Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Teatrul Regina Maria este unul dintre cele patru teatre românești care a fost invitat să participe, în perioada 21-23 aprilie 2016, la cea de a X–a ediţie aniversară a Festivalului Shakespeare de la Craiova, cu spectacolul „În inima nopţii – Episodul Lear”, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie, care se bucură de semnătura regizorală a lui Gavriil Pinte şi de cea scenografică a Roxanei Ionescu.

Spectacolul teatrului orădean a fost primit cu mult entuziasm de publicul craiovean, care nu numai că a ocupat toate locurile puse la dispoziţie pe Scena Mobilă, ci a umplut întreg spaţiul din jurul scenei, astfel încât Piaţa Mihai Viteazul a răsunat de aplauze la finalul reprezentației.

Onoarea de a juca în cadrul unui festival atât de prestigios a fost completată de personalitățile teatrale invitate care s-au numărat printre spectatori, dintre care îi amintim pe George Banu, autor alături de Gavriil Pinte al scenariilor celor două spectacole ale proiectului „ÎN INIMA NOPŢII” care s-au montat la Oradea, Emil Boroghină - directorul festivalului, criticii de teatru Cristina Modreanu,  Alina Epingeac, Pompiliu Onofrei,  Doina Lupu, Maria Sârbu, Ioan Cocora, artistitul plastic Mihai Ţopescu, ale cărui lucrări intitulate "COCON" din expoziţia "Sacrificiul" apar în spectacol.

De asemenea, printre spectatori s-au numărat şi invitaţi din străinatate, care au avut acces la text în limba engleză pentru a depăşi barierele lingvistice şi a se bucura de spectacol în toată plenitudinea sa, fapt împlinit, deoarece au rămas să aplaude minute în şir şi să felicite echipa.

Perioada petrecută la Craiova a fost una prolifică, astfel încât în dimineața spectacolului, doi dintre actorii din distribuţia spectacolului „În inima nopţii – Episodul Lear”, Mirela Lupu (Bufonul) şi Şerban Borda (Regele Lear) au fost invitaţi la postul de televiziune Oltenia 3TV la emisiunea „Matinalul oltenesc” pentru a vorbi despre spectacolul orădean şi despre participarea acestuia la Festivalul Shakespeare. În următoarea zi, sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 11:00, la Consiliu Județean Dolj, în cadrul sesiunii de shakespeareologie organizată în colaborare cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, invitaţii George Banu, Gavriil Pinte şi Sorin Alexandrescu au vorbit despre proiectul "În inima nopţii - Episodul Lear".