Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Teatrul Regina Maria are onoarea de a vă invita la o serată teatrală cu totul deosebită, dedicată aniversării a 167 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu: spectacolul-recital ”Colindând prin lumea Luceafărului”. Ne va purta pașii agale prin universul liric eminescian actorul care a știut să redea cel mai frumos pe scenă puritatea formei poetice: Eugen Țugulea, laureat în 2016 al premiului UNITER pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei.

Călătoria lirică va fi armonios acompaniată de grațioasele voci ale solistelor Ansamblului Artistic Profesionist Crișana: Simona Costin, Otilia Haragoș, Felicia Costin, Luminița Tomuța, Cornelia Covaciu și de muzica magică care se desprinde de pe claviatura pianistei Henrietta Varady.

O seară feerică, care deschide porțile imaginației spre o lume fermecătoare, în care veți asculta o adevărată simfonie a slovelor, ce vă va purta, pe calea luceafărului, spre nemurire: duminică, 15 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia.

De asemenea, prin comemorarea celui mai marcant reprezentant cultural autohton – poetul Mihai Eminescu, vom celebra, totodată, și ”Ziua Culturii Naționale”, o zi de profundă reflecție asupra valorilor artistice care au conferit identitatea culturală românească.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!