oraşe ale lumii, la sfârşitul lunii ianuarie, având ca scop crearea unui eveniment mondial unic. Anul acesta activitățile sunt susținute simultan în 30 de teatre, de pe 3 continente, printre care şi la Teatrul Ion Creangă din România. Programul face parte dintr-o activitate extinsă a proiectului Small size, performing arts for early years,  un proiect amplu, finanţat de Uniunea Europeană, care numără în prezent 17 parteneri ce provin din 15 ţări diferite, precum: Franţa, Spania, Polonia, Germania, Ungaria, Finlanda, Italia, Slovenia, Danemarca, Suedia, Belgia, Austria şi România. Principalul obiectiv al proiectului este de a răspândi arta  spectacolului pentru copiii de 1-6 ani, în timp ce construiește o mișcare culturală centrată pe promovarea drepturilor copiilor la artă și cultură.

Activităţile derulate în cadrul evenimentului TIC PITIC- Zilele small size includ, pe lângă cele dedicate copiilor cu vârste între 0 şi 6 ani, workshopu-uri pentru artişti şi ateliere pentru părinţi, marcând astfel un obiectiv esenţial al proiectului, şi anume dezvoltarea unui program de Mentoring în domeniul  Educaţiei timpurii.

Pentru Trupa Arcadia participarea la acest eveniment de amploare mondială este un prilej de iniţia proiectul de Mentoring în domeniul Educaţiei Timpurii împreună cu Teatrul Ion Creangă. Spectacolul „Mic sau mare?” răspunde cerinţelor acestui program, fiind adresat copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani şi urmărind ca prin joc şi joacă, să captiveze şi să le ofere micilor spectatori ocazia de a pătrunde în lumea ludică a teatrului, pornind de la principiul că pentu artă nu există vârstă.

La Oradea spectacolul „Mic sau mare?” s-a bucurat de un real succes în rândul celor mai mici spectatori ai oraşului nostru veniţi împreună cu tinerii părinţi. Cel mai mic dintre copii nu împlinise nici măcar 6 luni! Cine doreşte să vadă sau să revadă reprezentaţia pentru bebeluşi, are ocazia sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 11:00, la Teatrul Regina Maria, în Foaier Loji. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!