Folosim cookie-uri | We use cookies
×
Teatrul Regina Maria

Avem deosebita plăcere de-a vă invita la o nouă premieră a Trupei Arcadia: spectacolul FRUMOASA ŞI BESTIA, care va avea loc duminică, de la orele 11 şi 17. Spectacolul este bazat pe o poveste de Jeanne Marie Leprince de Beaumont, pus în scenă de Florian Silaghi, directorul artistic interimar al Trupei Arcadia. Biletele s-au pus în vâzare atât la Agenţia Teatrului, cât şi online, pe site-ul biletmaster.

Iată un scurt sinopsis al spectacolului:

Un negustor ce-avea trei fete își pierde averea, printr-un nenoroc. Plecat în călătorie în încercarea de a-și recupera banii, se rătăcește și ajunge la un castel pustiu, unde e ospătat de slugi invizibile. La plecare, rupe un trandafir, fapt ce-l aduce pe stăpânul castelului, care e o bestie fioroasă. Aceasta vrea să-l pedepsească cu moartea pe negustor pentru fapta comisă, însă îi dă răgaz să-şi ia adio de la familie, iar fata cea mică, Bella, se sacrifică şi îi ia locul în castelul Bestiei. Bestia decide să-i cruţe viaţa bătrânului pentru fapta eroică a fetei, însă o ţine pe ea prizonieră în castel. După un timp, cei doi, Bella şi Bestia ajung să se împrietenească – fata îi cere Bestiei s-o lase să-şi vadă familia, făgăduindu-i că se va întoarce după o săptămână. Surorile cele mari, invidioase, o conving să nu se mai întoarcă la castel iar după un timp, fata are un coşmar cum că Bestia e bolnavă...

Va reuşi oare Bella să îmblânzească Bestia ascunsă în castelul fermecat? Oare frumuseţea ei, sau curajul şi sufletul ei curat o vor ajuta să rupă vraja misterioasă care învăluie castelul şi pe stăpânul acestuia?

DISTRIBUȚIE:

Bella, fata cea mică: IOANA DAGĂU

Dulcella, fata mijlocie: ZENTANIA LAKATOS

Penella, fata cea mare: IGOR LUNGU

Tatăl: ANDREI FAZECAȘ

Cățelușa Lușa: ZENTANIA LAKATOS

Bestia: FLORIAN SILAGHI

Zâna Justa: IGOR LUNGU, ANDREI FAZECAȘ

Regia artistică: FLORIAN SILAGHI

Scenografia: OANA CERNEA

Sculptură și construcție păpuși: RĂZVAN CHENDREAN

Muzica originală: DORIN GRIGUȚĂ

Consultant artistic: MIMI MIERLUȚ

×

TOP