Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Spectacolul „Seara de Ajun” al Teatrului Regina Maria participă la ediţia a II-a a festivalului internaţional „Scena ca o stradă”, organizat de Teatrul de Vest Reşiţa. Festivalul se desfăşoară în perioada 15-25 februarie 2016, iar printre invitaţi se numără şi companii de teatru din Serbia, Republica Moldova, Croaţia şi Austria.

„Seara de Ajun”, un text contemporan scris de Anthony Neilson şi regizat la Oradea de Ovidiu Caiţa, a înregistrat până în prezent un succes extraordinar, atât în rândul publicului orădean, cât şi la nenumăratele festivaluri la care a fost invitat. Aprecierea de care s-a bucurat se reflectă şi în nominalizările la premii importante pe care actorii din distribuţie le-au primit, precum nominalizarea actorului Răzvan Vicoveanu pentru – CEL MAI BUN ACTOR –în rolul GARY din spectacolul SEARA DE AJUN la Festivalul de Teatru Scurt, ediția a XXI-a (Festivalul Internațional de Teatru Oradea, ediția a III-a) – Oradea, septembrie 2015 şi la  Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio, ediția a XIX-a – Teatrul „Al. Davila” – Pitești, noiembrie 2015 şi nominalizarea actriţei Mihaela Gherdan pentru CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ – în rolul CHERRY din spectacolul SEARA DE AJUN – Festivalul de Teatru Scurt, ediția a XXI-a (Festivalul Internațional de Teatru Oradea, ediția a III-a) – Oradea, septembrie 2015.

Reprezentaţia spectacolului „Seara de Ajun” va avea loc astăzi, 17 februarie, de la ora 18:00.