Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Au trecut ca prin vis două săptămâni de când a sunat gongul de început al Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia. Fascinați de lumea incredibilă a basmului, copii, părinți, bunici, au umplut sălile teatrului, toate spectacolele programate până acum jucându-se cu casa închisă.

Dar acesta a fost abia începutul. Săptămâna a treia de festival (1 – 3 iunie) vine cu și mai multe surprize în tolbă, mai ales pentru că sărbătorim Ziua Internațională a Copilului și avem o colaborare frumoasă cu Kids Fest, un alt festival dedicat celei mai frumoase perioade din viața unui om: copilăria.

Astfel, vineri, 1 iunie, de la ora 11:00, Trupa Arcadia vă invită în Cetatea Oradea la spectacolul „Povești populare maghiare”, un mozaic de scurte istorisiri adunate din folclorul maghiar, în care plăcerea jocului și umorul se îmbină armonios cu caracterele bine creionate ale personajelor și morala care însoțește fiecare întâmplare. După-amiază, de la ora 18:00, tot în cetate, bebelușii devin protagoniștii poveștii în spectacolul „Mic sau mare”.

Sâmbătă, 2 iunie, ne vedem tot la Cetate. Dimineața, de la ora 10:00, Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” ne va învăța câteva „Jocuri magice”, un spectacol interactiv plin de culoare și veselie în care personajele păpuși și actorii împreună cu toți copiii prezenți în sală, îl ajută pe iepurașul Mofturică să înțeleagă importanța prieteniei. După-amiază, de la ora 18:00, Compania Soso și Nuți din Arad ne invită la „Teatru pe roți: povești cu clowni”.

Duminică, 3 iunie, de la ora 18:00, cucerim din nou Cetatea Oradea, de data aceasta cu ajutorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara, cu spectacolul „Noua poveste a Scufiței Roșii”, care încearcă să schimbe imaginea nefavorabilă a lupului, propunând un personaj mai… altfel.

Și încă ceva, toate spectacolele au intrarea liberă!

Acestea fiind spune, nu uitați că festivalul durează până în data de 10 iunie, timp în care vă veți putea bucura de spectacole de teatru absolut minunate în fiecare weekend și vă veți putea distra și învăța lucruri noi la atelierele de creație și de activități în aer liber susținute de ONCR în perioada 4 – 8 iunie.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0372/368.475.

Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică subordonată Ministerului Culturii, care oferă în fiecare an finanțări nerambursabile instituțiilor ce desfășoară activități culturale.  

Vă așteptăm cu drag la festival!







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP