Folosim cookie-uri | We use cookies
×

 

Anul 2019 a fost un an bun pentru Ansamblul Artistic Profesionist “Crișana”. Astfel, în 2019 au fost susținute de către membrii ansamblului 52 de spectacole, între care premiere, reluări, parteneriate în piese de teatru, concerte educative, parteneriate cu autorități locale, seri românești. Au fost susținute spectacole în localitățile Lugașu de Jos, Sâmbăta, Brusturi, Vârciorog, Fâșca, Bulz, Remeți, Sânnicolau Român, Sânmartin, Bratca, Săcădat, Izbuc, Topa de Sus, Țețchea, precum și în Oradea, Beiuș, Nucet, Aleșd, Marghita. De asemenea, am fost parteneri în 12 spectacole de teatru, iar în afara județului am susținut spectacole la Huedin, Subcetate (județul Harghita), Suceava, Satu Mare, încasările totale depășind 154000 lei. 

În anul 2019 s-a acționat la întinerirea formației de dansuri, unde se ajunsese la un blocaj privind asimilarea și reproducerea momentelor artistice.

S-a reușit și completarea bazei materiale, achiziționând costume populare din zona Codru și completând costumele de Bihor și Oltenia.

De asemenea, s-a reușit repararea sălilor în care își desfășoară repetițiile compartimentele balet / dans și orchestră, lucrări ce au fost necesare de mulți ani. 

Toate aceste realizări s-au concretizat cu eforturile colectivului, cu sprijinul managerului interimar Elvira Rîmbu și al Consiliului Județean Bihor.

În ceea ce privește anul 2020, acesta are o semnificație importantă pentru noi deoarece vom sărbători 70 de ani de existență a Orchestrei Crișana. Am pregătit o serie de spectacole și manifestări aniversare, dar nu le putem dezvălui până la aprobarea bugetului.

 

          Director

          Leontin Ciucur

×

TOP